Aproximativ 68% dintre investitorii individuali români declară că nu au încredere în perspectivele economiei românești, față de 65% la sfârșitul primului trimestru al acestui an, relevă un sondaj eToro, publicat marți.
Potrivit sursei citate, investitorii individuali români au devenit mai pesimiști în privința perspectivelor economiei țării, în timp ce încrederea în propriile venituri și în nivelul de trai s-a deteriorat față de trimestrul anterior.
'Nivelul de încredere în economia românească s-a deteriorat față de trimestrul anterior, 68% dintre investitorii individuali români declarând că nu au încredere în perspectivele acesteia, în creștere de la 65% la sfârșitul primului trimestru al acestui an. De asemenea, sondajul a constatat o creștere a numărului de investitori care consideră că starea economiei românești reprezintă un risc pentru portofoliile lor (+1 punct procentual) față de trimestrul anterior. De fapt, analizând modul în care investitorii percep cel mai mare risc extern pentru portofoliile lor, 24% au menționat inflația, iar procente egale (21%) au menționat starea economiei globale și a economiei românești', a explicat analistului eToro, Bogdan Maioreanu, citat în comunicat.
Criza politică declanșată de demiterea guvernului Bolojan printr-o moțiune de cenzură, combinată cu cea mai mare inflație din UE, ar putea explica creșterea neîncrederii în perspectivele economiei românești, susțin autorii sondajului. De asemenea, s-a înregistrat o scădere a încrederii în veniturile personale, nivelul de trai și costul vieții.
În al doilea trimestru al anului 2026, doar 63% dintre investitorii individuali români s-au declarat încrezători în veniturile și nivelul lor de trai, comparativ cu 66% în trimestrul anterior, notează sursa citată.
Cel mai recent sondaj arată, de asemenea, o scădere a nivelului de încredere în siguranța locului de muncă, la 70% dintre respondenți, comparativ cu 74% în trimestrul anterior.
'Rezultatele celui mai recent sondaj trimestrial arată, de asemenea, că incertitudinile globale și locale au dus la cel mai scăzut procent din ultimii trei ani (73%) de investitori care au încredere în propriile portofolii de investiții. Este o scădere considerabilă față de nivelul de încredere de 82% înregistrat în urmă cu trei luni', se precizează în document.
În ceea ce privește alocarea portofoliului, 48% dintre investitorii individuali români dețin acțiuni locale, 40% dețin acțiuni străine, 42% dețin o formă de criptoactive, 40% dețin obligațiuni interne, în timp ce aproape 71% dețin numerar, inclusiv în conturi de economii.
'Este pentru prima dată în ultimii trei ani când observăm că mai puțin de 50% dintre investitorii români dețin criptoactive în portofoliile lor. Unul dintre motive ar putea fi legat de pierderea de valoare a bitcoinului, al cărui preț a scăzut de la un maxim de peste 126.000 de dolari în octombrie anul trecut la sub 60.000 de dolari în prezent', mai arată analiza.
La întrebarea dacă intenționează să-și majoreze investițiile în următoarele trei luni, 40% dintre investitorii individuali români au răspuns afirmativ.
'Clasele de active în care investitorii doresc să-și mărească deținerile sunt criptoactivele (16%), urmate de acțiunile străine (15%), valutele (12%) și, la egalitate (11%), acțiunile de la Bursa de Valori din București și numerarul. Sectoarele în care investitorii români intenționează să-și majoreze investițiile sunt tehnologia (20%), urmată de energie (19%), serviciile financiare (13%), imobiliarele (6%) și utilitățile, tot 6%. Observăm un interes ușor crescut pentru tehnologie și energie în comparație cu trimestrul anterior', se precizează în document.
Ultimul sondajul eToro Retail Investor Beat indică o schimbare clară a sentimentului în rândul investitorilor individuali români, determinată de o combinație de incertitudine politică internă, presiuni inflaționiste persistente și un context global mai fragil, notează sursa citată.
'Deși încrederea atât în economie, cât și în perspectivele financiare personale s-a diminuat, investitorii nu se retrag complet. Dimpotrivă, aceștia par să-și reajusteze strategia prin reducerea expunerii la active mai volatile, precum criptoactivele, și prin creșterea selectivă a alocărilor către sectoare percepute ca fiind mai reziliente sau cu perspective de viitor, precum tehnologia și energia. De asemenea, aceștia își majorează deținerile de numerar și mențin un nivel ridicat de lichiditate. Asta sugerează că pesimismul actual ar putea reflecta o abordare mai prudentă și tactică, investitorii adoptând o poziție defensivă, rămânând în același timp pregătiți să profite de oportunități odată ce condițiile macroeconomice se vor îmbunătăți.', menționează autorii sondajului.
Cel mai recent raport Retail Investor Beat s-a bazat pe un sondaj realizat în rândul a 11.000 de investitori individuali din 13 țări și de pe 3 continente. Sondajul a fost realizat în perioada 14-29 mai 2026 de către compania de cercetare Opinium. AGERPRES/(AS - redactor: Nicoleta Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Circa 68% dintre investitorii români nu au încredere în perspectivele economiei (analiză)

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
AAOPFR: Traficul de mărfuri pe Dunăre, blocat la kilometrul 280; autoritățile nu au luat măsuri pentru deblocare
Traficul fluvial de mărfuri este în continuare blocat în ambele sensuri, la kilometrul 280 al Dunării, unde sunt imobilizate 30 de împingătoare și nave autopropulsate, precum și peste 100 de barje, în condițiile în care autoritățile nu au luat măsuri concrete pentru reluarea navigației, au transmis vineri reprezentanții Asociației Armatorilor și
AEI: Inițiativa 'Sapă Sigur' pentru prevenirea accidentelor provocate de lucrările de excavare a fost depusă la Parlament
O inițiativă legislativă, denumită 'Sapă Sigur', prin care se dorește crearea unui sistem național digital de notificare a lucrărilor de excavare în apropierea conductelor de gaze naturale a fost depusă în Parlament în data de 8 octombrie, obiectivul principal fiind reducerea cu cel puțin 50% în următorii cinci ani a incidentelor cauzate de lu
ANSVSA: Șase certificate sanitar-veterinare, parafate pentru reluarea exporturilor românești către Libia
Șase certificate sanitar-veterinare pentru exportul de animale vii și produse de origine animală către Libia au fost semnate și parafate în cadrul misiunii de evaluare desfășurate de o delegație oficială libiană în România, a anunțat vineri Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Certificatele vizea
Ministerul Energiei: Plăți și sume autorizate de peste 14 milioane de euro prin PNRR, în ultima săptămână
Ministerul Energiei a efectuat plăți și a autorizat sume în valoare cumulată de peste 14 milioane de euro, în perioada 5 - 9 octombrie 2026, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), potrivit datelor publicate vineri de instituție. în intervalul menționat, au fost efectuate plăți în valoare de 1,50 milioane de
CNAIR: Platforma TollRo funcționează din nou în parametri normali
Platforma TollRo funcționează din nou în parametri normali, după ce echipele tehnice au remediat disfuncționalitățile apărute vineri dimineață, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Potrivit unui comunicat al companiei, utilizatorii care nu au putut achiziționa TollRo în perioada în care platforma a &
Trei linii de transport public vor avea program prelungit, sâmbătă, cu ocazia meciului FCSB-Oțelul Galați
Programul a trei linii de transport public va fi prelungit, sâmbătă, pentru preluarea spectatorilor de la meciul FCSB - Oțelul Galați, programat pe 'Arena Națională', informează Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Potrivit sursei citate, este vorba despre liniile 1, 10 și 104, care, după termi
CITR: Șantierul Naval Mangalia a fost vândut către Rheinmetall pentru 138 de milioane de euro
Șantierul Naval Mangalia a fost vândut, vineri, în urma unei licitații, către Rheinmetall Real Estate România SRL, pentru suma de 138,03 milioane de euro, fără TVA, a anunțat CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia. Potrivit sursei citate, tranzacția creează posibilitatea reluării activității șantierului naval.
Leul s-a apreciat, vineri, în raport cu principalele valute
Moneda națională s-a apreciat, vineri, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,3414 lei, în scădere cu 0,56 bani (-0,1%) față de cotația precedentă, de 5,3470 lei. Valoarea leului a crescut și comparativ cu dolarul, moneda americană fiind cotată la 4,7612 lei, în scădere cu 2,02 bani (-0,42%), co









