Platforma digitală prin care trebuia să se desfășoare întregul proces de acreditare și avizare în privința recrutării forței de muncă din afara Uniunii Europene (UE) este nefuncțională din cauza implementării grăbite a noilor reglementări, susține Patronatul Importatorilor de Forță de Muncă (PIFM).
'Implementarea grăbită a noilor reglementări, fără măsuri tranzitorii adecvate, a paralizat activitatea agențiilor de recrutare și pune în pericol accesul angajatorilor români la resurse umane esențiale pentru funcționarea economiei. Criza sistemică este una amplă și are efecte imediate. Platforma digitală prin care trebuia să se desfășoare întregul proces de acreditare și avizare este nefuncțională, agențiile nu se pot acredita în noua platformă, iar singurele recrutări pe care angajatorii le mai pot valorifica sunt cele finalizate înainte de luna aprilie 2026. Începând cu acel moment, procesul de aducere a lucrătorilor străini în România a fost practic suspendat', se arată într-un comunicat de presă al organizației, transmis luni AGERPRES.
Potrivit sursei citate, procesul legislativ a ajuns în Camera Deputaților, iar PIFM subliniază că 'speră să găsească mai multă receptivitate față de problemele semnalate în mod repetat de mediul privat'.
'Printre modificările considerate esențiale se numără clarificarea regimului contractului tripartit și a răspunderii pentru fapta terților, actualizarea mai rapidă a listei profesiilor deficitare, eliminarea plafonării numărului de angajați care pot fi recrutați în funcție de efectivul mediu din anul anterior, prevedere considerată un obstacol serios mai ales pentru IMM-uri și flexibilizarea instrumentelor de recrutare. Săptămâna trecută a fost publicat Ordinul Ministrului Muncii care a aprobat modelele de contracte-cadru prevăzute de OUG 32/2026. Aceste modele de contracte, inclusiv un contract de muncă special pentru străini, afectează în mod serios Codul muncii și includ prevederi care sunt imposibil de transpus în practică. De asemenea, administrarea acestor noi contracte este birocratică, crește costurile de administrare și va afecta angajatorii mici și mijlocii', precizează PIFM.
În opinia organizației profesionale, un alt punct sensibil este mecanismul de sancționare a agențiilor de recrutare în cazul respingerii vizei de muncă de către Oficiile Consulare ale Ministerului Afacerilor Externe. Astfel, conform legislației actuale, dacă rata de respingere a vizelor depășește 30% la nivelul unei agenții, aceasta riscă suspendarea activității, deși decizia aparține exclusiv ofițerului consular, iar lucrătorul străin nu a ajuns încă pe teritoriul României.
'Respingerea vizei de muncă este cuantificată în limita a 30% la agenția de recrutare și duce la suspendarea activității. Acest lucru, deși la momentul respectiv nu reprezintă niciun pericol, pentru că străinul nu a ajuns la noi în țară, ne descurajează să explorăm noi piețe de recrutare, unde am putea găsi lucrători cu calificări mai bune sau mai compatibili cu societatea noastră. Țările din America de Sud, vorbitoare de limbă spaniolă sau portugheză, sunt mai apropiate ca limbă de noi, cu asemănări religioase și culturale relevante, integrarea ar fi mai ușoară. Sancționarea agenției pentru o decizie a ofițerului consular ne descurajează să explorăm aceste teritorii noi', a explicat, în comunicat, președintele PIFM, Romulus Badea.
Totodată, patronatul atrage atenția că această regulă nu elimină niciun risc real pentru statul român, ci descurajează tocmai dezvoltarea serviciilor de recrutare și identificarea unor surse de forță de muncă mai bine integrate cultural, agențiile fiind astfel forțate să rămână în piețele familiare, în detrimentul calității resursei umane aduse în țară.
'În practică, această ordonanță nu a făcut decât să blocheze întregul proces. Cu toate că PIFM a avertizat în mod repetat că pentru funcționarea portalului IGI au fost necesari ani de zile pentru eliminarea tuturor disfuncționalităților, ne așteptam ca și acest nou portal să aibă probleme. Știam dinainte că va necesita o perioadă de tranziție, în care ideal ar fi mers în paralel cele două sisteme. Am solicitat tranziție până la finalul anului, iar ordonanța de urgență a luat prin surprindere pe toată lumea, inclusiv autoritățile. Lipsa măsurilor tranzitorii clare a dus la tot felul de disfuncționalități din partea instituțiilor implicate. Autoritățile sunt extrem de stricte în respingerea dosarelor de avize de muncă, chiar și pentru aspecte care ulterior se dovedesc acceptabile, iar angajatorii sunt blocați și privați de resursa umană de care au nevoie. Autoritățile ar putea dovedi o minimă flexibilitate în acest context în care totul este blocat, să ofere, de exemplu, un termen suplimentar de 10 zile pentru soluționarea dosarului. În schimb, îl încadrează la neprezentare, ceea ce înseamnă că nici măcar nu îl resping oficial, cu motive', a spus Badea.
În același timp, PIFM semnalează o practică îngrijorătoare a Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI), prin care dosarele incomplete nu sunt respinse oficial, cu motivație clară, ci sunt încadrate la categoria de neprezentare, privând astfel angajatorii de posibilitatea de a corecta eventualele erori.
Patronatul Importatorilor de Forță de Muncă reprezintă agențiile de recrutare a forței de muncă din state terțe și promovează un cadru legislativ predictibil, echilibrat și eficient pentru piața muncii din România. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
PIFM: Platforma de acreditare și avizare a muncitorilor străini din afara UE este nefuncțională

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
UNTRR: Taxa de drum poate majora prețul transportului cu 10-25%
Taxa de drum poate determina o creștere cu aproximativ 10%-25% a prețului transportului pe rutele naționale, în condițiile în care transportatorii suportă deja o parte din majorarea costurilor generată de scumpirea motorinei, a declarat miercuri Daniel Niculescu, președinte al Uniunii Naționale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), într-o c
Întrerupere temporară a alimentării cu gaze naturale pe Bulevardul Iuliu Maniu din sectorul 6 al Capitalei
Distrigaz Sud Rețele a întrerupt temporar, miercuri, alimentarea cu gaze naturale a instalației comune de utilizare ce alimentează un imobil situat pe Bulevardul Iuliu Maniu nr. 244J, din sectorul 6 al municipiului București, informează compania. 'în urma unui incident produs la instalația de utilizare ce alimentează unul dintre imobilul de la
MEDAT: Finanțare de 7,55 milioane de euro pentru proiecte de inovare interregională pe transformare digitală în sănătate,energie și mobilitate
Companiile și organizațiile din România pot accesa finanțări totale de 7,55 milioane de euro, prin proiectul european SystemEU, a anunțat Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT), într-un comunicat de presă transmis, miercuri, AGERPRES. Potrivit sursei citate, Apelul de Sprijin Financiar pentru Terțe Părți (FSTP
Industria HoReCa oferă gratuit hrană și băuturi de peste 3 milioane de lei pentru pelerinii Sfintei Parascheva
Industria HoReCa va oferi gratuit, în perioada 8-15 octombrie, peste 90.000 de porții de mâncare, 30.000 de sticle de apă și sucuri și 150.000 de pahare de ceai și cafea pentru pelerinii Sfintei Cuvioase Parascheva, valoarea comercială estimată a produselor depășind 3 milioane de lei. Potrivit unui comunicat al Federației Patronate
UNTRR: Solicităm suspendarea sancțiunilor până când sistemul TollRo este matur și funcțional sau până la 1 aprilie
Transportatorii solicită suspendarea sancțiunilor până când sistemul TollRo este matur și funcțional sau până la 1 aprilie, a declarat miercuri secretarul general al Uniunii Naționale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), Radu Dinescu, în cadrul unei conferințe de presă. ''Ne dorim ca același me
Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți se va desfășura în 63 de locații; aproape 16.300 de locuri de muncă sunt disponibile
Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), se va desfășura în 63 de locații din București și din țară, unde 962 de agenți economici vor oferi 16.296 de locuri de muncă. Dintre acestea, 827 de locuri sunt destinate absolvenților de învățământ superior, i
ANIS: 57 de proiecte universitare au intrat în evaluare pentru granturi; peste jumătate sunt axate pe inteligența artificială
Un număr de 57 de proiecte universitare din opt centre din țară au intrat în etapa de evaluare a Burselor ANIS 2026, iar 52% dintre aplicațiile înscrise sunt concentrate în categoriile Artificial Intelligence & Machine Learning și AI for All, informează miercuri Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii (ANIS).
ANOFM: Peste 34.100 de locuri de muncă sunt disponibile la nivel național
Peste 34.100 de locuri de muncă sunt disponibile la nivel național și alte 84 sunt vacante în Spațiul Economic European, a anunțat, miercuri, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). în România, cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru conducător auto transport rutier (4.077); manipulant mărfuri (1









