Banca Națională a României (BNR) va lansa în circuitul numismatic, începând din 14 septembrie, o bancnotă aniversară pentru colecționare, imprimată pe suport de polimer, precum și o coală specială formată din patru bancnote, cu tema 'Eugeniu Carada, întemeietorul Băncii Naționale a României - 190 de ani de la naștere'.
Potrivit unui comunicat de presă al Băncii Centrale, transmis luni AGERPRES, bancnota are dimensiuni identice cu cele ale bancnotei de circulație cu valoarea nominală de 100 de lei, este de culoare predominant albastră, fiind imprimată în tehnică mixtă - ofset și în relief, pe suport de polimer. De asemenea, conține o fereastră transparentă complexă, pe verticală, cu portret multiton și OVMI (Spark),
Totodată, pe aversul bancnotei se regăsesc următoarele elemente grafice reprezentative: în partea dreaptă, în prim-plan, portretul și semnătura lui Eugeniu Carada, întemeietorul Băncii Naționale a României, dedesubt, numele acestuia și anii de viață, respectiv 'Eugeniu Carada 1836-1910'; în zona centrală se află o imagine a Sălii Ghișeelor din Palatul Vechi al Băncii Naționale a României peste care este suprapus un detaliu al sălii reprezentând o acvilă, iar în spatele acesteia un scut ornamentat cu sigla BNR. Tot pe avers mai sunt imprimate: stema României, denumirea băncii centrale 'Banca Națională a României' și medalionul cu sigla BNR.
Valoarea nominală a bancnotei este înscrisă de patru ori, respectiv în stânga jos pe orizontală, în cifre '100'; în partea centrală jos, pe orizontală, în litere, 'Lei Una Sută'', în dreapta jos pe verticală, în litere 'Una Sută Lei'' și în dreapta sus pe verticală, în cifre '100'. În același timp, semnăturile guvernatorului și ale casierului central sunt imprimate în partea centrală, deasupra valorii nominale în litere.
'Bancnotele aniversare pentru colecționare, cu valoare nominală de 100 de lei, imprimate pe suport de polimer, cu tema Eugeniu Carada, întemeietorul Băncii Naționale a României - 190 de ani de la naștere sunt introduse în pliante de prezentare a emisiunii, al căror text este redactat în limbile română, engleză și franceză. Fiecare coală specială formată din 4 bancnote aniversare pentru colecționare cu valoare nominală de 100 lei, cu tema Eugeniu Carada, întemeietorul Băncii Naționale a României - 190 de ani de la naștere este însoțită de un certificat de autenticitate. Ambele sunt introduse într-un plic personalizat. Bancnotele aniversare pentru colecționare, cu valoare nominală de 100 lei, imprimate pe suport de polimer, cu tema Eugeniu Carada, întemeietorul Băncii Naționale a României - 190 de ani de la naștere au putere circulatorie pe teritoriul României', se arată în comunicat.
Tirajul aprobat pentru această emisiune numismatică este de 16.000 de bancnote aniversare pentru colecționare, cu valoare nominală de 100 lei, și 1.000 de coli speciale formate fiecare din patru bancnote aniversare pentru colecționare, cu valoare nominală de 100 lei.
Prețul de vânzare al bancnotei aniversare pentru colecționare cu valoare nominală de 100 lei este de 240 de lei, inclusiv TVA și pliantul de prezentare, iar pentru coala specială formată din patru bancnote aniversare pentru colecționare este de 840 de lei, inclusiv TVA și certificatul de autenticitate.
Lansarea în circuitul numismatic a noilor bancnote pentru colecționare se realizează prin sucursalele regionale București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași și Timiș ale BNR, în timp ce vânzarea acestora va demara din 15 septembrie 2026. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Andreea Lăzăroiu)
BNR lansează o bancnotă aniversară dedicată lui Eugeniu Carada, din 14 septembrie

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
AAOPFR: Traficul de mărfuri pe Dunăre, blocat la kilometrul 280; autoritățile nu au luat măsuri pentru deblocare
Traficul fluvial de mărfuri este în continuare blocat în ambele sensuri, la kilometrul 280 al Dunării, unde sunt imobilizate 30 de împingătoare și nave autopropulsate, precum și peste 100 de barje, în condițiile în care autoritățile nu au luat măsuri concrete pentru reluarea navigației, au transmis vineri reprezentanții Asociației Armatorilor și
AEI: Inițiativa 'Sapă Sigur' pentru prevenirea accidentelor provocate de lucrările de excavare a fost depusă la Parlament
O inițiativă legislativă, denumită 'Sapă Sigur', prin care se dorește crearea unui sistem național digital de notificare a lucrărilor de excavare în apropierea conductelor de gaze naturale a fost depusă în Parlament în data de 8 octombrie, obiectivul principal fiind reducerea cu cel puțin 50% în următorii cinci ani a incidentelor cauzate de lu
ANSVSA: Șase certificate sanitar-veterinare, parafate pentru reluarea exporturilor românești către Libia
Șase certificate sanitar-veterinare pentru exportul de animale vii și produse de origine animală către Libia au fost semnate și parafate în cadrul misiunii de evaluare desfășurate de o delegație oficială libiană în România, a anunțat vineri Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Certificatele vizea
Ministerul Energiei: Plăți și sume autorizate de peste 14 milioane de euro prin PNRR, în ultima săptămână
Ministerul Energiei a efectuat plăți și a autorizat sume în valoare cumulată de peste 14 milioane de euro, în perioada 5 - 9 octombrie 2026, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), potrivit datelor publicate vineri de instituție. în intervalul menționat, au fost efectuate plăți în valoare de 1,50 milioane de
CNAIR: Platforma TollRo funcționează din nou în parametri normali
Platforma TollRo funcționează din nou în parametri normali, după ce echipele tehnice au remediat disfuncționalitățile apărute vineri dimineață, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Potrivit unui comunicat al companiei, utilizatorii care nu au putut achiziționa TollRo în perioada în care platforma a &
Trei linii de transport public vor avea program prelungit, sâmbătă, cu ocazia meciului FCSB-Oțelul Galați
Programul a trei linii de transport public va fi prelungit, sâmbătă, pentru preluarea spectatorilor de la meciul FCSB - Oțelul Galați, programat pe 'Arena Națională', informează Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Potrivit sursei citate, este vorba despre liniile 1, 10 și 104, care, după termi
CITR: Șantierul Naval Mangalia a fost vândut către Rheinmetall pentru 138 de milioane de euro
Șantierul Naval Mangalia a fost vândut, vineri, în urma unei licitații, către Rheinmetall Real Estate România SRL, pentru suma de 138,03 milioane de euro, fără TVA, a anunțat CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia. Potrivit sursei citate, tranzacția creează posibilitatea reluării activității șantierului naval.
Leul s-a apreciat, vineri, în raport cu principalele valute
Moneda națională s-a apreciat, vineri, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,3414 lei, în scădere cu 0,56 bani (-0,1%) față de cotația precedentă, de 5,3470 lei. Valoarea leului a crescut și comparativ cu dolarul, moneda americană fiind cotată la 4,7612 lei, în scădere cu 2,02 bani (-0,42%), co









