Globalizarea nu dispare, ci regulile, stimulentele și raporturile de putere care au făcut-o posibilă sunt renegociate, iar eficiența economică nu mai este singurul reper al deciziilor economice, consideră Leonardo Badea, prim-viceguvernator al Băncii Naționale a României.
'Fenomenul la care asistăm astăzi nu indică în mod necesar abandonarea globalizării, ci mai degrabă un demers de modificare a modelului de dezvoltare pe care aceasta l-a susținut. Globalizarea nu dispare; mai bine spus, regulile, stimulentele și raporturile de putere care au făcut-o posibilă sunt renegociate. În logica dominantă a ultimelor decenii, eficiența economică s-a impus ca și criteriu principal al localizării producției. Răspunzând la întrebarea 'unde poate fi realizată o anumită etapă a producției mai bine, mai rapid sau la un cost mai redus?', fără să dispară complet, distanțele geografice și granițele naționale și-au diminuat importanța economică', arată Badea, în articolul 'Globalizarea renegociată, între hegemonie, protecționism și reziliență'.
El subliniază că globalizarea a generat câștiguri importante, dar acestea nu au fost distribuite uniform.
'Așadar, reala problemă nu este că globalizarea nu a generat bunăstare, ci că distribuția beneficiilor a fost inegală, iar costurile au fost resimțite disproporționat. Distincția devine deci esențială - o creștere a bunăstării globale poate coexista cu pierderi semnificative pentru anumite grupuri, sectoare sau regiuni. Și tocmai aceste pierderi concentrate au dobândit, în timp, o forță politică mult mai mare decât câștigurile difuze ale consumatorilor și ale economiei în ansamblu', susține oficialul BNR.
Potrivit analizei, interdependența economică este percepută în prezent atât ca avantaj, cât și ca vulnerabilitate.
'Interdependența economiilor a fost percepută multă vreme ca un câștig real al globalizării, dar iată că astăzi, este percepută deopotrivă ca vulnerabilitate. Schimbarea de percepție devine catalizatorul unei reașezări a valorilor economice asociate securității, rezilienței și autonomiei strategice. Eficacitatea economică prin prisma costului minim nu mai este singurul reper al deciziilor economice, ci este completată acum de criterii privind siguranța aprovizionării, controlul tehnologiilor critice, securitatea energetică sau apropierea geopolitică a partenerilor', menționează Leonardo Badea.
În acest context, fragmentarea economică nu înseamnă neapărat sfârșitul globalizării, ci ar fi 'mai potrivit să vorbim despre sfârșitul unei forme de globalizare'.
Totodată, Badea atrage atenția și asupra costurilor protecționismului și ale războaielor comerciale.
'Tarifele pot proteja temporar anumite industrii, pot modifica stimulentele pentru investiții și pot deveni instrument de negociere; pot crea presiune asupra partenerilor comerciali pentru renegocierea unor acorduri sau pentru corectarea unor dezechilibre considerate excesive. Dar și tarifele implică un cost - pot majora prețurile și pot afecta industriile care utilizează bunuri importate. Nu în ultimul rând, pot genera represalii, conducând și la diminuarea schimburilor comerciale și a investițiilor', susține prim-viceguvernatorul BNR.
În concluzie, analiza pledează pentru o nouă arhitectură a globalizării, care să combine eficiența economică și reziliența.
'Obiectivul rezonabil nu este întoarcerea la o economie fără interdependențe, lucru de altfel aproape imposibil în era digitală, ci dezvoltarea unui nou model echilibrat și mai sustenabil. În fond, disputa actuală nu vizează atât înlocuirea modelului globalizării cu unul al deglobalizării, cât transformarea principiilor care îi structurează funcționarea - de la abordarea construită aproape exclusiv pe eficiență la abordarea care integrează, alături de eficiență, reziliența, securitatea și diminuarea disparităților', a mai scris Leonardo Badea. AGERPRES/(AS - redactor: George Bănciulea, editor: Oana Tilică, editor online: Ady Ivaşcu)
Leonardo Badea (BNR): Globalizarea nu dispare; regulile, stimulentele și raporturile de putere care au făcut-o posibilă sunt renegociate

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Pistol: Lucrările pe lotul 1 al A0 Nord au ajuns la 82%; conexiunea cu A1 ar putea fi finalizată în 2027
Descoperă lumea prin imagini de impact
AAOPFR: Traficul de mărfuri pe Dunăre, blocat la kilometrul 280; autoritățile nu au luat măsuri pentru deblocare
Traficul fluvial de mărfuri este în continuare blocat în ambele sensuri, la kilometrul 280 al Dunării, unde sunt imobilizate 30 de împingătoare și nave autopropulsate, precum și peste 100 de barje, în condițiile în care autoritățile nu au luat măsuri concrete pentru reluarea navigației, au transmis vineri reprezentanții Asociației Armatorilor și
AEI: Inițiativa 'Sapă Sigur' pentru prevenirea accidentelor provocate de lucrările de excavare a fost depusă la Parlament
O inițiativă legislativă, denumită 'Sapă Sigur', prin care se dorește crearea unui sistem național digital de notificare a lucrărilor de excavare în apropierea conductelor de gaze naturale a fost depusă în Parlament în data de 8 octombrie, obiectivul principal fiind reducerea cu cel puțin 50% în următorii cinci ani a incidentelor cauzate de lu
ANSVSA: Șase certificate sanitar-veterinare, parafate pentru reluarea exporturilor românești către Libia
Șase certificate sanitar-veterinare pentru exportul de animale vii și produse de origine animală către Libia au fost semnate și parafate în cadrul misiunii de evaluare desfășurate de o delegație oficială libiană în România, a anunțat vineri Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Certificatele vizea
Ministerul Energiei: Plăți și sume autorizate de peste 14 milioane de euro prin PNRR, în ultima săptămână
Ministerul Energiei a efectuat plăți și a autorizat sume în valoare cumulată de peste 14 milioane de euro, în perioada 5 - 9 octombrie 2026, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), potrivit datelor publicate vineri de instituție. în intervalul menționat, au fost efectuate plăți în valoare de 1,50 milioane de
CNAIR: Platforma TollRo funcționează din nou în parametri normali
Platforma TollRo funcționează din nou în parametri normali, după ce echipele tehnice au remediat disfuncționalitățile apărute vineri dimineață, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Potrivit unui comunicat al companiei, utilizatorii care nu au putut achiziționa TollRo în perioada în care platforma a &
Trei linii de transport public vor avea program prelungit, sâmbătă, cu ocazia meciului FCSB-Oțelul Galați
Programul a trei linii de transport public va fi prelungit, sâmbătă, pentru preluarea spectatorilor de la meciul FCSB - Oțelul Galați, programat pe 'Arena Națională', informează Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Potrivit sursei citate, este vorba despre liniile 1, 10 și 104, care, după termi
CITR: Șantierul Naval Mangalia a fost vândut către Rheinmetall pentru 138 de milioane de euro
Șantierul Naval Mangalia a fost vândut, vineri, în urma unei licitații, către Rheinmetall Real Estate România SRL, pentru suma de 138,03 milioane de euro, fără TVA, a anunțat CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia. Potrivit sursei citate, tranzacția creează posibilitatea reluării activității șantierului naval.









