Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a instituit carantina internă de 30 de zile pentru ovine și caprine, ca parte din planul de măsuri urgente și integrate la nivel național pentru izolarea și combaterea Pestei Micilor Rumegătoare (PMR) și Pestei Porcine Africane (PPA).
Potrivit unui comunicat de presă al instituției, transmis miercuri AGERPRES, decizia are ca scop de a izola rapid căile de răspândire a virusului, având în vedere că acesta își pierde contagiozitatea în termen de 21 de zile.
Astfel, pentru protejarea sectorului economic de creștere a rumegătoarelor mici, s-a instituit carantină națională de 30 de zile, timp în care toate mișcările de ovine și caprine pe teritoriul României sunt suspendate, cu excepția abatoarelor, pentru care este permis doar transportul direct din exploatații sau centre de colectare către abator, aprobat exclusiv în baza unei solicitări scrise verificate de DSVSA teritorială.
De asemenea, în perioada menționată vor fi restricții la pășunat, iar în acest mod se elimină contactul dintre turme prin interzicerea pășunatului în zonele afectate și interzicerea utilizării aceleiași pășuni de către mai mulți crescători.
O altă măsură este crearea de filtre rutiere și intervenție în 60 de minute, cu ajutorul Poliției, Jandarmeriei și Poliției de Frontieră. 'În cazul interceptării unui transport clandestin, animalele sunt reținute, iar un medic veterinar DSVSA va sosi la fața locului în maximum 60 de minute', se arată în comunicat.
În plus, se intensifică monitorizarea fondurilor de vânătoare, iar gestionarii au obligația de a colecta și transporta de urgență la laboratoarele DSVSA toate cadavrele de rumegătoare, cervide și porcine găsite în sălbăticie.
Totodată, se trece la etapa de neutralizare a carcaselor, astfel că primăriile din zonele de restricție sunt obligate să asigure facilitățile logistice pentru neutralizarea în siguranță a cadavrelor din exploatații.
Reprezentanții ANSVSA precizează că virusul PMR nu este transmisibil la om și nu afectează siguranța alimentară.
'Experiența epidemiologilor noștri în aplicarea normelor de biosecuritate a redus numărul de focare de Pestă Porcină Africană de la 1.600 la doar 17 la nivel național. Acum trebuie să facem același lucru pentru combaterea Pestei Micilor Rumegătoare. Măsurile radicale adoptate astăzi sunt absolut necesare pentru a proteja zootehnia românească în fața noilor provocări epidemiologice. Blocarea exporturilor și suspendarea mișcărilor de animale reprezintă singura barieră eficientă în acest moment pentru a opri răspândirea virusului. ', a declarat, în comunicat, președintele ANSVSA, Alexandru Bociu.
Autoritățile fac un apel ferm către toți crescătorii să respecte cu strictețe regulile de biosecuritate și să raporteze imediat medicilor veterinari orice semn de boală sau mortalitate în rândul animalelor.
Potrivit ANSVSA, măsurile vin ca urmare a confirmării prezenței virusului Pestei Micilor Rumegătoare (PMR) la ovinele dintr-o exploatație din județul Mureș, context epidemiologic grav care se suprapune peste evoluția focarelor active de Pestă Porcină Africană (PPA).AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Andreea Lăzăroiu)
ANSVSA instituie carantină națională de 30 de zile pentru ovine și caprine

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Telefoane noi cu sistem de operare Android, vândute cu amenințări informatice preinstalate, avertizează experții
O nouă cercetare Bitdefender arată că unele telefoane noi ieftine cu sistem de operare Android sunt puse pe piață cu amenințări informatice preinstalate, ceea ce le permite atacatorilor să desfășoare fraude publicitare și să controleze terminalele de la distanță. Potrivit unei cercetări date publicității luni, este vorba despre campania de ame
Ministerul Finanțelor a împrumutat luni 695 milioane de lei de la bănci
Ministerul Finanțelor (MF) a împrumutat, luni, 695 milioane lei de la bănci, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 81 luni, la un randament mediu de 7,14% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). Valoarea nominală a emisiunii a fost de 500 milioane de lei, iar
George Niculescu: Discuția referitoare la introducerea tarifului binom și la gaze este încă în analiză la nivelul ANRE
Discuția referitoare la introducerea tarifului binom și pe piața de gaze este încă în analiză la nivelul autorității de reglementare din perspectiva costurilor pe care acest tarif îl poate avea asupra unei anumite categorii de consumatori, a declarat, luni, președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), George
Vânzările de locuințe au scăzut cu peste o treime în București-Ilfov și cu 17% la nivel național, în trimestrul III (analiză)
Numărul caselor și apartamentelor vândute în regiunea București-Ilfov a scăzut cu peste o treime în trimestrul al treilea din 2026, comparativ cu perioada similară a anului trecut, în timp ce la nivel național declinul a fost de 17%, potrivit unei analize realizate de compania de consultanță imobiliară SVN Romania. Conf
Niculescu (ANRE): Problema pe care trebuie să ne-o punem e ce facem cu gazul pe care îl extragem din Marea Neagră în 2027
O scădere a prețului la gaze nu se vede în perioada următoare și problema pe care ar trebui să ne-o punem este ce facem cu gazul natural pe care începem să-l extragem din Marea Neagră la începutul anului 2027, a transmis, luni, președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), George Niculescu, la Forumul Gazelor
Un nou ETF, care urmărește evoluția a 30 de companii poloneze, a intrat la tranzacționare la BVB
Un nou fond tranzacționat la bursă (ETF), care urmărește evoluția a 30 dintre cele mai mari și mai lichide companii listate pe Bursa de Valori din Varșovia, a intrat luni la tranzacționare pe Piața Reglementată a Bursei de Valori București (BVB), potrivit unui comunicat al operatorului pieței de capital. InterCapital POLAND WIG30TR UCITS ETF,
ANOFM: Peste 20.600 de locuri de muncă oferite la Bursa pentru absolvenți; 5.135 de persoane, selectate pentru angajare
Un număr de 20.666 de locuri de muncă au fost oferite de 1.370 de angajatori la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), iar 5.135 de persoane au fost selectate în vederea încadrării în muncă, potrivit datelor parțiale centralizate la 9 octombrie 2026, transmise luni de inst
Aproape 2,5 milioane de lei au fost câștigați la tragerea Loto 5/40
Un câștig în valoare de 2,456 milioane de lei s-a înregistrat, duminică, la tragerea Loto 5/40, la categoria I, precum și un câștig la categoria a II-a de 70.729 de lei, informează, luni, Loteria Română. Biletele norocoase au fost jucate pe joaca.loto.ro și pe AmParcat.ro Joi, vor avea loc noi trage









