Menținerea disciplinei fiscale reprezintă principalul semnal pe care piețele internaționale îl așteaptă din partea României, a afirmat, luni, în cadrul audierilor din comisiile reunite de specialitate din Parlament, ministrul desemnat al Finanțelor, Alexandru Nazare.

'Cred că mesajul pe care îl așteaptă întreaga piața internațională de la România este să aibă consecvență în menținerea disciplinei fiscale. Disciplina fiscală nu este un obstacol în calea investițiilor, nu este un obstacol în calea creșterii, ci este chiar tipul de conduită care încurajează creșterea economică la potențial și încurajează atragerea de investiții străine și inclusiv investiții naționale. Nu putem avea o creștere economică la potențial fără menținerea acestei conduite. În următoarele luni și până la finalul anului 2026, România va trebui să mențină această linie de consecvență. De ce? În ultima lună de zile am fost de două ori într-o ipostază foarte îngrijorătoare în relații cu agențiile de rating. În primul rând, în ziua de după moțiune, în discuții cu agenția Fitch, care a renunțat la a face un comitet ad hoc care era planificat în prima zi după moțiune și acum două săptămâni când S&P a publicat un raport integral, raport care ne confirmă ratingul. Dar aceste încercări nu s-au terminat, pentru că atât Fitch cât și Moodys au rapoarte pe care trebuie să le publice în această vară. Vorbim de 31 iulie, data la care trebuie să publice agenția Fitch raportul, și vorbim de 7 august, data la care Moodys trebuie să publice raportul, și octombrie, când S&P-ul din nou publică un raport integral', a explicat Alexandru Nazare.

El a subliniat că este esențial ca România să-și mențină rating-ul la aceste evaluări.

'Este la fel de important ca și anul trecut. Și după cum vedem, am avut un an în care am luat foarte multe măsuri, nivelul de credibilitate a crescut, dar situația în care suntem astăzi impună o atenție extrem de mare asupra acestui pericol în relație cu agențiile de rating. Ținta României nu ar trebui să fie doar să mențină rating-ul, ținta României ar trebui să țintească la un rating mai înalt, în primă etapă o creștere a perspectivei de la negativ la stabil. Ar fi primul semn extrem de pozitiv legat de conduita noastră. Ca să ajungem acolo, va trebui să menținem aceeași conduită de prudență în modul în care facem cheltuielile publice în 2026 și mai ales în privința modului în care ne proiectăm pe 2027. Și acest lucru ar trebui să fie validat într-un mod credibil printr-o propunere de buget pe anul 2027 făcută cât mai devreme posibil într-un mod în care agențiile de rating s-o valideze ca fiind credibilă', a afirmat Alexandru Nazare.

Ministrul propus pentru preluarea portofoliului Finanțelor, Alexandru Nazare, a primit luni aviz pozitiv din partea comisiilor de specialitate reunite ale Parlamentului.

Birourile permanente reunite ale Parlamentului au decis ca plenul comun în care se va da votul în ceea ce privește învestirea Guvernului condus de către Adrian Veștea să aibă loc luni, începând cu ora 21:30.

Tot luni, între orele 12:00 - 21:00, au loc audierile în comisiile de specialitate, în cazul persoanelor propuse pentru funcția de ministru. AGERPRES/(AS - redactor: George Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Simona Aruştei)

Citeşte şi:

* LIVE UPDATE Parlament/ Miniștrii propuși în Guvernul Veștea - audiaţi în comisiile de specialitate