Performanța angajaților Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) va fi evaluată, de la 1 ianuarie 2027, în baza unor indicatori clari, măsurabili și verificabili, care pot aduce recompense, dar și reduceri de până la 10% ale drepturilor salariale.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor, transmis AGERPRES, Hotărârea privind metodologia de stabilire a indicatorilor-cheie de performanță și criteriile de evaluare a performanței personalului ANAF, adoptată luni de Guvern, schimbă modul în care performanța este definită și măsurată în ANAF.
Sistemul introduce atât recunoașterea performanței demonstrate, cât și o componentă de malus pentru neperformanță. Evaluarea va fi construită pe indicatori clari, măsurabili și verificabili și va face legătura între rezultatele instituției, performanța fiecărei structuri și contribuția individuală a angajatului.
''Rezultatele în colectare și în execuția bugetară obținute consecvent în ultimul an arată că lucrurile se pot schimba atunci când există obiective clare și responsabilitate. În toată această perioadă, echipe dedicate din cadrul ANAF au susținut un efort foarte mare și au demonstrat, prin rezultate, că instituția poate funcționa altfel. Dar nu putem construi performanța unei instituții pe efortul excepțional al câtorva oameni. Trebuie să transformăm această disciplină într-o regulă la întreg nivelul ANAF: performanța să fie măsurată și recunoscută, iar lipsa de performanță să aibă consecințe'', a declarat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.
Potrivit sursei citate, indicatorii-cheie de evaluare vor fi stabiliți anual, pe structuri organizatorice, în funcție de obiectivele strategice ale ANAF, atribuțiile fiecărei structuri și programul anual de încasări.
Pentru fiecare indicator vor fi stabilite ținte, surse de date, formule de calcul, periodicitatea raportării și documentele justificative. Indicatorii vor trebui să fie măsurabili, verificabili și să includă atât componente cantitative, cât și calitative.
''Noua metodologie schimbă astfel accentul de la volumul activității la calitatea rezultatului. De exemplu, în evaluarea activității de control va conta cât de riguros au fost identificate riscurile fiscale și cât de solide sunt deciziile emise, inclusiv în etapele ulterioare de contestare. Pentru contribuabili, această abordare urmărește controale mai bine țintite și reducerea presiunii administrative asupra celor care își respectă obligațiile fiscale'', se arată în comunicat.
Metodologia prevede expres că indicatorii nu pot fi construiți astfel încât să încurajeze comportamente abuzive, controale nejustificate sau afectarea disproporționată a drepturilor contribuabililor, susțin reprezentanții ministerului.
De asemenea, MF precizează că noul sistem introduce explicit și consecințe pentru rezultatele slabe.
Pentru a fi eligibil pentru recunoașterea performanței, un angajat trebuie să obțină la evaluarea anuală calificativul ''bine'' sau ''foarte bine'', să își îndeplinească indicatorii și să respecte condițiile de integritate. În cazul în care inspectorul primește calificativul ''satisfăcător'', drepturile salariale ale acestuia se diminuează cu 10% până la următoarea evaluare anuală.
Astfel, principiul noului sistem este că performanța și neperformanța nu mai pot produce aceleași consecințe.
''Recompensa este condiționată de rezultate și nu reprezintă un drept salarial. Acordarea recompensei va depinde succesiv de trei niveluri de performanță: Performanța ANAF - programul de încasări stabilit de Ministerul Finanțelor trebuie realizat; Performanța structurii - direcția, administrația, serviciul sau compartimentul trebuie să își îndeplinească indicatorii aplicabili; Performanța individuală - angajatul trebuie să își realizeze indicatorii individuali și să contribuie efectiv la rezultatele structurii'', susține sursa citată.
Prin urmare, faptul că o structură și-a îndeplinit obiectivele nu generează automat o recompensă pentru toți angajații acesteia.
În plus, angajatul trebuie să fi obținut la evaluarea profesională anuală calificativul ''bine'' sau ''foarte bine'', să îndeplinească cerințele de integritate și să nu se afle într-o situație de excludere prevăzută de metodologie.
Potrivit MF, metodologia stabilește trei plafoane maxime: până la 3 salarii de bază pentru activități precum managementul riscurilor fiscale, antifraudă, executare silită, managementul informației, evidența pe plătitor și monitorizarea veniturilor; până la 2 salarii de bază pentru activități precum inspecția fiscală, verificarea situației fiscale personale, executarea silită pentru cazuri speciale, anumite activități juridice și resurse umane; până la un salariu de bază pentru celelalte categorii de activități.
''Aceste niveluri reprezintă plafoane maxime, nu bonusuri garantate. Suma efectivă va depinde de rezultatele obținute, de contribuția individuală și de fondurile disponibile în bugetul ANAF'', susțin reprezentanții ministerului.
Recompensa se acordă o singură dată pe an, după finalizarea evaluării și validarea indicatorilor, iar plata se face în anul următor celui pentru care a fost evaluată performanța.
Potrivit MF, propunerile sunt fundamentate de conducătorii structurilor și aprobate prin ordin al președintelui ANAF.
De asemenea, Hotărârea separă recompensa anuală pentru performanța curentă de stimulentul acordat pentru rezultate excepționale.
''În cazul performanței excepționale, nu este suficientă stabilirea unor sume suplimentare printr-un act de control. Sunt avute în vedere creanțe definitive și efectiv încasate, iar recompensa poate ține cont numai de contribuția directă, efectivă și documentată a persoanei la obținerea rezultatului'', se mai arată în comunicat.
Metodologia se aplică începând cu 1 ianuarie 2027, iar indicatorii-cheie de performanță vor fi aprobați anual prin ordin al ministrului Finanțelor, pe baza propunerilor ANAF.
În termen de 90 de zile de la publicarea Hotărârii în Monitorul Oficial, președintele ANAF va stabili circuitul intern al propunerilor, procedurile de verificare și raportare și modul de evidență a recompenselor.
Prin noul mecanism, Ministerul Finanțelor urmărește trecerea de la o evaluare bazată preponderent pe volumul activității la una în care contează identificarea corectă a riscului, calitatea actului fiscal, rezultatele obținute și contribuția individuală demonstrabilă.
Hotărârea privind metodologia de stabilire a indicatorilor-cheie de performanță și criteriile de evaluare a performanței personalului ANAF a fost adoptată luni de Executiv, la propunerea Ministerului Finanțelor. AGERPRES/(AS - editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea)
Ministerul Finanțelor schimbă modul de evaluare și recompensare a performanței în ANAF, de la 1 ianuarie 2027

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Pistol: Lucrările pe lotul 1 al A0 Nord au ajuns la 82%; conexiunea cu A1 ar putea fi finalizată în 2027
Descoperă lumea prin imagini de impact
AAOPFR: Traficul de mărfuri pe Dunăre, blocat la kilometrul 280; autoritățile nu au luat măsuri pentru deblocare
Traficul fluvial de mărfuri este în continuare blocat în ambele sensuri, la kilometrul 280 al Dunării, unde sunt imobilizate 30 de împingătoare și nave autopropulsate, precum și peste 100 de barje, în condițiile în care autoritățile nu au luat măsuri concrete pentru reluarea navigației, au transmis vineri reprezentanții Asociației Armatorilor și
AEI: Inițiativa 'Sapă Sigur' pentru prevenirea accidentelor provocate de lucrările de excavare a fost depusă la Parlament
O inițiativă legislativă, denumită 'Sapă Sigur', prin care se dorește crearea unui sistem național digital de notificare a lucrărilor de excavare în apropierea conductelor de gaze naturale a fost depusă în Parlament în data de 8 octombrie, obiectivul principal fiind reducerea cu cel puțin 50% în următorii cinci ani a incidentelor cauzate de lu
ANSVSA: Șase certificate sanitar-veterinare, parafate pentru reluarea exporturilor românești către Libia
Șase certificate sanitar-veterinare pentru exportul de animale vii și produse de origine animală către Libia au fost semnate și parafate în cadrul misiunii de evaluare desfășurate de o delegație oficială libiană în România, a anunțat vineri Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Certificatele vizea
Ministerul Energiei: Plăți și sume autorizate de peste 14 milioane de euro prin PNRR, în ultima săptămână
Ministerul Energiei a efectuat plăți și a autorizat sume în valoare cumulată de peste 14 milioane de euro, în perioada 5 - 9 octombrie 2026, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), potrivit datelor publicate vineri de instituție. în intervalul menționat, au fost efectuate plăți în valoare de 1,50 milioane de
CNAIR: Platforma TollRo funcționează din nou în parametri normali
Platforma TollRo funcționează din nou în parametri normali, după ce echipele tehnice au remediat disfuncționalitățile apărute vineri dimineață, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Potrivit unui comunicat al companiei, utilizatorii care nu au putut achiziționa TollRo în perioada în care platforma a &
Trei linii de transport public vor avea program prelungit, sâmbătă, cu ocazia meciului FCSB-Oțelul Galați
Programul a trei linii de transport public va fi prelungit, sâmbătă, pentru preluarea spectatorilor de la meciul FCSB - Oțelul Galați, programat pe 'Arena Națională', informează Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Potrivit sursei citate, este vorba despre liniile 1, 10 și 104, care, după termi
CITR: Șantierul Naval Mangalia a fost vândut către Rheinmetall pentru 138 de milioane de euro
Șantierul Naval Mangalia a fost vândut, vineri, în urma unei licitații, către Rheinmetall Real Estate România SRL, pentru suma de 138,03 milioane de euro, fără TVA, a anunțat CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia. Potrivit sursei citate, tranzacția creează posibilitatea reluării activității șantierului naval.









