Bursa de Valori București (BVB) a deschis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de marți, cu un rulaj de 6,9 milioane de lei (1,3 milioane de euro), după primele 30 de minute de la debutul tranzacțiilor.

Indicele principal BET, care arată evoluția celor mai lichide 20 de companii, înregistra o apreciere de 0,41%, iar indicele BET-Plus, care reflectă evoluția celor mai lichide 43 de acțiuni de la BVB, consemna un avans de 0,39%.

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a câștigat 0,35%, în timp ce reperul de randament al fondurilor de investiții, BET-BK, urca cu 0,18%.

Indicele BET-FI, al SIF-urilor, înregistra o scădere de 0,28%, în timp ce BET-NG, indicele celor zece companii din sectorul energetic și al utilităților, consemna un avans de 0,37%.

Indicele BETAeRO se aprecia cu 0,32%.

Conform datelor BVB, cele mai mari creșteri ale valorii acțiunilor erau înregistrate de SIF Hoteluri (+11,76%), STK Emergent (+2,50%) și Sinteza (+2,26%).

Pe de altă parte, în scădere se aflau acțiunile Șantierul Naval Orșova (-12,04%), Longshield Investment Group (-2,23%) și Christian 76 Tour (-1,76%). AGERPRES/(AS - redactor: George Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu)