Aprobarea noului Cod al Bursei de Valori București - Sistem Multilateral de Tranzacționare și înregistrarea Pieței de creștere pentru IMM-uri în Registrul ASF reprezintă o decizie importantă dar nu pentru că mai adăugă un segment într-o structură bursieră, ci pentru că deschide o nouă cale pentru companiile românești care vor să crească, susține Gabriel-Ioan Avrămescu, prim-vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), coordonator al Sectorului Instrumente și Investiții Financiare.
'Uneori, cele mai importante schimbări dintr-o piață nu se văd în ziua în care sunt anunțate. Se văd câțiva ani mai târziu, în companiile care au crescut, în capitalul pe care l-au atras, în investițiile pe care le-au făcut și în numărul antreprenorilor care au înțeles că bursa poate fi mai mult decât un loc de tranzacționare, poate fi o sursă de finanțare pentru dezvoltare. Cred că acesta este momentul în care trebuie să privim Piața de creștere pentru IMM-uri. Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară a aprobat în ședința din această săptămână noul Cod al Bursei de Valori București - Sistem Multilateral de Tranzacționare și înregistrarea Pieței de creștere pentru IMM-uri în Registrul ASF. Este o decizie importantă, dar nu pentru că mai adăugăm un segment într-o structură bursieră. Este importantă pentru că deschide o nouă cale pentru companiile românești care vor să crească și care au nevoie de capital pentru a o face. Și, poate la fel de important, această decizie deblochează un proiect aflat pe agenda pieței încă din 2021. Au trecut cinci ani de la primele discuții dintre ASF și Bursa de Valori București pe acest subiect. În tot acest timp au existat reluări ale proiectului, calendare succesive, versiuni de lucru ale Codului, consultări, completări și amânări', a declarat Avrămescu, citat într-un comunicat al instituției.
El a menționat că, în 2023, înființarea Pieței de creștere pentru IMM-uri a devenit un obiectiv explicit al Strategiei naționale privind dezvoltarea pieței de capital pentru perioada 2023-2026, cu un termen inițial care nu a fost respectat.
'Au urmat noi etape de lucru, consultări și ajustări ale cadrului propus, până la forma aprobată în această săptămână. După un parcurs mai lung decât ne-am fi dorit, proiectul este, în sfârșit, deblocat. Iar acest lucru este cu atât mai important pentru mine cu cât, la preluarea coordonării Sectorului Instrumente și Investiții Financiare din ASF, în urmă cu un an, mi-am asumat un obiectiv foarte clar: proiectele importante pentru piață care au rămas blocate sau au fost amânate trebuie să ajungă la un rezultat. Nu cred că o autoritate de reglementare trebuie să grăbească lucrurile cu orice preț, dar cred la fel de ferm că rigoarea nu trebuie să devină o justificare pentru amânare perpetuă. Piața are nevoie de reguli bune, dar are nevoie și de decizii', a spus Gabriel-Ioan Avrămescu.
Acesta a afirmat că Piața de creștere este unul dintre proiectele pe care instituția a vrut să le deblocheze.
'La fel au fost și proiecte precum autorizarea Contrapărții Centrale sau Legea 'Ecosistem', mult așteptate de piață și care trebuie să treacă din zona de intenție în cea de implementare. Pentru mine, aceasta este diferența dintre o strategie pe hârtie și o politică publică care produce efecte: un obiectiv trebuie, la un moment dat, să devină realitate', a subliniat Gabriel-Ioan Avrămescu.
Potrivit acestuia, România are antreprenori buni, are companii care cresc, dezvoltă produse, inovează, investesc în tehnologie, intră pe piețe externe și construiesc afaceri care pot deveni importante. Dar o companie nu poate crește doar cu o idee bună și cu un antreprenor determinat, are nevoie de capital.
'În România, finanțarea prin credit bancar rămâne esențială. Nu trebuie să o punem în opoziție cu piața de capital. Dimpotrivă, avem nevoie de ambele. O economie solidă are nevoie de surse de finanțare diverse, care să răspundă nevoilor diferite ale companiilor. Pentru anumite companii, creditul este soluția potrivită. Pentru altele, atragerea de capital prin bursă poate fi o alternativă mai potrivită pentru investiții, inovare și extindere. Mai ales pentru companiile aflate într-o etapă de creștere, pentru start-up-uri și pentru IMM-urile cu potențial, accesul la capital poate face diferența dintre o companie care rămâne la o anumită dimensiune și una care poate trece la următorul nivel. De aici pornește, în opinia mea, sensul adevărat al Pieței de creștere. Este o punte între antreprenoriat și piața de capital', a arătat Gabriel-Ioan Avrămescu.
În opinia sa, nu toate companiile sunt pregătite pentru Piața Reglementată, dar aceasta nu înseamnă că nu sunt pregătite pentru bursă.
'Piața de creștere creează tocmai acest spațiu intermediar: un cadru dedicat companiilor care au nevoie de finanțare și care au potențial de dezvoltare, dar pentru care cerințele unei piețe reglementate pot fi încă prea ridicate. În același timp, Piața de creștere nu pornește de la zero. Emitenții de pe AeRO care îndeplinesc criteriile acestei noi piețe vor putea alege reîncadrarea în Piața de creștere, oferind astfel posibilitatea ca o parte dintre companiile care au parcurs deja drumul către bursă să treacă într-un cadru adaptat mai bine etapei lor de dezvoltare. De altfel, primele companii ale Pieței de creștere vor putea fi chiar cei mai buni emitenți de pe AeRO care vor opta pentru această reîncadrare. Aceste companii vor avea și un rol important în definirea noului segment, urmând să constituie baza indicelui de referință al Pieței de creștere și să ofere pieței și investitorilor un prim reper pentru evoluția acestei noi piețe. Concret, Codul aprobat stabilește reguli pentru accesul pe acest nou segment. Admiterea acțiunilor sau obligațiunilor se va face pe baza unor modele de scoring cu punctaj minim, diferențiate în funcție de tipul de instrument, la care se adaugă cerințe de guvernanță corporativă. Companiile se vor autoevalua, iar dosarul ajunge în analiza BVB doar dacă punctajul minim e atins. Este introdusă și o cerință nouă de capitalizare anticipată: minimum 250.000 de euro aferenți unui free float de cel puțin 10% din acțiunile emise, în locul vechiului criteriu bazat pe capitalizarea totală anticipată a societății', a susținut oficialul ASF.
De asemenea, acesta a precizat că beneficiile trebuie privite din mai multe perspective. Pentru IMM-uri, cel mai important câștig este accesul la o sursă suplimentară de finanțare. O companie poate atrage capital pentru investiții, dezvoltare, extinderea activității sau intrarea pe piețe noi, fără ca finanțarea să se reducă exclusiv la capacitatea de a obține un credit și de a-l rambursa ulterior. În același timp, cadrul este adaptat mai bine dimensiunii și specificului acestor companii. Efortul administrativ și de conformare este mai proporțional, iar compania intră într-un proces de profesionalizare - învață să raporteze, să comunice cu investitorii și să își consolideze guvernanța.
'Pentru investitori, Piața de creștere poate însemna acces la un segment în care sunt reunite companii cu profil de dezvoltare și cu potențial de creștere, într-un cadru cu criterii de admitere clare. Introducerea modelelor de scoring și accentul pus pe elementele de guvernanță contribuie la o selecție mai structurată a companiilor. Evident, investiția în companii aflate în creștere presupune risc. Piața nu trebuie prezentată ca un mecanism care elimină riscul, ci ca un cadru care oferă investitorului mai multă transparență și informație pentru a-și putea lua decizia. Pentru piața de capital românească, beneficiul este mai larg. Avem nevoie de mai multe companii care să folosească bursa pentru finanțare și de un flux constant de noi emitenți. O piață de creștere funcțională poate contribui la creșterea lichidității, la diversificarea bazei de emitenți și, în timp, la apariția unor companii capabile să facă pasul către Piața Reglementată. Iar pentru economie, miza este și mai simplă: mai mult capital pentru companiile românești înseamnă mai multe șanse de investiții, dezvoltare și creștere. Nu vrem doar companii listate, vrem companii care cresc. Cred că aceasta trebuie să fie perspectiva corectă asupra noului segment. Succesul Pieței de creștere nu va fi măsurat doar în numărul de companii care intră pe această piață, va fi măsurat prin ceea ce vor face aceste companii după listare', a transmis prim-vicepreședintele ASF.
Avrămescu a apreciat că aprobarea ASF este o etapă esențială, dar nu este finalul proiectului.
'O piață există cu adevărat atunci când este folosită, iar responsabilitatea pentru acest pas aparține întregului ecosistem: BVB, intermediari, consultanți, antreprenori și investitori. Rolul ASF este să asigure un cadru clar, proporțional și credibil, în care accesul la capital să meargă mână în mână cu transparența și protecția investitorilor. După cinci ani de la primele discuții, Piața de creștere are, în sfârșit, cadrul necesar pentru a deveni realitate. Din acest punct, miza nu mai este autorizarea, ci felul în care această oportunitate va fi folosită de companiile românești. Dacă vom reuși să transformăm Piața de creștere într-un loc în care antreprenorii vin să își finanțeze dezvoltarea, să își consolideze companiile și să facă pasul către următoarea etapă, atunci vom putea spune că acest proiect și-a atins adevărata misiune. Nu doar să aducă mai multe companii pe bursă, ci să contribuie la construirea următoarei generații de companii românești listate', a mai arătat Gabriel-Ioan Avrămescu. AGERPRES/(AS - redactor: George Bănciulea, editor: Oana Tilică, editor online: Anda Badea)
Avrămescu (ASF), despre Piața de Creștere: Este o decizie importantă;ajută companiile care au nevoie de capital

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bușoi: Peste 80% dintre condițiile pentru investiția în proiectul SMR de la Doicești nu sunt îndeplinite
Peste 80% dintre condițiile asociate deciziei finale de investiție în proiectul reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doicești nu sunt îndeplinite, iar Nuclearelectrica propune reducerea cheltuielilor la minimum și diminuarea cu cel puțin 60% a personalului implicat în proiect, a transmis Cristian Bușoi, secretar de stat în Ministerul Energie
Pistol: Lucrările pe lotul 1 al A0 Nord au ajuns la 82%; conexiunea cu A1 ar putea fi finalizată în 2027
Lucrările pe lotul 1 al Autostrăzii Bucureștiului A0 Nord, între Joița și Corbeanca, au ajuns la un stadiu fizic de 82%, iar până la sfârșitul acestui an ar putea fi asigurate descărcările în drumurile naționale DN1A și DN7, în timp ce conexiunea cu autostrada A1 are șanse mai mari să fie finalizată în 2027, a anunțat directorul ge
AAOPFR: Traficul de mărfuri pe Dunăre, blocat la kilometrul 280; autoritățile nu au luat măsuri pentru deblocare
Traficul fluvial de mărfuri este în continuare blocat în ambele sensuri, la kilometrul 280 al Dunării, unde sunt imobilizate 30 de împingătoare și nave autopropulsate, precum și peste 100 de barje, în condițiile în care autoritățile nu au luat măsuri concrete pentru reluarea navigației, au transmis vineri reprezentanții Asociației Armatorilor și
AEI: Inițiativa 'Sapă Sigur' pentru prevenirea accidentelor provocate de lucrările de excavare a fost depusă la Parlament
O inițiativă legislativă, denumită 'Sapă Sigur', prin care se dorește crearea unui sistem național digital de notificare a lucrărilor de excavare în apropierea conductelor de gaze naturale a fost depusă în Parlament în data de 8 octombrie, obiectivul principal fiind reducerea cu cel puțin 50% în următorii cinci ani a incidentelor cauzate de lu
ANSVSA: Șase certificate sanitar-veterinare, parafate pentru reluarea exporturilor românești către Libia
Șase certificate sanitar-veterinare pentru exportul de animale vii și produse de origine animală către Libia au fost semnate și parafate în cadrul misiunii de evaluare desfășurate de o delegație oficială libiană în România, a anunțat vineri Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Certificatele vizea
Ministerul Energiei: Plăți și sume autorizate de peste 14 milioane de euro prin PNRR, în ultima săptămână
Ministerul Energiei a efectuat plăți și a autorizat sume în valoare cumulată de peste 14 milioane de euro, în perioada 5 - 9 octombrie 2026, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), potrivit datelor publicate vineri de instituție. în intervalul menționat, au fost efectuate plăți în valoare de 1,50 milioane de
CNAIR: Platforma TollRo funcționează din nou în parametri normali
Platforma TollRo funcționează din nou în parametri normali, după ce echipele tehnice au remediat disfuncționalitățile apărute vineri dimineață, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Potrivit unui comunicat al companiei, utilizatorii care nu au putut achiziționa TollRo în perioada în care platforma a &
Trei linii de transport public vor avea program prelungit, sâmbătă, cu ocazia meciului FCSB-Oțelul Galați
Programul a trei linii de transport public va fi prelungit, sâmbătă, pentru preluarea spectatorilor de la meciul FCSB - Oțelul Galați, programat pe 'Arena Națională', informează Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Potrivit sursei citate, este vorba despre liniile 1, 10 și 104, care, după termi









