Când petrolul se ieftinește, iar carburanții se scumpesc, România devine un caz unic în Europa din cauza unei măsuri guvernamentale care a fost prezentată drept un instrument de protecție a consumatorilor, susține președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță, într-o analiză publicată marți.
'Recent, Petrom a majorat prețurile carburanților cu 5 bani pe litru atât la benzină, cât și la motorină. La prima vedere, decizia pare greu de înțeles. În perioada respectivă, cotația petrolului Brent nu oferea un argument evident pentru o scumpire, iar cursul de schimb nu exercita presiuni semnificative asupra costurilor de import. În lipsa unor explicații convingătoare, mulți consumatori s-au întrebat firesc: de ce cresc prețurile când principalii indicatori ai pieței nu justifică o astfel de mișcare? Răspunsul s-ar putea afla tocmai într-o măsură guvernamentală care a fost prezentată drept un instrument de protecție a consumatorilor', arată analistul.
El amintește că prin OUG nr. 19/2026, completată ulterior prin OUG nr. 24/2026, Guvernul a instituit o stare de criză pe piața carburanților și a impus plafonarea adaosului comercial la nivelul mediei anului 2025. Măsura a fost prezentată ca un mecanism menit să reducă prețurile la pompă cu aproximativ 5-15 bani pe litru și să împiedice eventualele speculații într-o perioadă de volatilitate internațională.
Problema este că economia funcționează adesea diferit decât intențiile politice, avertizează Chisăliță. În mod obișnuit, când costul materiei prime scade, concurența ar trebui să împingă prețurile în jos. Companiile care transferă mai rapid reducerea costurilor către consumatori câștigă cotă de piață, iar celelalte sunt obligate să le urmeze. Este mecanismul clasic prin care funcționează piața.
'Însă, plafonarea adaosului comercial poate schimba subtil regulile jocului. Atunci când statul stabilește că adaosul maxim permis este cel practicat în medie în anul precedent, acel plafon încetează să mai fie doar o limită superioară. El poate deveni o referință de piață, o țintă spre care operatorii economici tind în mod natural. Orice marjă neutilizată reprezintă profit pierdut, iar orice companie listată la bursă are obligația față de acționari să maximizeze profitul în limitele legii', comentează președintele AEI.
Acesta consideră că astfel apare un paradox. 'Dacă prețul petrolului crește, plafonul poate limita extinderea marjelor și poate proteja consumatorii. Dar dacă prețul petrolului scade, companiile nu sunt obligate să transfere integral această reducere către clientul final. Dimpotrivă, ele pot avea interesul să mențină prețurile suficient de ridicate pentru a conserva adaosul comercial permis de reglementare', explică specialistul.
Astfel, ceea ce a fost conceput ca un plafon poate deveni un prag de referință. 'Este un fenomen cunoscut în teoria economică și observat în numeroase piețe reglementate, efect de 'focalizare' a prețurilor în jurul plafonului (a se vedea piața gazelor). În loc să stimuleze concurența, plafonul ajunge să ofere tuturor participanților o indicație clară asupra nivelului considerat acceptabil', precizează Chisăliță.
În cazul României, crede analistul, efectul poate fi amplificat de structura pieței carburanților. Aceasta este dominată de câțiva jucători mari, cu poziții solide și comportamente comerciale relativ predictibile. Într-o astfel de piață, o limită administrativă poate avea efecte diferite față de cele întâlnite într-un sector puternic concurențial.
'Desigur, trebuie făcută o precizare esențială. Nu există în prezent dovezi publice că majorarea de 5 bani operată de OMV Petrom în 23 iunie 2026 a fost determinată direct de mecanismul plafonării adaosului comercial. Pentru o asemenea concluzie ar fi necesare date detaliate privind marjele realizate în 2025, costurile efective din iunie 2026 și modul concret de calcul utilizat de companie. Totuși, din punct de vedere economic, ipoteza este plauzibilă. Ea explică un fenomen care altfel pare dificil de justificat, creșterea prețurilor într-un context în care nici cotația petrolului și nici cursul valutar nu indicau o presiune imediată asupra costurilor', adaugă specialistul în energie.
El spune că intervențiile statului în formarea prețurilor sunt adesea prezentate ca soluții simple la probleme complexe. În realitate, ele produc efecte secundare care deși sunt întotdeauna anticipate de experți, nu sunt niciodată acceptate de decidenți. O măsură concepută pentru a limita profiturile excesive poate ajunge să reducă presiunea concurențială. O reglementare menită să ieftinească produsele poate încetini chiar procesul de ieftinire.
De aceea, adaugă Chisăliță, succesul unei politici publice nu trebuie judecat după intențiile sale, ci după rezultatele pe care le produce în practică.
'Iar dacă plafonarea adaosului comercial a contribuit, chiar și indirect, la menținerea unor prețuri mai ridicate decât cele care ar fi rezultat din concurența liberă, atunci avem în față încă un exemplu al unei realități economice incomode, măsurile administrative pot face bine pe termen scurt, dar costurile ascunse ajung întotdeauna să fie suportate tocmai de consumatorii pe care urmăresc să îi protejeze', a concluzionat președintele AEI. AGERPRES/(AS - redactor: Cristian Anghelache, editor: Mariana Nica, editor online: Anda Badea)
AEI: Petrolul se ieftinește, iar carburanții se scumpesc în România din cauza plafonării adaosului comercial

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
AAOPFR: Traficul de mărfuri pe Dunăre, blocat la kilometrul 280; autoritățile nu au luat măsuri pentru deblocare
Traficul fluvial de mărfuri este în continuare blocat în ambele sensuri, la kilometrul 280 al Dunării, unde sunt imobilizate 30 de împingătoare și nave autopropulsate, precum și peste 100 de barje, în condițiile în care autoritățile nu au luat măsuri concrete pentru reluarea navigației, au transmis vineri reprezentanții Asociației Armatorilor și
AEI: Inițiativa 'Sapă Sigur' pentru prevenirea accidentelor provocate de lucrările de excavare a fost depusă la Parlament
O inițiativă legislativă, denumită 'Sapă Sigur', prin care se dorește crearea unui sistem național digital de notificare a lucrărilor de excavare în apropierea conductelor de gaze naturale a fost depusă în Parlament în data de 8 octombrie, obiectivul principal fiind reducerea cu cel puțin 50% în următorii cinci ani a incidentelor cauzate de lu
ANSVSA: Șase certificate sanitar-veterinare, parafate pentru reluarea exporturilor românești către Libia
Șase certificate sanitar-veterinare pentru exportul de animale vii și produse de origine animală către Libia au fost semnate și parafate în cadrul misiunii de evaluare desfășurate de o delegație oficială libiană în România, a anunțat vineri Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Certificatele vizea
Ministerul Energiei: Plăți și sume autorizate de peste 14 milioane de euro prin PNRR, în ultima săptămână
Ministerul Energiei a efectuat plăți și a autorizat sume în valoare cumulată de peste 14 milioane de euro, în perioada 5 - 9 octombrie 2026, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), potrivit datelor publicate vineri de instituție. în intervalul menționat, au fost efectuate plăți în valoare de 1,50 milioane de
CNAIR: Platforma TollRo funcționează din nou în parametri normali
Platforma TollRo funcționează din nou în parametri normali, după ce echipele tehnice au remediat disfuncționalitățile apărute vineri dimineață, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Potrivit unui comunicat al companiei, utilizatorii care nu au putut achiziționa TollRo în perioada în care platforma a &
Trei linii de transport public vor avea program prelungit, sâmbătă, cu ocazia meciului FCSB-Oțelul Galați
Programul a trei linii de transport public va fi prelungit, sâmbătă, pentru preluarea spectatorilor de la meciul FCSB - Oțelul Galați, programat pe 'Arena Națională', informează Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Potrivit sursei citate, este vorba despre liniile 1, 10 și 104, care, după termi
CITR: Șantierul Naval Mangalia a fost vândut către Rheinmetall pentru 138 de milioane de euro
Șantierul Naval Mangalia a fost vândut, vineri, în urma unei licitații, către Rheinmetall Real Estate România SRL, pentru suma de 138,03 milioane de euro, fără TVA, a anunțat CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia. Potrivit sursei citate, tranzacția creează posibilitatea reluării activității șantierului naval.
Leul s-a apreciat, vineri, în raport cu principalele valute
Moneda națională s-a apreciat, vineri, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,3414 lei, în scădere cu 0,56 bani (-0,1%) față de cotația precedentă, de 5,3470 lei. Valoarea leului a crescut și comparativ cu dolarul, moneda americană fiind cotată la 4,7612 lei, în scădere cu 2,02 bani (-0,42%), co









