Ceea ce urmează în domeniul transporturilor din punct de vedere al finanțării este dedicat căii ferate, în detrimentul rutierului, și cred că este primul moment în care acest lucru se întâmplă, a declarat, marți, Robert Dobre, director în cadrul Departamentului de Finanțare pe Programe Europene din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (MTI), la Zilele Feroviare.
'Vreau să vă spun că ceea ce urmează, fără a fi un discurs motivațional sau de diplomație, ceea ce urmează din punct de vedere al finanțării este dedicat căii ferate, în detrimentul rutierului, și cred că este primul moment în care acest lucru se întâmplă. Toate sursele de finanțare pe care noi le gestionăm și le vom gestiona ating direct sau indirect sectorul feroviar, fie că ne referim la infrastructura feroviară propriu-zisă, fie că ne referim la materialul rulant, fie că ne referim la tot ceea ce înseamnă digitalizare sau cybersecurity, totul este atins de sursele de finanțare. Programul de Coeziune înseamnă închiderea marilor coridoare feroviare TEN-T Core, TEN-T Comprehensive la standardele STI pe care le știm cu toții. PNRR-ul, într-adevăr, se închide anul următor, dar am reușit să pornim cele două mari lucrări de modernizare - Cluj Napoca - Episcopia Bihor și Arad - Caransebeș - și peste 1000 de kilometri de lucrări de Quick Wins, acele lucrări de aducere a liniei la parametrii constructivi. Pornim centralizările tot din PNRR și le transferăm în Programul de Coeziune. SAFE-ul, noul mecanism de finanțare legat de mobilitatea militară, are componente foarte importante de finanțare pentru calea ferată', a afimat Dobre.
Un program nou de finanțare a proiectelor din domeniul feroviar este Fondul Social pentru Climă, la care se va apela pentru modernizarea liniilor secundare sau a celor aflate în conservare, reprezentantul MTI numindu-l 'o oportunitate absolut teribilă pentru România'.
'Mai nou este Fondul Social pentru Climă. Este un element de noutate pe care ar trebui să-l știm cu toții, care vizează - și noi mergem spre această țintă - de a moderniza linii secundare pentru care niciodată nu am găsit resurse, linii secundare sau chiar unele aflate în conservare și, mai mult decât atât, există o componentă absolut fabuloasă: din bani europeni să se plătească subvenție. Fondul Social pentru Clima zilele acestea se discută, este legat de certificatele verzi și este o oportunitate absolut teribilă pentru România', a arătat el.
În ceea ce privește Fondul pentru Modernizare, acesta este deja o certitudine, potrivit lui Robert Dobre, care a amintit că cele 67 de rame PESA au finanțare prin acest fond, la fel ca trenurile de metrou de pe Magistrala 4.
'Avem peste un miliard de euro câștigați în proiecte. Cele 67 de rame PESA sunt pe Fondul de Modernizare. Mai sunt 20 de rame de lung parcurs și alte 24 de locomotive care au finanțare asigurată din Fondul de Modernizare. Pe lângă acestea, trenuri de metrou pentru Magistrala 4 tot din Fondul de Modernizare care vizează eficiența energetică și scăderea amprentei de carbon. Tot de aici deja avem trei sectoare importante, scurte, dar importante, de cale ferată care au finanțare pentru electrificare. Eternul Videle - Rădulești - Giurgiu, finanțare pentru electrificare, Constanța - Mangalia și parte din centura feroviară între Chiajna și Jilava. Mai mult decât atât, avem un program amplu de electrificare, ceea ce nu am reușit o perioadă mare de timp. Am pornit studiile de fezabilitate pentru închiderea acelor bucle sau a sectoarelor de cale ferată neelectrificată, dar care au o relevanță foarte mare pentru sectorul feroviar. Deci, sunt surse de finanțare, unele noi, pe care le accesăm', a transmis acesta.
Dobre a subliniat că, pentru prima dată, România a reușit din bani europeni să modernizeze exclusiv în industria locală 75 de locomotive, 55 de locomotive electrice, 20 de locomotive conversie de la locomotiva diesel hidraulică la locomotiva pe acumulator și 139 de vagoane de toate tipurile - clasa 1, clasa 2 sau bistro.
'Modernizările de material rulant sunt, iarăși, un element foarte important. Pentru prima dată, România a reușit din bani europeni să modernizeze exclusiv în industria locală 75 de locomotive, 55 de locomotive electrice, 20 de locomotive conversie de la locomotiva diesel hidraulică la locomotiva pe acumulator și 139 de vagoane de toate tipurile, fie speciale, fie de clasa 1, clasa 2 sau bistro. Toate acestea sunt modernizări în curs efectuate de cei trei mari reparatori de locomotive din țară și trei mari reparatori de vagoane din țară. Sunt bani care rămân în industria românească. Este un precedent care, o spun poate pentru prima dată, creează premisele ca să reușim să-l multiplicăm în Programul de Coeziune. Practic, în permanență, complementar cu înnoirea parcului de vagoane, de material rulant, desfășurat din ce în ce mai intens de Autoritatea pentru Reforma Feroviară, complementar să avem un exercițiu de modernizare a parcului de vagoane și locomotive', a explicat oficialul MTI.
Zilele Feroviare 2025 au revenit în zilele de 14 și 15 octombrie la București, reunind principalii actori din domeniul transportului pe șină, respectiv autorități, companii de top, experți și parteneri strategici.
Potrivit organizatorilor, conferința, aflată la cea de-a XX-a ediție, reunește voci influente care definesc prezentul și viitorul transportului feroviar.
Summit-ul Zilele Feroviare este cea mai mare și mai relevantă conferință și expoziție feroviară din România, sute de profesioniști și lideri de piață în domeniu participând în fiecare an la evenimentul cu tradiție și rezonanță în industria românească.
Agenția Națională de Presă AGERPRES este unul dintre partenerii media ai evenimentului. AGERPRES/(A - redactor: Oana Tilică, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Dobre (MTI): Ceea ce urmează din punct de vedere al finanțării este dedicat căii ferate, în detrimentul rutierului

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
UNTRR: Solicităm suspendarea sancțiunilor până când sistemul TollRo este matur și funcțional sau până la 1 aprilie
Descoperă lumea prin imagini de impact
Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți se va desfășura în 63 de locații; aproape 16.300 de locuri de muncă sunt disponibile
Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), se va desfășura în 63 de locații din București și din țară, unde 962 de agenți economici vor oferi 16.296 de locuri de muncă. Dintre acestea, 827 de locuri sunt destinate absolvenților de învățământ superior, i
ANIS: 57 de proiecte universitare au intrat în evaluare pentru granturi; peste jumătate sunt axate pe inteligența artificială
Un număr de 57 de proiecte universitare din opt centre din țară au intrat în etapa de evaluare a Burselor ANIS 2026, iar 52% dintre aplicațiile înscrise sunt concentrate în categoriile Artificial Intelligence & Machine Learning și AI for All, informează miercuri Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii (ANIS).
ANOFM: Peste 34.100 de locuri de muncă sunt disponibile la nivel național
Peste 34.100 de locuri de muncă sunt disponibile la nivel național și alte 84 sunt vacante în Spațiul Economic European, a anunțat, miercuri, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). în România, cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru conducător auto transport rutier (4.077); manipulant mărfuri (1
ARIR a premiat 16 companii listate pentru excelență în relația cu investitorii
Asociația Română pentru Relația cu Investitorii (ARIR) a premiat, miercuri, 16 companii listate pentru performanța în relația cu investitorii, în cadrul celei de-a opta ediții a Galei by ARIR, eveniment care reunește reprezentanți ai pieței de capital, companii listate, investitori și profesioniști în Investor Relations (IR).
Atacurile din Marea Neagră pot pune presiune suplimentară pe prețul motorinei în România (analiză)
Atacurile asupra navelor comerciale din Marea Neagră pot pune o presiune suplimentară pe prețul motorinei în România, prin creșterea costurilor cu asigurările, transportul și aprovizionarea, într-o piață în care cotațiile produselor petroliere sunt deja ridicate, arată o analiză realizată de Frames. Potrivit sursei cita
Deloitte: Producătorii români care livrează produse ambalate în UE pot avea obligații în fiecare stat membru
Producătorii români care livrează produse ambalate către clienți din alte state membre ale Uniunii Europene pot deveni titularii obligațiilor privind ambalajele în fiecare stat în care produsele sunt introduse pe piață, în contextul aplicării noilor reguli europene în domeniu, potrivit unei analize Deloitte România.
AEI: Energia electrică pentru consumatorii casnici s-ar putea scumpi cu 22%
Prețul mediu al ofertelor de energie electrică pentru consumatorii casnici ar putea ajunge la aproximativ 1,67 lei/kWh, cu TVA, în cazul ofertelor noi pe 12 luni emise în toamna acestui an, în creștere cu 22% față de o ofertă comparabilă din toamna anului trecut, estimează Asociația Energia Inteligentă (AEI). Conform sursei c









