Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a aplicat 12 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 64.500 de lei, și a dispus suspendarea sau interzicerea activității în trei cazuri, în urma verificărilor desfășurate în 176 de adăposturi publice și private de câini din România, informează instituția.
Conform unui comunicat remis AGERPRES, acțiunea face parte dintr-o campanie națională de control desfășurată pe baza unor principii care urmăresc asigurarea transparenței, obiectivității și imparțialității în verificarea respectării standardelor de bunăstare a animalelor.
Inspectorii ANSVSA au identificat nereguli precum nerespectarea spațiului minim necesar pentru fiecare animal, gestionarea necorespunzătoare a produselor farmaceutice de uz veterinar și nerespectarea legislației sanitar-veterinare privind gestionarea subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman (SNCU).
De asemenea, au fost constatate animale decedate din cauza hipoxiei severe, probleme privind identificarea și înregistrarea animalelor în Registrul de Evidență al Câinilor cu Stăpân (RECS), precum și neconformități privind fișele de capturare.
În aceste cazuri, ANSVSA a dispus două ordonanțe de suspendare a activității și o ordonanță de interzicere a activității.
Potrivit sursei citate, inspectorii au verificat 176 de unități din totalul celor 185 de adăposturi autorizate la nivel național.
În ceea ce privește bunăstarea animalelor, inspectorii au constatat că anumite spații de cazare nu respectă cerințele legale minime, recipientele pentru hrană și apă nu sunt igienizate corespunzător, iar boxele de izolare sunt neconforme.
De asemenea, au fost identificate pardoseli degradate care împiedică desfășurarea acțiunilor de dezinfecție, dezinsecție și deratizare (DDD), precum și cuști cu pereți deteriorați.
Totodată, au fost raportate defecțiuni majore la sistemul de colectare a apelor uzate. Inspectorii au constatat, de asemenea, lipsa evidențelor specifice și neactualizarea registrelor obligatorii.
'Pentru aceste abateri au fost aplicate în total 12 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 64.500 de lei. Seria acțiunilor de control și monitorizare va continua în perioada următoare, atât din perspectiva implementării corecte a programelor de gestionare a câinilor fără stăpân, cât și a implicării societății civile', se precizează în comunicat.
În acest context, ANSVSA reamintește opinia Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia gestionarea problematicii câinilor fără stăpân nu revine exclusiv autorităților publice centrale sau locale, ci reprezintă o responsabilitate comună, care presupune implicarea efectivă a asociațiilor și organizațiilor de protecție a animalelor.
Potrivit comunicatului, după monitorizările realizate în perioada 2024-2025, ANSVSA a elaborat o strategie de control bazată pe verificări încrucișate, structurată în trei etape: evaluare încrucișată, audit prin sondaj și o nouă etapă de evaluare încrucișată programată pentru trimestrele III și IV din 2026.
În domeniul protecției animalelor de companie, acțiunile de control oficial au fost desfășurate permanent, instituția efectuând verificări semestriale și trimestriale în baza unui plan anual, fără a exclude controalele inopinate dispuse la nivel local. AGERPRES/(AS - redactor: Nicoleta Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu)
ANSVSA a aplicat amenzi de 64.500 lei în urma controalelor la adăposturile de câini

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Trenurile Coradia Stream 23 și 24, livrate României săptămâna trecută, au fost recepționate preliminar
O echipă de proiect a Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF) și reprezentanți ai EGIS și Alstom au efectuat luni recepția preliminară a ramelor electrice interregionale Coradia Stream cu numărul 23 și 24, transferul dreptului de proprietate asupra acestora de la furnizor către beneficiar - operatorul de transport feroviar InterRegional Călători - urmând să
Reliberalizarea pieței de gaze, programul ''gas release'' și gazele din Marea Neagră, șansa României de a fi hub energetic
Reliberalizarea pieței de gaze, reluarea programului de tipul ''gas release'' și extragerea gazelor din Marea Neagră ar putea fi șansa Românie de a deveni o piață reprezentativă, acel hub energetic despre care se tot vorbește, a afirmat, luni, președintele Adunării Generale a Acționarilor Bursei Române de Mărfuri, Septimiu Stoica, la Forum
INS: Prețurile de consum au fost de 1,8 ori mai mari în august 2026 față de media anului 2017
Prețurile de consum din România au fost, în august 2026, de 1,8 ori mai mari decât media anului 2017, cele mai importante scumpiri fiind înregistrate la energia electrică, asigurările RCA și unele produse alimentare, potrivit unei analize realizate de președintele Institutului Național de Statistică (INS), Tudorel Andrei.
Stoica (BRM): Suntem în șantier pentru alte produse ingenioase; anunțăm în premieră că pregătim contractele de tip spread
Bursa Română de Mărfuri pregătește contractele spread, care înseamnă să cumperi de pe o piață și să vinzi pe altă piață, și vom fructifica o dezvoltare teritorială, după ce am achiziționat o bursă de gaze naturale din Bulgaria, a declarat, luni, președintele Adunării Generale a Acționarilor Bursei Române de Mărfuri, Septimiu Stoica, la Forumul Gazel
Telefoane noi cu sistem de operare Android, vândute cu amenințări informatice preinstalate, avertizează experții
O nouă cercetare Bitdefender arată că unele telefoane noi ieftine cu sistem de operare Android sunt puse pe piață cu amenințări informatice preinstalate, ceea ce le permite atacatorilor să desfășoare fraude publicitare și să controleze terminalele de la distanță. Potrivit unei cercetări date publicității luni, este vorba despre campania de ame
Ministerul Finanțelor a împrumutat luni 695 milioane de lei de la bănci
Ministerul Finanțelor (MF) a împrumutat, luni, 695 milioane lei de la bănci, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 81 luni, la un randament mediu de 7,14% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). Valoarea nominală a emisiunii a fost de 500 milioane de lei, iar
George Niculescu: Discuția referitoare la introducerea tarifului binom și la gaze este încă în analiză la nivelul ANRE
Discuția referitoare la introducerea tarifului binom și pe piața de gaze este încă în analiză la nivelul autorității de reglementare din perspectiva costurilor pe care acest tarif îl poate avea asupra unei anumite categorii de consumatori, a declarat, luni, președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), George
Vânzările de locuințe au scăzut cu peste o treime în București-Ilfov și cu 17% la nivel național, în trimestrul III (analiză)
Numărul caselor și apartamentelor vândute în regiunea București-Ilfov a scăzut cu peste o treime în trimestrul al treilea din 2026, comparativ cu perioada similară a anului trecut, în timp ce la nivel național declinul a fost de 17%, potrivit unei analize realizate de compania de consultanță imobiliară SVN Romania. Conf









