Organizația Femeilor Antreprenor (OFA), în parteneriat cu Federația pentru Inovare și Competitivitate Sustenabilă în IMM-uri (FICSIMM) și ING Bank România, organizează, în luna septembrie, ediția a V-a a Caravanei OFA, ce va cuprinde o serie de conferințe regionale dedicate mediului antreprenorial, sub tema 'Leadership antreprenorial și inovare pentru o economie sustenabilă 2026 - 2030'.
Potrivit unui comunicat al organizației profesionale, transmis vineri AGERPRES, în perioada 16 - 24 septembrie 2026, Caravana va ajunge, în ordine, la Alba Iulia, Deva, Timișoara, Târgu Jiu, Craiova, Râmnicu Vâlcea și Pitești și va aduce alături antreprenori, manageri, reprezentanți ai instituțiilor publice, structuri patronale, parteneri strategici, profesioniști și actori relevanți ai ecosistemului economic local.
'Ediția din acest an se desfășoară într-un context european deosebit de important, marcat de negocierile privind Cadrul Financiar Multianual 2028-2034, bugetul care va influența direcțiile de finanțare, investiții și dezvoltare ale României în următorul deceniu. Noile arhitecturi europene privind programarea fondurilor, competitivitatea, ecosistemele economice și ajutoarele de stat regionale pot avea efecte directe asupra fiecărei regiuni de dezvoltare din România, motiv pentru care dialogul dintre mediul antreprenorial și factorii de decizie devine esențial. În cadrul conferințelor vor fi abordate teme aplicate ce vor aduce în prim-plan viitoarea perioadă de programare europeană, impactul noilor reguli asupra regiunilor de dezvoltare, viitorul Fond European pentru Competitivitate și finanțarea ecosistemelor economice, precum și rolul regiunilor în identificarea sectoarelor cu potențial de creștere, investiții și competitivitate. Totodată, discuțiile vor viza provocările concrete ale antreprenorilor și IMM-urilor: predictibilitatea fiscală, sănătatea financiară a companiei, gestionarea cash-flow-ului, conformarea în relația cu autoritățile, accesul la finanțare, capitalul uman, digitalizarea, eficientizarea proceselor, leadershipul sustenabil și maturitatea organizațională', menționează organizatorii evenimentului.
OFA este un patronat înființat în martie 2020, cu scopul de a susține, reprezenta și promova interesele membrilor săi în relația cu autoritățile publice, organizațiile profesionale și mediul de afaceri, atât la nivel național, cât și internațional.
Federația pentru Inovare și Competitivitate Sustenabilă în IMM-uri (FICSIMM) este o organizație patronală națională, ce reunește structuri patronale reprezentând peste 1.800 de IMM-uri și aproximativ 42.000 de angajați.
ING Bank România este parte a ING Group, instituție financiară internațională globală, care oferă servicii bancare unui număr de peste 38 de milioane de clienți individuali, companii sau instituții din peste 40 de țări. Înființată în 1994, filiala din România este în prezent o bancă universală, ce oferă produse și servicii pentru mai mult de două milioane de clienți din trei segmente de business: persoane fizice (retail), companii IMM-uri & Mid-Corporate și Wholesale Banking. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică, editor online: Anda Badea)
Caravana Organizației Femeilor Antreprenor se oprește, în septembrie, în șapte orașe din țară

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Trenurile Coradia Stream 23 și 24, livrate României săptămâna trecută, au fost recepționate preliminar
O echipă de proiect a Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF) și reprezentanți ai EGIS și Alstom au efectuat luni recepția preliminară a ramelor electrice interregionale Coradia Stream cu numărul 23 și 24, transferul dreptului de proprietate asupra acestora de la furnizor către beneficiar - operatorul de transport feroviar InterRegional Călători - urmând să
Cristina Păun (ACUE): România intră în iarna aceasta într-o situație bună
Cristina Păun (ACUE): România intră în iarna aceasta într-o situație bună
Reliberalizarea pieței de gaze, programul ''gas release'' și gazele din Marea Neagră, șansa României de a fi hub energetic
Reliberalizarea pieței de gaze, reluarea programului de tipul ''gas release'' și extragerea gazelor din Marea Neagră ar putea fi șansa Românie de a deveni o piață reprezentativă, acel hub energetic despre care se tot vorbește, a afirmat, luni, președintele Adunării Generale a Acționarilor Bursei Române de Mărfuri, Septimiu Stoica, la Forum
INS: Prețurile de consum au fost de 1,8 ori mai mari în august 2026 față de media anului 2017
Prețurile de consum din România au fost, în august 2026, de 1,8 ori mai mari decât media anului 2017, cele mai importante scumpiri fiind înregistrate la energia electrică, asigurările RCA și unele produse alimentare, potrivit unei analize realizate de președintele Institutului Național de Statistică (INS), Tudorel Andrei.
Stoica (BRM): Suntem în șantier pentru alte produse ingenioase; anunțăm în premieră că pregătim contractele de tip spread
Bursa Română de Mărfuri pregătește contractele spread, care înseamnă să cumperi de pe o piață și să vinzi pe altă piață, și vom fructifica o dezvoltare teritorială, după ce am achiziționat o bursă de gaze naturale din Bulgaria, a declarat, luni, președintele Adunării Generale a Acționarilor Bursei Române de Mărfuri, Septimiu Stoica, la Forumul Gazel
Telefoane noi cu sistem de operare Android, vândute cu amenințări informatice preinstalate, avertizează experții
O nouă cercetare Bitdefender arată că unele telefoane noi ieftine cu sistem de operare Android sunt puse pe piață cu amenințări informatice preinstalate, ceea ce le permite atacatorilor să desfășoare fraude publicitare și să controleze terminalele de la distanță. Potrivit unei cercetări date publicității luni, este vorba despre campania de ame
Ministerul Finanțelor a împrumutat luni 695 milioane de lei de la bănci
Ministerul Finanțelor (MF) a împrumutat, luni, 695 milioane lei de la bănci, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 81 luni, la un randament mediu de 7,14% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). Valoarea nominală a emisiunii a fost de 500 milioane de lei, iar
George Niculescu: Discuția referitoare la introducerea tarifului binom și la gaze este încă în analiză la nivelul ANRE
Discuția referitoare la introducerea tarifului binom și pe piața de gaze este încă în analiză la nivelul autorității de reglementare din perspectiva costurilor pe care acest tarif îl poate avea asupra unei anumite categorii de consumatori, a declarat, luni, președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), George









