Agențiile de rating încep să acorde o atenție tot mai mare evoluțiilor politice din România, iar acest lucru ar putea conduce la reducerea expunerii unor investitori pe piața locală, susține consultantul economic Adrian Negrescu, într-o postare publicată marți pe Facebook.

'Moody's a trimis, pe 26 iunie, o informare către investitori în care ridică semne de întrebare privind capacitatea autorităților române de a se ține de reforme. Altfel spus, dincolo de rezultatele pozitive privind deficitul bugetar, agențiile de rating încep să fie tot mai atente la jocul politic. Iar asta poate duce, din păcate, la reducerea expunerii unor investitori pe România. Chiar dacă ne vom păstra ratingul, nu este exclus să vedem ieșiri de capital din România și dificultăți pentru statul român în a se împrumuta de pe piețele externe', a scris Adrian Negrescu.

În opinia sa, criza politică devine o reală problemă cu posibile efecte nocive pentru economie și mai ales pentru capacitatea statului de a se împrumuta în condițiile în care are nevoie, în medie, de 1 miliard de euro pe săptămână de la investitori pentru a avea cu ce să plătească salarii și pensii.

'Vestea proastă este că acest exod investițional se simte deja. Nivelul investițiilor străine directe scade cu 30%, iar retragerile de capital au depășit jumătate de miliard de euro în prima parte a anului', a adăugat Negrescu.

România beneficiază de un rating 'Baa3' atribuit de Moody's. Toate cele trei mari agenții de rating (S&P Global Ratings, Moody's și Fitch) au o perspectivă 'negativă' asociată ratingului suveran al României, ceea ce plasează țara la un pas de un calificativ din categoria 'junk' (nerecomandat pentru investiții n.r.). AGERPRES/(AS - redactor: Nicoleta Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu)