Lipsa de investiții în energie în România și în regiunea Balcanilor la jumătatea anilor 2000 a contribuit la creșterea prețurilor la energie în majoritatea statelor din zonă, spre deosebire de Spania, țările scandinave și cele ale Europei Centrale, a declarat, joi, pentru AGERPRES, Ondrej Safar, președinte al Directoratului și CEO Distribuție Oltenia.
Safar, care este și CEO Evryo Power și membru în Consiliul Director al confederației patronale Concordia, a fost speaker la Forbes Power Breakfast, eveniment organizat de Forbes România.
'Dacă este să comparăm prețurile la energie în România cu cele ale vecinilor săi, pentru că piețele sunt interconectate, acestea sunt aproape același. Există diferențe de tarife în anumite perioade, când prețul la energie în România este puțin mai mare decât în Bulgaria și viceversa. Cea mai mare diferență de prețuri este între regiunea Balcanilor și Spania, țările scandinave și cele din Europa Centrală, explicația fiind lipsa de investiții. În România, Bulgaria, Serbia și Grecia, obiectivul a fost acela ca energia să fie mai ieftină, dar asta a însemnat evitarea investițiilor pentru că fiecare investiție este translatată în prețuri. În perioada 2005-2007, în România și în regiune, prețurile la energie erau semnificativ mai mici decât în Europa Centrală, în Scandinavia și în Spania datorită producției din capacități fără investiții, iar regimurile au beneficiat de aceste tarife mai ieftine', a explicat CEO Distribuție Oltenia.
Potrivit acestuia, România plătește, în prezent, un preț mai mare la energie din cauza 'lipsei de investiții pe o perioadă foarte lungă'.
Safar consideră că scumpirea energiei în această vară nu a fost numai din cauza problemelor hidrologice apărute, pentru că 'în România și în întreaga regiune este mai scump și în perioade cu hidrologie normală'.
'În România și în regiune, prețul la energie a fost anul trecut undeva la 100 euro pe medie, în Spania a fost 50-60 euro, iar în Scandinavia a fost 40 euro', a precizat CEO Distribuție Oltenia.
El a afirmat că investițiile nu trebuie făcute numai în stocare pe baterii, ci mai ales în rețele și în producția de energie.
'Sunt necesare investiții și în decarbonizare, pentru că producția de cărbune din România nu este aceeași ca în Polonia, unde s-au făcut investiții în decarbonizare, care sunt semnificativ mai eficiente, iar asta face diferența', a subliniat Ondrej Safar.
Întrebat dacă prețul crescut al energiei în România este influențat și de traderii de energie, Safar a afirmat că rolul acestora este extrem de important în piață pentru că aduc lichiditate, care înseamnă predictibilitate.
'Nu cred că are vreo legătură. De exemplu, în Germania, fiecare megawatt este vândut prin piață de zece ori. Dacă este să comparăm consumul cu volumul de trading, în piață, la bursa de energie European Energy Exchange, se face trading de zece ori mai mult decât consumul. În Germania, asta nu se vede în prețuri, care sunt mai mici decât în România. Traderii au un rol important în sectorul energetic. Ei aduc lichiditate, iar lichiditatea înseamnă predictibilitate. Dar aceștia sunt traderi adevărați, nu cineva care cumpără energia de la un producător de stat și se ajunge apoi la un consumator de stat cu prețul mai mare', a transmis CEO Oltenia Distribuție.
În opinia sa, traderii adevărați sunt aceia care cumpără energie, în urma unor analize, și o vând în altă regiune, 'pentru că știu că acolo poate să fie energia mai scumpă'.
Distribuție Oltenia asigură alimentarea cu energie electrică a 1,512 milioane de utilizatori din șapte județe din regiunea Olteniei: Dolj, Argeș, Olt, Gorj, Vâlcea, Mehedinți și Teleorman. AGERPRES/(A - redactor: Cristian Anghelache, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Irina Giurgiu)
Safar: Lipsa de investiții în energie în România și în Balcani, la jumătatea anilor 2000, a contribuit la creșterea prețurilor la energie în regiune

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
AAOPFR: Traficul de mărfuri pe Dunăre, blocat la kilometrul 280; autoritățile nu au luat măsuri pentru deblocare
Traficul fluvial de mărfuri este în continuare blocat în ambele sensuri, la kilometrul 280 al Dunării, unde sunt imobilizate 30 de împingătoare și nave autopropulsate, precum și peste 100 de barje, în condițiile în care autoritățile nu au luat măsuri concrete pentru reluarea navigației, au transmis vineri reprezentanții Asociației Armatorilor și
AEI: Inițiativa 'Sapă Sigur' pentru prevenirea accidentelor provocate de lucrările de excavare a fost depusă la Parlament
O inițiativă legislativă, denumită 'Sapă Sigur', prin care se dorește crearea unui sistem național digital de notificare a lucrărilor de excavare în apropierea conductelor de gaze naturale a fost depusă în Parlament în data de 8 octombrie, obiectivul principal fiind reducerea cu cel puțin 50% în următorii cinci ani a incidentelor cauzate de lu
ANSVSA: Șase certificate sanitar-veterinare, parafate pentru reluarea exporturilor românești către Libia
Șase certificate sanitar-veterinare pentru exportul de animale vii și produse de origine animală către Libia au fost semnate și parafate în cadrul misiunii de evaluare desfășurate de o delegație oficială libiană în România, a anunțat vineri Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Certificatele vizea
Ministerul Energiei: Plăți și sume autorizate de peste 14 milioane de euro prin PNRR, în ultima săptămână
Ministerul Energiei a efectuat plăți și a autorizat sume în valoare cumulată de peste 14 milioane de euro, în perioada 5 - 9 octombrie 2026, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), potrivit datelor publicate vineri de instituție. în intervalul menționat, au fost efectuate plăți în valoare de 1,50 milioane de
CNAIR: Platforma TollRo funcționează din nou în parametri normali
Platforma TollRo funcționează din nou în parametri normali, după ce echipele tehnice au remediat disfuncționalitățile apărute vineri dimineață, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Potrivit unui comunicat al companiei, utilizatorii care nu au putut achiziționa TollRo în perioada în care platforma a &
Trei linii de transport public vor avea program prelungit, sâmbătă, cu ocazia meciului FCSB-Oțelul Galați
Programul a trei linii de transport public va fi prelungit, sâmbătă, pentru preluarea spectatorilor de la meciul FCSB - Oțelul Galați, programat pe 'Arena Națională', informează Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Potrivit sursei citate, este vorba despre liniile 1, 10 și 104, care, după termi
CITR: Șantierul Naval Mangalia a fost vândut către Rheinmetall pentru 138 de milioane de euro
Șantierul Naval Mangalia a fost vândut, vineri, în urma unei licitații, către Rheinmetall Real Estate România SRL, pentru suma de 138,03 milioane de euro, fără TVA, a anunțat CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia. Potrivit sursei citate, tranzacția creează posibilitatea reluării activității șantierului naval.
Leul s-a apreciat, vineri, în raport cu principalele valute
Moneda națională s-a apreciat, vineri, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,3414 lei, în scădere cu 0,56 bani (-0,1%) față de cotația precedentă, de 5,3470 lei. Valoarea leului a crescut și comparativ cu dolarul, moneda americană fiind cotată la 4,7612 lei, în scădere cu 2,02 bani (-0,42%), co









