Seria de dezbateri organizate în cadrul Forumului Național 'De Vocație Antreprenoare' ajunge, pe data de 10 septembrie, la Sibiu, informează Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), într-un comunicat transmis, joi, AGERPRES.
La evenimentul ce va avea loc la Academia Forțelor Terestre 'Nicolae Bălcescu' din Sibiu, se va pune în aplicare, pentru prima dată, noua componentă de observare a intențiilor și deciziilor antreprenoriale.
'Mecanismul de măsurare urmărește să surprindă ceea ce indicatorii economici consemnează inevitabil mai târziu: schimbarea de comportament a antreprenorilor în raport cu investițiile, angajările, tehnologia, accesul la capital și perspectivele de dezvoltare. Sibiu va fi primul oraș în care această componentă va fi aplicată, urmând ca observațiile să continue la Piatra Neamț, Arad și Ploiești. Forumul de la Sibiu păstrează formula care diferențiază 'De Vocație Antreprenoare': inspirație, învățare aplicată, dezbatere și networking, reunite într-o singură experiență de business', se arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, deschiderea forumului îi va aparține președintei-fondator a CONAF, Cristina Chiriac, care va aduce în fața comunității de business perspectiva de la care pornește această nouă etapă 'De Vocație Antreprenoare': într-o economie în care schimbările se succed cu o viteză tot mai mare, vocea antreprenorilor trebuie nu doar ascultată, ci transformată în informație relevantă pentru înțelegerea direcției în care se mișcă economia.
Mai departe, arhitecta Hildegard Brandl, fondatoare UNITH2B Architects și vicepreședintă CONAF, va continua componenta inspirațională a forumului, în contextul în care experiența sa leagă antreprenoriatul de viziune, construcție pe termen lung și capacitatea de a transforma o idee într-un proiect care produce valoare.
La masa dezbaterilor vor mai fi prezente: Aura Ozbay - mentor în leadership aplicat și dezvoltarea echipelor, membră în board-ul Sultan România, Daniela Marișcu - președinta Consiliului Patronatelor ESG, cofondatoare Aquatica Experience și vicepreședintă CONAF, Theodora Popa Liteanu - vicepreședintă a board-ului de conducere Transavia și vicepreședintă CONAF, Tatian Diaconu - antreprenor, real estate & urban regeneration și vicepreședinte CONAF, Ionuț Coste - director comercial Silvania.Bio, precum și Raluca Maria Munteanu - coach și fondatoarea Reset by Coaching.
'La aproape douăzeci de ani de la aderarea la Uniunea Europeană, România a recuperat o parte importantă din decalajul economic față de Vest. Dar convergența are și un unghi mort: putem măsura cât a crescut economia fără să observăm cât din capitalul ei uman continuă să rămână nevalorificat. Am analizat seria de date a Registrului Comerțului din 2013 până în 2025. În 2013, femeile reprezentau 36,18% dintre asociații și acționarii persoane fizice ai companiilor. În 2019, ponderea a atins 37,48%. În 2025, era din nou la 36,36%. Doisprezece ani au schimbat dimensiunea pieței antreprenoriale. Aproape deloc structura ei. Aceasta este cifra care mă interesează ca economist, pentru că ridică întrebarea: unde se pierde potențialul de creștere? O economie pierde atunci când o companie dispare sau când o investiție nu se mai face. Pierde și atunci când competența și inițiativa există, dar nu se transformă suficient în companii care cresc, acumulează capital, creează locuri de muncă și rezistă (...) După aproape două decenii în care am măsurat cât a recuperat România față de Europa, este timpul să măsurăm mai atent și ceea ce economia românească încă nu reușește să valorifice', a declarat președinta CONAF, citată în comunicat.
Evenimentul de la Sibiu va fi moderat de Virgil Ianțu.
CONAF este o organizație care susține și promovează antreprenoriatul românesc, ce are în componență 33 de sucursale, trei federații, 16 patronate, 55 de asociații și 15.000 de companii, cu peste 245.000 de angajați. AGERPRES/(AS - redactor. Daniel Badea, editor: Oana Tilică, editor online: Anda Badea)
CONAF continuă seria de dezbateri despre vocația de antreprenoare, cu un nou eveniment la Sibiu, pe 10 septembrie

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
AAOPFR: Traficul de mărfuri pe Dunăre, blocat la kilometrul 280; autoritățile nu au luat măsuri pentru deblocare
Traficul fluvial de mărfuri este în continuare blocat în ambele sensuri, la kilometrul 280 al Dunării, unde sunt imobilizate 30 de împingătoare și nave autopropulsate, precum și peste 100 de barje, în condițiile în care autoritățile nu au luat măsuri concrete pentru reluarea navigației, au transmis vineri reprezentanții Asociației Armatorilor și
AEI: Inițiativa 'Sapă Sigur' pentru prevenirea accidentelor provocate de lucrările de excavare a fost depusă la Parlament
O inițiativă legislativă, denumită 'Sapă Sigur', prin care se dorește crearea unui sistem național digital de notificare a lucrărilor de excavare în apropierea conductelor de gaze naturale a fost depusă în Parlament în data de 8 octombrie, obiectivul principal fiind reducerea cu cel puțin 50% în următorii cinci ani a incidentelor cauzate de lu
ANSVSA: Șase certificate sanitar-veterinare, parafate pentru reluarea exporturilor românești către Libia
Șase certificate sanitar-veterinare pentru exportul de animale vii și produse de origine animală către Libia au fost semnate și parafate în cadrul misiunii de evaluare desfășurate de o delegație oficială libiană în România, a anunțat vineri Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Certificatele vizea
Ministerul Energiei: Plăți și sume autorizate de peste 14 milioane de euro prin PNRR, în ultima săptămână
Ministerul Energiei a efectuat plăți și a autorizat sume în valoare cumulată de peste 14 milioane de euro, în perioada 5 - 9 octombrie 2026, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), potrivit datelor publicate vineri de instituție. în intervalul menționat, au fost efectuate plăți în valoare de 1,50 milioane de
CNAIR: Platforma TollRo funcționează din nou în parametri normali
Platforma TollRo funcționează din nou în parametri normali, după ce echipele tehnice au remediat disfuncționalitățile apărute vineri dimineață, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Potrivit unui comunicat al companiei, utilizatorii care nu au putut achiziționa TollRo în perioada în care platforma a &
Trei linii de transport public vor avea program prelungit, sâmbătă, cu ocazia meciului FCSB-Oțelul Galați
Programul a trei linii de transport public va fi prelungit, sâmbătă, pentru preluarea spectatorilor de la meciul FCSB - Oțelul Galați, programat pe 'Arena Națională', informează Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Potrivit sursei citate, este vorba despre liniile 1, 10 și 104, care, după termi
CITR: Șantierul Naval Mangalia a fost vândut către Rheinmetall pentru 138 de milioane de euro
Șantierul Naval Mangalia a fost vândut, vineri, în urma unei licitații, către Rheinmetall Real Estate România SRL, pentru suma de 138,03 milioane de euro, fără TVA, a anunțat CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia. Potrivit sursei citate, tranzacția creează posibilitatea reluării activității șantierului naval.
Leul s-a apreciat, vineri, în raport cu principalele valute
Moneda națională s-a apreciat, vineri, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,3414 lei, în scădere cu 0,56 bani (-0,1%) față de cotația precedentă, de 5,3470 lei. Valoarea leului a crescut și comparativ cu dolarul, moneda americană fiind cotată la 4,7612 lei, în scădere cu 2,02 bani (-0,42%), co









