Mediul de afaceri autohton a ajuns la o masă critică în ceea ce privește volumul de activitate, dar a căpătat și experiența piețelor externe, iar acum începem să vorbim nu numai despre produsul intern brut, ci și despre produsul național brut prin raportul componentei externe, a declarat, marți, la o conferință de specialitate, Valentin Lazea, economist-șef al Băncii Naționale a României (BNR).
'La 35 de ani, vârsta maturității depline, mediul de afaceri autohton a ajuns la o masă critică în ceea ce privește volumul de activitate, dar a căpătat și experiența piețelor externe, a adaptării la regulile aflate mereu în mișcare, precum și curajul de a începe să investească dincolo de granițe. Începem să vorbim astfel nu numai despre produsul intern brut, ci și despre produsul național brut prin raportul componentei externe. La aceste evoluții se adaugă noile priorități economice ale Uniunii Europene, cum ar fi dezvoltarea industriei de apărare de o manieră integrată, cu participarea mai multor state sau reconstrucția Ucrainei. Astfel, intrarea unor companii românești în proiecte comune ar trebui promovată activ atât de factorul politic, cât și de companiile însele', a afirmat Lazea.
Acesta a adăugat că jucătorii din economia reală sunt cei care fac ca lucrurile să meargă înainte și cei care asigură stabilitatea 'într-un climat economic deseori volatil'.
'Trebuie să recunoaștem că jucătorii din economia reală, uneori adulați, alteori contestați, sunt cei care fac ca lucrurile să meargă înainte și asigură stabilitatea într-un climat economic deseori volatil. Conferințele Curs de guvernare organizate în jurul conținutului publicației Curs de guvernare.ro, s-au concentrat în acest an pe chestiuni stringente pe care economia și societatea românească au a le reforma, finanțarea economiei și diversificarea modalităților de eficientizare a capitalului, digitalizarea administrației și a ecosistemului de business, reforma din Sănătate și din Educație, economia circulară și potențialul ei, bugetul și pentru anul viitor etc. Toate aceste teme fiind țintite la nivel analitic și urmărind firul de la cauzalitate la efecte', a susținut oficialul BNR.
Economiști, experți și decidenți, alături de CEO ai companiilor de top din România, participă marți la o nouă conferință CursDeGuvernare (CDG), cu tema 'Capitalul autohton al României - internaționalizarea businessurilor: maturizare și trecerea la statutul de forță regională'. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Lazea (BNR): Mediul de afaceri a ajuns la o masă critică în privința volumului de activitate, dar a căpătat experiența piețelor externe

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
INS: Sosirile și înnoptările turiștilor în România, în creștere cu 9%, și respectiv, 10,2%, în august
Sosirile și înnoptările în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare, inclusiv apartamente și camere de închiriat, au crescut cu 9% și, respectiv, cu 10,2%, în luna august 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, potrivit
INS: Veniturile medii lunare au fost de 10.204 lei/gospodărie în trimestrul II 2026; cheltuielile au totalizat 8.650 lei
Veniturile totale medii lunare au fost, în trimestrul II 2026, de 10.204 lei pe gospodărie, în creștere cu 8% față de trimestrul I 2026, în termeni nominali, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Conferință internațională la București, dedicată aniversării a 70 de ani de la Convenția privind transportul rutier internațional de mărfuri
O conferință internațională dedicată aniversării a 70 de ani de la adoptarea Convenției de la Geneva privind transportul rutier internațional de mărfuri (CMR) va avea loc în perioada 7-9 octombrie, la Facultatea de Drept a Universității din București. Evenimentul, organizat de CMR Advisory Council (CMR-AC) împreună cu Facultatea de
Experți internaționali participă, miercuri, la conferința dedicată circularității materialelor textile
Coaliția pentru Economia Circulară (CERC), în parteneriat cu Asociația Română pentru Reutilizare și Reciclare Textile (ARETEX), cu Recycling Europe - Filiala Textile și cu Asociația Bulgară pentru Textile Circulare (BACT), organizează, miercuri, conferința internațională 'Circularitatea materialelor textile. Un viitor sigur, fără deșeuri'.
CNAIR: Incidentele tehnice ale platformei TollRo au fost remediate; mai pot exista incidente tehnice sporadice
Incidentele tehnice ale platformei TollRo, constatate la data de 1 octombrie, au fost remediate, iar aceasta funcționează în parametrii normali, a anunțat marți seara Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Compania de drumuri atenționează, însă, că mai pot exista incidente tehnice sporadice caz î
TAROM: Actualizările la website ar putea afecta vizibilitatea reală a disponibilității de locuri pe zborurile internaționale, în următoarele zile
Actualizările efectuate la website-ul TAROM vor afecta vizibilitatea reală a disponibilității de locuri pe zborurile internaționale, în următoarele zile, informează operatorul național aerian, într-un comunicat de presă transmis, marți, AGERPRES. 'în contextul informațiilor apărute în spațiul public, TAROM informeaz
Încălțăminte de 4,9 milioane de lei, suspectată de încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală, oprită la Isaccea
Un număr de 1.280 de perechi de încălțăminte, purtând mărci înregistrate și protejate și suspectate că ar încălca drepturile de proprietate intelectuală, au fost reținute de inspectorii Biroului Vamal de Frontieră Isaccea, înainte de a ajunge pe piață, se arată într-un comunicat de presă al Autorității Vamale Române. T
Silaghi (CCIR): Acordul dintre Portul Constanța și Portul Karachi creează un cadru durabil pentru facilitarea comerțului Asia-Europa
Acordul încheiat recent între Portul Constanța și Portul Karachi creează un cadru durabil pentru facilitarea comerțului dintre Asia și Europa, a declarat marți secretarul general al Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Ovidiu Silaghi. 'Relația economică româno-pakistaneză este una stabilă și în cr









