Contractele de concesiune pentru încă două benzinării pe Autostrada Moldovei au fost atribuite companiei Oscar Downstream, a anunțat joi directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol.
'Au fost atribuite astăzi contractele de concesiune pentru încă două benzinării pe Autostrada Moldovei (#A7)! Cele două Spații de Servicii sunt situate pe ambele sensuri ale autostrăzii, la km 131, în proximitatea localității Milcovul. Contractul a fost atribuit companiei Oscar Downstream SRL, pentru o perioadă de 30 de ani', a scris Pistol, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Potrivit sursei citate, înainte de a fi deschise, ambele Spații de Servicii trebuie să fie dotate obligatoriu cu o serie de utilități, respectiv parcări pentru autoturisme, autocamioane și autocare, toalete publice, dușuri, stații de distribuție carburanți, spații comerciale, snack bar, stații de încărcare pentru vehicule electrice (cel puțin 4 puncte de încărcare pentru vehicule ușoare), parcare securizată, dotată cu toalete, dușuri și 2 stații de încărcare pentru vehicule electrice grele.
Contractul va putea fi semnat peste 10 zile, dacă nu vor fi depuse contestații, a mai scris Pistol.
În urmă cu două zile, șeful CNAIR a anunțat că MOL România Petroleum Products SRL a fost desemnată câștigătoare pentru concesionarea primelor două benzinării pe Autostrada Moldovei (A7).
'Câștigător desemnat pentru concesionarea primelor două benzinării pe Autostrada Moldovei (#A7). Cele două spații de servicii vor fi amenajate pe ambele sensuri ale A7, în zona localității Valea Râmnicului (km 91). Durata contractului de concesiune este de 20 de ani, iar după semnarea contractului, ofertantul desemnat câștigător (MOL România Petroleum Products SRL) trebuie să proiecteze, să amenajeze, să opereze și să întrețină aceste spații', a scris marți, pe Facebook, Cristian Pistol. GERPRES/(AS - editor: Mariana Nica, editor online: Irina Giurgiu)
Cristian Pistol: Au fost atribuite astăzi contractele de concesiune pentru încă două benzinării pe Autostrada Moldovei

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Pistol: Lucrările pe lotul 1 al A0 Nord au ajuns la 82%; conexiunea cu A1 ar putea fi finalizată în 2027
Lucrările pe lotul 1 al Autostrăzii Bucureștiului A0 Nord, între Joița și Corbeanca, au ajuns la un stadiu fizic de 82%, iar până la sfârșitul acestui an ar putea fi asigurate descărcările în drumurile naționale DN1A și DN7, în timp ce conexiunea cu autostrada A1 are șanse mai mari să fie finalizată în 2027, a anunțat directorul ge
AAOPFR: Traficul de mărfuri pe Dunăre, blocat la kilometrul 280; autoritățile nu au luat măsuri pentru deblocare
Traficul fluvial de mărfuri este în continuare blocat în ambele sensuri, la kilometrul 280 al Dunării, unde sunt imobilizate 30 de împingătoare și nave autopropulsate, precum și peste 100 de barje, în condițiile în care autoritățile nu au luat măsuri concrete pentru reluarea navigației, au transmis vineri reprezentanții Asociației Armatorilor și
AEI: Inițiativa 'Sapă Sigur' pentru prevenirea accidentelor provocate de lucrările de excavare a fost depusă la Parlament
O inițiativă legislativă, denumită 'Sapă Sigur', prin care se dorește crearea unui sistem național digital de notificare a lucrărilor de excavare în apropierea conductelor de gaze naturale a fost depusă în Parlament în data de 8 octombrie, obiectivul principal fiind reducerea cu cel puțin 50% în următorii cinci ani a incidentelor cauzate de lu
ANSVSA: Șase certificate sanitar-veterinare, parafate pentru reluarea exporturilor românești către Libia
Șase certificate sanitar-veterinare pentru exportul de animale vii și produse de origine animală către Libia au fost semnate și parafate în cadrul misiunii de evaluare desfășurate de o delegație oficială libiană în România, a anunțat vineri Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Certificatele vizea
Ministerul Energiei: Plăți și sume autorizate de peste 14 milioane de euro prin PNRR, în ultima săptămână
Ministerul Energiei a efectuat plăți și a autorizat sume în valoare cumulată de peste 14 milioane de euro, în perioada 5 - 9 octombrie 2026, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), potrivit datelor publicate vineri de instituție. în intervalul menționat, au fost efectuate plăți în valoare de 1,50 milioane de
CNAIR: Platforma TollRo funcționează din nou în parametri normali
Platforma TollRo funcționează din nou în parametri normali, după ce echipele tehnice au remediat disfuncționalitățile apărute vineri dimineață, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Potrivit unui comunicat al companiei, utilizatorii care nu au putut achiziționa TollRo în perioada în care platforma a &
Trei linii de transport public vor avea program prelungit, sâmbătă, cu ocazia meciului FCSB-Oțelul Galați
Programul a trei linii de transport public va fi prelungit, sâmbătă, pentru preluarea spectatorilor de la meciul FCSB - Oțelul Galați, programat pe 'Arena Națională', informează Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Potrivit sursei citate, este vorba despre liniile 1, 10 și 104, care, după termi
CITR: Șantierul Naval Mangalia a fost vândut către Rheinmetall pentru 138 de milioane de euro
Șantierul Naval Mangalia a fost vândut, vineri, în urma unei licitații, către Rheinmetall Real Estate România SRL, pentru suma de 138,03 milioane de euro, fără TVA, a anunțat CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia. Potrivit sursei citate, tranzacția creează posibilitatea reluării activității șantierului naval.









