Indicii Bursei de Valori București (BVB) au avut o evoluție mixtă în ședința de luni, iar rulajul total s-a cifrat la 109,286 milioane de lei (20,86 milioane de euro).
Principalul indice al Bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a depreciat cu 0,64%, până la 30.169,88 puncte, în timp ce BET-Plus, care arată evoluția celor mai lichide 43 de acțiuni de la Bursă, a scăzut cu 0,63%.
Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiții, a crescut cu 0,12%, iar BET-NG, care măsoară evoluția celor zece companii energetice și de utilități, a înregistrat un regres de 0,52%.
Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat o scădere de 0,49%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis în creștere cu 0,63%.
Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piața AeRO a coborât cu 0,31%.
Titlurile cele mai lichide au fost cele ale Băncii Transilvania, cu tranzacții de 18,58 milioane de lei, urmate de acțiunile Hidroelectrica, cu 14,13 milioane lei, și Nuclearelectrica, cu aproape 8,95 milioane de lei.
Cele mai bune evoluții au fost înregistrate de acțiunile Companiei Energopetrol (+13,77%), Bermas (+5,71%) și Impact Developer & Contractor (+3,8%).
Cele mai importante scăderi au fost consemnate de acțiunile Sinteza (-10,61%), Artego (-6,48%) și Condmag (-5,36%). AGERPRES/(AS - editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Anda Badea)
Evoluție mixtă a indicilor BVB, în ședința de luni

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
UNTRR: Taxa de drum poate majora prețul transportului cu 10-25%
Taxa de drum poate determina o creștere cu aproximativ 10%-25% a prețului transportului pe rutele naționale, în condițiile în care transportatorii suportă deja o parte din majorarea costurilor generată de scumpirea motorinei, a declarat miercuri Daniel Niculescu, președinte al Uniunii Naționale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), într-o c
Întrerupere temporară a alimentării cu gaze naturale pe Bulevardul Iuliu Maniu din sectorul 6 al Capitalei
Distrigaz Sud Rețele a întrerupt temporar, miercuri, alimentarea cu gaze naturale a instalației comune de utilizare ce alimentează un imobil situat pe Bulevardul Iuliu Maniu nr. 244J, din sectorul 6 al municipiului București, informează compania. 'în urma unui incident produs la instalația de utilizare ce alimentează unul dintre imobilul de la
MEDAT: Finanțare de 7,55 milioane de euro pentru proiecte de inovare interregională pe transformare digitală în sănătate,energie și mobilitate
Companiile și organizațiile din România pot accesa finanțări totale de 7,55 milioane de euro, prin proiectul european SystemEU, a anunțat Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT), într-un comunicat de presă transmis, miercuri, AGERPRES. Potrivit sursei citate, Apelul de Sprijin Financiar pentru Terțe Părți (FSTP
Industria HoReCa oferă gratuit hrană și băuturi de peste 3 milioane de lei pentru pelerinii Sfintei Parascheva
Industria HoReCa va oferi gratuit, în perioada 8-15 octombrie, peste 90.000 de porții de mâncare, 30.000 de sticle de apă și sucuri și 150.000 de pahare de ceai și cafea pentru pelerinii Sfintei Cuvioase Parascheva, valoarea comercială estimată a produselor depășind 3 milioane de lei. Potrivit unui comunicat al Federației Patronate
UNTRR: Solicităm suspendarea sancțiunilor până când sistemul TollRo este matur și funcțional sau până la 1 aprilie
Transportatorii solicită suspendarea sancțiunilor până când sistemul TollRo este matur și funcțional sau până la 1 aprilie, a declarat miercuri secretarul general al Uniunii Naționale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), Radu Dinescu, în cadrul unei conferințe de presă. ''Ne dorim ca același me
Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți se va desfășura în 63 de locații; aproape 16.300 de locuri de muncă sunt disponibile
Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), se va desfășura în 63 de locații din București și din țară, unde 962 de agenți economici vor oferi 16.296 de locuri de muncă. Dintre acestea, 827 de locuri sunt destinate absolvenților de învățământ superior, i
ANIS: 57 de proiecte universitare au intrat în evaluare pentru granturi; peste jumătate sunt axate pe inteligența artificială
Un număr de 57 de proiecte universitare din opt centre din țară au intrat în etapa de evaluare a Burselor ANIS 2026, iar 52% dintre aplicațiile înscrise sunt concentrate în categoriile Artificial Intelligence & Machine Learning și AI for All, informează miercuri Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii (ANIS).
ANOFM: Peste 34.100 de locuri de muncă sunt disponibile la nivel național
Peste 34.100 de locuri de muncă sunt disponibile la nivel național și alte 84 sunt vacante în Spațiul Economic European, a anunțat, miercuri, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). în România, cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru conducător auto transport rutier (4.077); manipulant mărfuri (1









