Peste 15 tone de legume au fost retrase de la comercializare, dintr-un depozit localizat în județul Ilfov, din cauza substituirii originii mărfii și a lipsei elementelor de identificare, informează Autoritatea Națională Sanitară-Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), într-un comunicat de presă transmis, miercuri, AGERPRES.
Operatorii economici verificați de către inspectorii din cadrul DSVSA Ilfov a vizat patru societăți comerciale cu profil logistic din județul Ilfov, ce desfășurau activități de recepție, depozitare și livrare către marile platforme comerciale a legumelor promovate ca fiind de origine România.
Potrivit sursei citate, în urma abaterilor grave constatate, au fost aplicate două amenzi contravenționale în valoare totală de 24.000 de lei și s-a dispus interzicerea activității pentru o societate comercială care opera un depozit frigorific și o unitate de ambalare. Totodată, au fost prelevate probe de laborator pentru determinarea prezenței reziduurilor de pesticide.
În același timp, pentru protejarea sănătății consumatorilor și combaterea fraudelor comerciale, ANSVSA a retras definitiv din circuitul comercial o cantitate totală de 15.364 kg de produse neconforme.
Principalele deficiențe care au dus la aplicarea acestor măsuri au fost: substituirea originii produselor - identificarea unui lot de ardei Kapia roșu etichetat în mod fals ca având origine România, deși provenea în realitate din Uzbekistan; absența elementelor de identificare - restul stocurilor de legume nu dețineau niciun element de identificare, fapt ce a făcut imposibilă demonstrarea trasabilității acestora; igiena necorespunzătoare a spațiilor destinate depozitării alimentelor.
Legumele retrase de pe piață și dirijate spre distrugere sau confiscare includ următoarele sortimente: ardei Kapia roșu (lotul cu origine substituită), roșii, roșii prunișoară, ardei gras, castraveți cornichon și varză albă.
'Nu tolerăm nicio formă de fraudă alimentară și nicio tentativă de inducere în eroare a consumatorilor prin falsificarea originii produselor. Retragerea acestor cantități mari de legume și oprirea activității depozitului logistic reprezintă un semnal ferm: siguranța alimentară și respectarea trasabilității sunt priorități absolute zero, iar inspectorii noștri vor rămâne intransigenți pe întreg lanțul de distribuție', a declarat, în comunicatul citat, președintele ANSVSA, Alexandru Nicolae Bociu.
Reprezentanții ANSVSA precizează că acțiunile stricte de monitorizare la nivel național vor continua pentru a garanta că toate produsele care ajung pe masa consumatorilor respectă integral normele legale în vigoare. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Anda Badea)
ANSVSA a oprit activitatea unui depozit din județul Ilfov și a retras peste 15 tone de legume neconforme

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
AAOPFR: Traficul de mărfuri pe Dunăre, blocat la kilometrul 280; autoritățile nu au luat măsuri pentru deblocare
Traficul fluvial de mărfuri este în continuare blocat în ambele sensuri, la kilometrul 280 al Dunării, unde sunt imobilizate 30 de împingătoare și nave autopropulsate, precum și peste 100 de barje, în condițiile în care autoritățile nu au luat măsuri concrete pentru reluarea navigației, au transmis vineri reprezentanții Asociației Armatorilor și
AEI: Inițiativa 'Sapă Sigur' pentru prevenirea accidentelor provocate de lucrările de excavare a fost depusă la Parlament
O inițiativă legislativă, denumită 'Sapă Sigur', prin care se dorește crearea unui sistem național digital de notificare a lucrărilor de excavare în apropierea conductelor de gaze naturale a fost depusă în Parlament în data de 8 octombrie, obiectivul principal fiind reducerea cu cel puțin 50% în următorii cinci ani a incidentelor cauzate de lu
ANSVSA: Șase certificate sanitar-veterinare, parafate pentru reluarea exporturilor românești către Libia
Șase certificate sanitar-veterinare pentru exportul de animale vii și produse de origine animală către Libia au fost semnate și parafate în cadrul misiunii de evaluare desfășurate de o delegație oficială libiană în România, a anunțat vineri Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Certificatele vizea
Ministerul Energiei: Plăți și sume autorizate de peste 14 milioane de euro prin PNRR, în ultima săptămână
Ministerul Energiei a efectuat plăți și a autorizat sume în valoare cumulată de peste 14 milioane de euro, în perioada 5 - 9 octombrie 2026, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), potrivit datelor publicate vineri de instituție. în intervalul menționat, au fost efectuate plăți în valoare de 1,50 milioane de
CNAIR: Platforma TollRo funcționează din nou în parametri normali
Platforma TollRo funcționează din nou în parametri normali, după ce echipele tehnice au remediat disfuncționalitățile apărute vineri dimineață, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Potrivit unui comunicat al companiei, utilizatorii care nu au putut achiziționa TollRo în perioada în care platforma a &
Trei linii de transport public vor avea program prelungit, sâmbătă, cu ocazia meciului FCSB-Oțelul Galați
Programul a trei linii de transport public va fi prelungit, sâmbătă, pentru preluarea spectatorilor de la meciul FCSB - Oțelul Galați, programat pe 'Arena Națională', informează Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Potrivit sursei citate, este vorba despre liniile 1, 10 și 104, care, după termi
CITR: Șantierul Naval Mangalia a fost vândut către Rheinmetall pentru 138 de milioane de euro
Șantierul Naval Mangalia a fost vândut, vineri, în urma unei licitații, către Rheinmetall Real Estate România SRL, pentru suma de 138,03 milioane de euro, fără TVA, a anunțat CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia. Potrivit sursei citate, tranzacția creează posibilitatea reluării activității șantierului naval.
Leul s-a apreciat, vineri, în raport cu principalele valute
Moneda națională s-a apreciat, vineri, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,3414 lei, în scădere cu 0,56 bani (-0,1%) față de cotația precedentă, de 5,3470 lei. Valoarea leului a crescut și comparativ cu dolarul, moneda americană fiind cotată la 4,7612 lei, în scădere cu 2,02 bani (-0,42%), co









