Companiile trebuie să treacă de la o abordare reactivă la una bazată pe anticiparea și gestionarea integrată a riscurilor, într-un context economic marcat de volatilitate și presiuni tot mai mari asupra lichidității, potrivit unei analize realizate de o companie de management al riscului.
Specialiștii companiei au evidențiat, astfel, rolul tot mai important al asigurării de credit comercial în protejarea capitalului și menținerea stabilității financiare.
Potrivit Aon România, riscurile comerciale nu mai pot fi analizate izolat. Inflația persistentă, creșterea numărului de insolvențe, volatilitatea deciziilor de credit și întârzierile la plată creează un mediu de afaceri în care efectele se propagă rapid între companii, industrii și piețe.
În acest context, capacitatea de a anticipa și gestiona aceste interdependențe devine un factor esențial pentru performanța și dezvoltarea pe termen lung. Transformările sunt cu atât mai evidente cu cât, în urmă cu două decenii, majoritatea companiilor din România operau într-un mediu caracterizat de riscuri predominant locale și relativ previzibile. În prezent, organizațiile sunt expuse simultan la factori economici, geopolitici, comerciali și tehnologici, ale căror efecte pot influența rapid operațiunile, lichiditatea și capacitatea de investiție.
'În ultimii 20 de ani, mediul de afaceri din România a trecut prin transformări profunde, de la integrarea în economia europeană și criza financiară globală, până la pandemie, volatilitate geopolitică și accelerarea digitalizării. În tot acest timp, rolul nostru a evoluat de la intermediar la partener strategic pentru organizațiile care au nevoie de claritate și soluții într-un mediu tot mai complex. Astăzi, reziliența nu mai înseamnă doar protecție împotriva riscurilor, ci capacitatea de a lua decizii informate și de a transforma incertitudinea într-un avantaj competitiv', a declarat Eugen Anicescu, CEO Aon România, citat în analiză.
Una dintre cele mai vizibile consecințe ale acestui context este, conform analiștilor, presiunea asupra fluxurilor de numerar. Astfel, întârzierile la plată continuă să reprezinte una dintre principalele provocări pentru companii, obligându-le să finanțeze indirect lanțurile comerciale și crescând riscul apariției blocajelor financiare. Într-o piață în care valoarea tranzacțiilor expuse riscului de neplată depășește 3,2 trilioane de euro, protejarea creanțelor comerciale devine o componentă importantă a strategiei de management al riscurilor.
Agribusiness-ul este unul dintre sectoarele care au înregistrat cea mai mare creștere a interesului pentru asigurarea de credit comercial, pe fondul schimbărilor legislative, al perioadelor severe de secetă și al impactului acestora asupra fluxurilor comerciale. În același timp, companiile orientate către export continuă să reprezinte o categorie importantă de beneficiari ai acestor soluții, în condițiile în care riscurile externe sunt mai greu de controlat.
Datele companiei arată că portofoliul de asigurări de credit comercial a crescut constant în ultimii 20 de ani, atât din perspectiva primelor intermediate, cât și a valorii expunerilor asigurate. Ritmul de dezvoltare s-a accelerat în ultimii cinci ani, cu perioade în care creșterea a depășit 200%, susținută de interesul crescut pentru protecția creanțelor și de extinderea echipei specializate.
În paralel, frecvența incidentelor de neplată a crescut în special în industriile expuse la volatilitate și presiuni asupra lichidității. Deși nivelul daunalității revine treptat la valorile înregistrate înainte de pandemie, severitatea cazurilor și dificultatea de a anticipa evoluția acestora continuă să reprezinte provocări importante, notează specialiștii.
'Observăm că multe companii continuă să se confrunte cu aceleași vulnerabilități. Cele mai frecvente greșeli sunt supraexpunerea la un număr redus de parteneri comerciali, lipsa unor surse alternative de informații și reacția întârziată la primele semnale de deteriorare financiară. Într-un context volatil, informația devine principalul avantaj competitiv, iar colaborarea dintre companii, consultanți și asigurători este esențială pentru gestionarea corectă a expunerilor comerciale', a explicat Elena Nuță, Trade Credit Leader, Aon România.
Concluziile celui mai recent studiu global al companiei privind managementul riscurilor arată că organizațiile operează într-un context influențat simultan de patru megatendințe majore: tehnologia, comerțul, clima și forța de muncă. Acestea schimbă fundamental modul în care companiile își evaluează și gestionează expunerile.
Totuși, studiul relevă un decalaj important între conștientizarea riscurilor și integrarea lor în procesul decizional. Doar 14% dintre organizații își cuantifică expunerea la principalele riscuri, iar numai 19% utilizează analize pentru evaluarea programelor de asigurare.
În acest context, experții consideră că organizațiile trebuie să treacă de la abordări reactive la strategii bazate pe date, analiză predictivă și planificare integrată. Capacitatea de a cuantifica expunerile și de a înțelege efectele în lanț ale riscurilor poate face diferența dintre vulnerabilitate și reziliență într-o economie caracterizată de schimbări rapide, mai arată analiștii.
Aon România face parte din Aon plc, companie globală care furnizează soluții pentru managementul riscurilor, brokeraj de asigurări și reasigurări, sănătate și beneficii pentru angajați. AGERPRES/(AS - redactor: Cristian Anghelache, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Companiile trebuie să anticipeze și să-și gestioneze integrat riscurile, într-o economie cu presiuni asupra lichidității (analiză)

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
UNTRR: Taxa de drum poate majora prețul transportului cu 10-25%
Taxa de drum poate determina o creștere cu aproximativ 10%-25% a prețului transportului pe rutele naționale, în condițiile în care transportatorii suportă deja o parte din majorarea costurilor generată de scumpirea motorinei, a declarat miercuri Daniel Niculescu, președinte al Uniunii Naționale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), într-o c
Întrerupere temporară a alimentării cu gaze naturale pe Bulevardul Iuliu Maniu din sectorul 6 al Capitalei
Distrigaz Sud Rețele a întrerupt temporar, miercuri, alimentarea cu gaze naturale a instalației comune de utilizare ce alimentează un imobil situat pe Bulevardul Iuliu Maniu nr. 244J, din sectorul 6 al municipiului București, informează compania. 'în urma unui incident produs la instalația de utilizare ce alimentează unul dintre imobilul de la
MEDAT: Finanțare de 7,55 milioane de euro pentru proiecte de inovare interregională pe transformare digitală în sănătate,energie și mobilitate
Companiile și organizațiile din România pot accesa finanțări totale de 7,55 milioane de euro, prin proiectul european SystemEU, a anunțat Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT), într-un comunicat de presă transmis, miercuri, AGERPRES. Potrivit sursei citate, Apelul de Sprijin Financiar pentru Terțe Părți (FSTP
Industria HoReCa oferă gratuit hrană și băuturi de peste 3 milioane de lei pentru pelerinii Sfintei Parascheva
Industria HoReCa va oferi gratuit, în perioada 8-15 octombrie, peste 90.000 de porții de mâncare, 30.000 de sticle de apă și sucuri și 150.000 de pahare de ceai și cafea pentru pelerinii Sfintei Cuvioase Parascheva, valoarea comercială estimată a produselor depășind 3 milioane de lei. Potrivit unui comunicat al Federației Patronate
UNTRR: Solicităm suspendarea sancțiunilor până când sistemul TollRo este matur și funcțional sau până la 1 aprilie
Transportatorii solicită suspendarea sancțiunilor până când sistemul TollRo este matur și funcțional sau până la 1 aprilie, a declarat miercuri secretarul general al Uniunii Naționale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), Radu Dinescu, în cadrul unei conferințe de presă. ''Ne dorim ca același me
Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți se va desfășura în 63 de locații; aproape 16.300 de locuri de muncă sunt disponibile
Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), se va desfășura în 63 de locații din București și din țară, unde 962 de agenți economici vor oferi 16.296 de locuri de muncă. Dintre acestea, 827 de locuri sunt destinate absolvenților de învățământ superior, i
ANIS: 57 de proiecte universitare au intrat în evaluare pentru granturi; peste jumătate sunt axate pe inteligența artificială
Un număr de 57 de proiecte universitare din opt centre din țară au intrat în etapa de evaluare a Burselor ANIS 2026, iar 52% dintre aplicațiile înscrise sunt concentrate în categoriile Artificial Intelligence & Machine Learning și AI for All, informează miercuri Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii (ANIS).
ANOFM: Peste 34.100 de locuri de muncă sunt disponibile la nivel național
Peste 34.100 de locuri de muncă sunt disponibile la nivel național și alte 84 sunt vacante în Spațiul Economic European, a anunțat, miercuri, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). în România, cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru conducător auto transport rutier (4.077); manipulant mărfuri (1









