Valoarea plăților efectuate din Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în 2026, până la acest moment, a depășit 110 milioane de euro, a anunțat Ministerul Energiei, rpintr-un comunicat.
Potrivit sursei citate, în intervalul 22 - 26 iunie 2026, au fost autorizate și efectuate plăți pentru opt cereri de transfer aferente proiectelor finanțate prin PNRR, valoarea totală a sumelor achitate fiind de 3,47 milioane de euro.
La total, plățile cumulate către beneficiari, de la începutul programului, a ajuns la aproximativ 322,50 milioane de euro.
De asemenea, cuantumul cererilor de transfer în curs de procesare se ridică la aproximativ 138,09 milioane de euro.
Reprezentanții ministerului de resort precizează că valoarea pentru care se mai pot depune cereri de plată este de aproximativ 297,93 milioane de euro, dar suma poate fi ajustată în funcție de dinamica implementării contractelor de finanțare ce pot suferi modificări, precum și de procesul de negociere al PNRR desfășurat în prezent de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) cu Comisia Europeană.
Ministerul Energiei subliniază că implementarea proiectelor finanțate prin PNRR înregistrează o evoluție concretă, astfel că, la nivel instituțional, sunt asumate ținte clare, cu accent pe deblocarea și eficientizarea fluxurilor de plată, în așa fel încât fondurile disponibile să fie valorificate în termen și cu impact real asupra proiectelor aflate în implementare.
De asemenea, au fost luate măsuri privind prelungirea termenelor de implementare a proiectelor, pentru a beneficia de întreaga perioadă de eligibilitate prevăzută în Regulamentul (UE) 2021/241. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ada Vîlceanu)
Ministerul Energiei: Plăți de peste 110 milioane de lei prin PNRR, în primele șase luni

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
AAOPFR: Traficul de mărfuri pe Dunăre, blocat la kilometrul 280; autoritățile nu au luat măsuri pentru deblocare
Traficul fluvial de mărfuri este în continuare blocat în ambele sensuri, la kilometrul 280 al Dunării, unde sunt imobilizate 30 de împingătoare și nave autopropulsate, precum și peste 100 de barje, în condițiile în care autoritățile nu au luat măsuri concrete pentru reluarea navigației, au transmis vineri reprezentanții Asociației Armatorilor și
AEI: Inițiativa 'Sapă Sigur' pentru prevenirea accidentelor provocate de lucrările de excavare a fost depusă la Parlament
O inițiativă legislativă, denumită 'Sapă Sigur', prin care se dorește crearea unui sistem național digital de notificare a lucrărilor de excavare în apropierea conductelor de gaze naturale a fost depusă în Parlament în data de 8 octombrie, obiectivul principal fiind reducerea cu cel puțin 50% în următorii cinci ani a incidentelor cauzate de lu
ANSVSA: Șase certificate sanitar-veterinare, parafate pentru reluarea exporturilor românești către Libia
Șase certificate sanitar-veterinare pentru exportul de animale vii și produse de origine animală către Libia au fost semnate și parafate în cadrul misiunii de evaluare desfășurate de o delegație oficială libiană în România, a anunțat vineri Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Certificatele vizea
Ministerul Energiei: Plăți și sume autorizate de peste 14 milioane de euro prin PNRR, în ultima săptămână
Ministerul Energiei a efectuat plăți și a autorizat sume în valoare cumulată de peste 14 milioane de euro, în perioada 5 - 9 octombrie 2026, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), potrivit datelor publicate vineri de instituție. în intervalul menționat, au fost efectuate plăți în valoare de 1,50 milioane de
CNAIR: Platforma TollRo funcționează din nou în parametri normali
Platforma TollRo funcționează din nou în parametri normali, după ce echipele tehnice au remediat disfuncționalitățile apărute vineri dimineață, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Potrivit unui comunicat al companiei, utilizatorii care nu au putut achiziționa TollRo în perioada în care platforma a &
Trei linii de transport public vor avea program prelungit, sâmbătă, cu ocazia meciului FCSB-Oțelul Galați
Programul a trei linii de transport public va fi prelungit, sâmbătă, pentru preluarea spectatorilor de la meciul FCSB - Oțelul Galați, programat pe 'Arena Națională', informează Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Potrivit sursei citate, este vorba despre liniile 1, 10 și 104, care, după termi
CITR: Șantierul Naval Mangalia a fost vândut către Rheinmetall pentru 138 de milioane de euro
Șantierul Naval Mangalia a fost vândut, vineri, în urma unei licitații, către Rheinmetall Real Estate România SRL, pentru suma de 138,03 milioane de euro, fără TVA, a anunțat CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia. Potrivit sursei citate, tranzacția creează posibilitatea reluării activității șantierului naval.
Leul s-a apreciat, vineri, în raport cu principalele valute
Moneda națională s-a apreciat, vineri, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,3414 lei, în scădere cu 0,56 bani (-0,1%) față de cotația precedentă, de 5,3470 lei. Valoarea leului a crescut și comparativ cu dolarul, moneda americană fiind cotată la 4,7612 lei, în scădere cu 2,02 bani (-0,42%), co









