Piața românească de investiții imobiliare a atras tranzacții de aproximativ 300 de milioane euro în prima jumătate din 2026, în scădere față de aproximativ 400 milioane euro cu un an în urmă, echivalentul a circa 5% din volumul total înregistrat în cele mai importante șase economii din Europa Centrală și de Est - Bulgaria, Cehia, Polonia, România, Slovacia și Ungaria, potrivit datelor unei companii de consultanță imobiliară, remise joi AGERPRES.
La nivel regional, investițiile au ajuns la 5,8 miliarde de euro, cu 7% peste nivelul din aceeași perioadă a anului trecut, arată raportul Colliers 'CEE Investment Scene H1 2026', dat joi publicității.
'Scăderea volumului din România în perioada raportată trebuie privită într-un context mai larg. Avem mai multe tranzacții în desfășurare, iar cea mai mare tranzacție de retail de pe piața locală, vânzarea unui portofoliu al MAS către AFI Europe, în care Colliers a consiliat AFI, s-a închis la limită în trimestrul al treilea. Dacă și alte tranzacții mari aflate acum în derulare se finalizează, 2026 are potențialul să se închidă la un volum de aproape un miliard de euro, ceea ce ar marca doar al doilea an după 2007 în care piața atinge acest prag', a afirmat Robert Miklo, Partner, Head of Capital Markets la Colliers, în comunicat.
Revenirea capitalului rămâne însă selectivă, investitorii orientându-se cu precădere spre proprietăți care oferă venituri stabile, performanță energetică bună și perspective clare de creare a valorii pe termen lung.
Activitatea investițională regională din primul semestru a depășit atât media ultimilor cinci ani, de 4,6 miliarde de euro, cât și media ultimului deceniu, de 5,1 miliarde de euro. Pentru întregul an, Colliers estimează un volum regional de 12,5 - 13 miliarde de euro, peste cele 11,6 miliarde de euro înregistrate în 2025 și foarte aproape de maximele din perioada 2017-2019.
Regiunea intră, astfel, în a doua jumătate a anului dintr-o poziție mai solidă decât se anticipa la începutul lui 2026, susținută de reluarea tranzacțiilor și de un pipeline activ, spun analiștii imobiliari.
Piața în România este tot mai diversificată, cu interes și tranzacții în toate marile sectoare imobiliare. Clădirile de birouri au revenit în atenția investitorilor și au generat aproximativ 60% din volumul tranzacționat în primul semestru, cea mai mare pondere după 2022. Procentul este însă de așteptat să scadă în a doua parte a anului, pe măsură ce se vor închide tranzacții importante și în alte segmente.
'Influențat și de oferta limitată de proprietăți disponibile, volumul investițional rămâne sub nivelul pe care l-ar sugera atât apetitul investitorilor, cât și dimensiunea economiei locale. În primul semestru, România a atras doar 5,4% din volumul investițiilor realizate în cele mai importante șase economii din regiune, deși ponderea sa în PIB-ul cumulat al acestor piețe este de aproape 18%. Diferența arată că există încă un potențial important de creștere pentru piața locală', a punctat Robert Miklo.
La nivel regional, Polonia și-a consolidat poziția de lider, cu investiții de peste 3 miliarde de euro în prima jumătate a anului, reprezentând 52% din volumul total și cel mai bun rezultat pentru un prim semestru din 2018. Activitatea a fost susținută de tranzacții importante în retail, rezidențial destinat închirierii, logistică și birouri, iar segmentul de retail a atras singur peste un miliard de euro.
Cehia s-a clasat pe locul al doilea, cu investiții de peste 1,4 miliarde de euro, față de 2,2 miliarde de euro în aceeași perioadă din 2025, iar Ungaria a atras aproape 600 de milioane de euro, cel mai bun rezultat pentru un prim semestru din 2021.
În Europa Centrală și de Est, birourile au revenit pe primul loc în preferințele investitorilor, cu 29% din volumul regional în primul semestru, față de 23% în aceeași perioadă din 2025, urmate de retail, cu 27%, și rezidențial, cu 19%, în timp ce ponderea sectorului industrial și logistic a scăzut la 17%.
Interesul pentru birouri se concentrează pe clădiri premium, eficiente energetic și bine amplasate, iar activele mai vechi pot deveni oportunități de modernizare sau reconversie.
Potrivit raportului, România oferă în continuare randamente atractive față de piețele mai mature din regiune. În București, acestea se mențin la aproximativ 7,5% pentru birouri, 7,75% pentru spațiile industriale și logistice și 7,25% pentru centrele comerciale, peste nivelurile din Varșovia, Praga sau Bratislava. Acest avantaj poate susține interesul investitorilor, dar trebuie analizat împreună cu lichiditatea pieței, calitatea activelor, stabilitatea veniturilor și riscurile macroeconomice locale, subliniază autorii raportului.
Pentru a doua jumătate a anului, perspectivele consultanților rămân prudent optimiste. Europa Centrală și de Est continuă să crească mai rapid decât Europa de Vest, însă evoluțiile diferă de la o țară la alta.
Polonia rămâne cea mai puternică economie mare din regiune, Cehia avansează moderat, Ungaria își revine după stagnare, iar România și Slovacia se confruntă cu un context macroeconomic mai dificil.
Pentru zona euro, Colliers estimează o încetinire temporară a creșterii economice la 0,5% în 2026, urmată de o revenire la 1,1% în 2027, ceea ce menține avantajul relativ de creștere al unor piețe din Europa Centrală și de Est.
Principalele riscuri pentru a doua jumătate a anului sunt nivelul ridicat al dobânzilor, creșterea Euribor, nevoia de refinanțare a unor credite și tensiunile geopolitice, care pot afecta atât condițiile de finanțare, cât și lanțurile de aprovizionare. Presiunile sunt amplificate de slăbiciunea industriei germane, incertitudinile comerciale, tarife și evoluția prețurilor energiei, mai ales în economiile regionale dependente de exporturi.
În același timp, investițiile în infrastructură, apărare, tranziție energetică, inteligență artificială, reindustrializare și relocarea producției mai aproape de piețele europene pot genera noi oportunități pentru sectorul imobiliar.
Colliers este o companie globală de servicii profesionale și management al investițiilor, cu un model de afaceri diversificat, care operează prin trei platforme de top în industrie: Servicii Imobiliare, Engineering și Managementul Investițiilor. AGERPRES/(AS - redactor: Oana Tilică, editor: Andreea Marinescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
România a atras 5,4% din volumul investițiilor imobiliare în cele mai importante 6 economii din regiune

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Pistol: Lucrările pe lotul 1 al A0 Nord au ajuns la 82%; conexiunea cu A1 ar putea fi finalizată în 2027
Lucrările pe lotul 1 al Autostrăzii Bucureștiului A0 Nord, între Joița și Corbeanca, au ajuns la un stadiu fizic de 82%, iar până la sfârșitul acestui an ar putea fi asigurate descărcările în drumurile naționale DN1A și DN7, în timp ce conexiunea cu autostrada A1 are șanse mai mari să fie finalizată în 2027, a anunțat directorul ge
AAOPFR: Traficul de mărfuri pe Dunăre, blocat la kilometrul 280; autoritățile nu au luat măsuri pentru deblocare
Traficul fluvial de mărfuri este în continuare blocat în ambele sensuri, la kilometrul 280 al Dunării, unde sunt imobilizate 30 de împingătoare și nave autopropulsate, precum și peste 100 de barje, în condițiile în care autoritățile nu au luat măsuri concrete pentru reluarea navigației, au transmis vineri reprezentanții Asociației Armatorilor și
AEI: Inițiativa 'Sapă Sigur' pentru prevenirea accidentelor provocate de lucrările de excavare a fost depusă la Parlament
O inițiativă legislativă, denumită 'Sapă Sigur', prin care se dorește crearea unui sistem național digital de notificare a lucrărilor de excavare în apropierea conductelor de gaze naturale a fost depusă în Parlament în data de 8 octombrie, obiectivul principal fiind reducerea cu cel puțin 50% în următorii cinci ani a incidentelor cauzate de lu
ANSVSA: Șase certificate sanitar-veterinare, parafate pentru reluarea exporturilor românești către Libia
Șase certificate sanitar-veterinare pentru exportul de animale vii și produse de origine animală către Libia au fost semnate și parafate în cadrul misiunii de evaluare desfășurate de o delegație oficială libiană în România, a anunțat vineri Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Certificatele vizea
Ministerul Energiei: Plăți și sume autorizate de peste 14 milioane de euro prin PNRR, în ultima săptămână
Ministerul Energiei a efectuat plăți și a autorizat sume în valoare cumulată de peste 14 milioane de euro, în perioada 5 - 9 octombrie 2026, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), potrivit datelor publicate vineri de instituție. în intervalul menționat, au fost efectuate plăți în valoare de 1,50 milioane de
CNAIR: Platforma TollRo funcționează din nou în parametri normali
Platforma TollRo funcționează din nou în parametri normali, după ce echipele tehnice au remediat disfuncționalitățile apărute vineri dimineață, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Potrivit unui comunicat al companiei, utilizatorii care nu au putut achiziționa TollRo în perioada în care platforma a &
Trei linii de transport public vor avea program prelungit, sâmbătă, cu ocazia meciului FCSB-Oțelul Galați
Programul a trei linii de transport public va fi prelungit, sâmbătă, pentru preluarea spectatorilor de la meciul FCSB - Oțelul Galați, programat pe 'Arena Națională', informează Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Potrivit sursei citate, este vorba despre liniile 1, 10 și 104, care, după termi
CITR: Șantierul Naval Mangalia a fost vândut către Rheinmetall pentru 138 de milioane de euro
Șantierul Naval Mangalia a fost vândut, vineri, în urma unei licitații, către Rheinmetall Real Estate România SRL, pentru suma de 138,03 milioane de euro, fără TVA, a anunțat CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia. Potrivit sursei citate, tranzacția creează posibilitatea reluării activității șantierului naval.









