Ministerul Transporturilor nu va renunța la TAROM, operatorul aerian fiind compania care, de fiecare dată când a fost o criză în lume, a adus români acasă, a transmis, luni, ministrul propus pentru portofoliul de la Transporturi, Cristian Pistol, în cadrul audierilor din comisiile de specialitate reunite.
'Nu vom renunța la TAROM. Dincolo de planul de restructurare aprobat de Comisia Europeană, este compania care de fiecare dată când a fost o criză undeva în lume a adus români acasă. Aceasta este infrastructura care nu se vede pe hartă, dar care contează cel mai mult: încrederea că statul român este acolo atunci când este nevoie, se poate conta pe el', a afirmat Pistol, în Parlament.
De asemenea, în domeniul aerian, prioritatea zero a ministrului propus este noul terminal de pasageri de la Aeroportul 'Henri Coandă', alături de creșterea capacităților cargo și de noduri multimodale eficiente pentru ca transportul aerian să nu mai piardă teren.
Prioritate strategică a noului șef de la Transporturi este și modernizarea rețelei feroviare din Portul Constanța, principalul port la Marea Neagră al României și 'poartă pentru exporturile întregii regiuni', iar în sectorul navigației, pe Dunăre, potrivit acestuia, proiectul Fast Danube trebuie să intre în fază accelerată.
Totodată, Cristian Pistol, care ocupă în prezent funcția de director general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), le-a transmis parlamentarilor că le propune un mandat 'fără promisiuni spectaculoase, dar cu livrări măsurabile'.
'Vin în fața dumneavoastră cu un bilanț, nu doar cu promisiuni. Din cei 1.418 kilometri de drumuri de mare viteză deschiși astăzi în România, aproximativ 560 au fost dați în trafic în ultimii 5 ani, perioadă în care am condus CNAIR. Știu din experiență directă ce înseamnă să duci un proiect de la linia de pe hartă până la kilometrul pe care circulă efectiv oamenii, cu exproprieri, avize, contestații, șantiere oprite și repornite. Această experiență vreau să o aduc la nivelul Ministerului Transporturilor, pentru că infrastructura de transport nu este un capitol tehnic. Ea este placa turnantă a dezvoltării economice, este coloana vertebrală a securității naționale și este pentru fiecare cetățean diferența dintre o oră și trei ore până la spital, la școală sau la locul de muncă. (...) Doamnelor și domnilor parlamentari, vă propun un mandat fără promisiuni spectaculoase, dar cu livrări măsurabile, kilometri deschiși, fonduri cheltuite, proiecte deblocate. Asta am făcut la CNAIR, asta îmi propun și pentru minister', a spus el.
Pistol a precizat că în cursul acestui an se vor da în circulație tronsonul Nădășelu - Poarta Sălajului de pe Autostrada Transilvania, drumul expres Brăila-Galați și loturile de pe Centura Capitalei A0 Nord.
'Și aici sunt realist: lotul 1 de pe A0 Nord are termen contractual abia în 2027. Nu vând iluzii, vă spun că poate să se prelungească termenul de execuție până la începutul anului 2027. Obiectivul meu de mandat rămâne însă ferm: în 2030, toate regiunile istorice ale României conectate prin drumuri de mare viteză, cel puțin 2.700 km față de cei de astăzi, în cuantum de 1.418. Pe feroviar, ambiția mea este să aduc capacitatea de implementare la nivelul celui rutier, atât la CFR, cât și la ARF, pentru că aici am rămas cel mai mult în urmă. Concret, pe coridorul Constanța - Curtici, finalizarea secțiunii Radna - Gurasada - Simeria, deblocarea antreprenorului pe Brașov - Sighișoara și lansarea tunelului Predeal - Brașov, pe coridorul de sud, Arad - Timișoara - Caransebeș și loturile lipsă până la Craiova. La acestea se vor adăuga 128 de trenuri electrice electrice, peste 70 de locomotive și 139 de vagoane noi, confort și siguranță pentru călători', a susținut acesta.
În Capitală, prioritatea lui Cristian Pistol este Magistrala 6 de Metrou, care face legătura cu Aeroportul Otopeni, fiind totodată și soluția pentru aglomerația din nordul Bucureștiului, dar și demararea Magistralei 4 Gara de Nord - Progresu, în parteneriat cu Primăria sectorului 4.
El a făcut referire și la mobilitatea militară, întrucât infrastructura civilă și cea de apărare nu mai sunt astăzi 'două lumi separate'.
'Aș vrea să insist pe dimensiunea care până nu demult lipsea din discuția despre transporturi: mobilitatea militară. România este stat de frontieră al NATO și al Uniunii Europene. Voi urmări conectarea obiectivelor militare strategice la rețeaua de transport și optimizarea rutelor care leagă porturile de la Marea Baltică, Marea Neagră și Marea Egee. Există finanțare europeană dedicată a acestui scop prin CEF și prin SAFE și astfel avem datoria să o accesăm la maxim. Infrastructura civilă și cea de apărare nu mai sunt astăzi două lumi separate', a menționat ministrul desemnat.
În altă ordine de idei, Cristian Pistol a vorbit și despre o reformă a companiilor din subordinea ministerului, subliniind că va consolida CNAIR, pentru că este deja o instituție puternică și co oameni 'care livrează'.
'Nimic din toate acestea nu funcționează, însă, fără reformă în interiorul sistemului. Am convingerea clară că România are nevoie de o instituție rutieră puternică, cu experiență dovedită și cu oameni care livrează, iar această instituție există deja. Este CNAIR, care a deschis aproape 560 km în 5 ani. Pe aceasta o voi consolida și îi voi da pârghiile să livreze și mai mult. Voi analiza apoi cum se așează restul structurilor în jurul ei, fără atribuții care se suprapun, fără structuri paralele și fără proiecte blocate între instituții. Voi continua selecția unor consilii de administrație formate din profesioniști, conform guvernanței corporative asumate prin PNRR, și voi miza pe digitalizare, noul sistem de taxare la distanță, sisteme inteligente de management al traficului și sistemul de radare fixe, care au un singur scop: să salveze vieți pe drumurile pe care, an de an, România pierde prea mulți oameni', a susținut viitorul șef de la Transporturi.
Acesta a dat asigurări că va finaliza strategia de dezvoltare a infrastructurii de transport și va 'deschide ușa' unor noi surse de finanțare, inclusiv parteneriatele public-private.
'Un ministru responsabil nu se uită doar la bani acum. PNRR se închide, iar următorul cadru financiar european 2028-2034 se negociază. De aceea, voi finaliza în acest an strategia de dezvoltare a infrastructurii de transport, astfel încât România să obțină o alocare cât mai substanțială și voi deschide ușa unor surse noi de finanțare, inclusiv parteneriatele public-private, pentru că nevoile noastre depășesc orice buget public, iar capitalul privat poate fi un aliat în condiții corecte pentru stat', a adăugat Pistol. AGERPRES/(AS - redactor: Oana Tilică, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Simona Aruştei)
Citeşte şi:
* LIVE UPDATE Parlament/ Miniștrii propuși în Guvernul Veștea - audiaţi în comisiile de specialitate










