România este în prezent o economie mult mai mare decât în 2008, însă are o datorie publică mai ridicată și vulnerabilități diferite, într-un context financiar global mai dificil, la 18 ani de la prăbușirea Lehman Brothers, subliniază Claudiu Cazacu, consultant de strategie la XTB România.
Conform unui comunicat al companiei, la 15 septembrie 2008 s-a produs momentul-cheie al crizei financiare globale, care a avut originea în segmentul riscant al pieței imobiliare americane și s-a extins ulterior la nivel mondial. Falimentul băncii de investiții Lehman Brothers a fost urmat de o contracție abruptă a creditării, o recesiune severă, scăderi generalizate pe piețele de capital și intervenții fără precedent ale băncilor centrale și guvernelor.
În Europa, criza financiară a fost urmată de criza datoriilor suverane, iar Grecia și alte state au avut nevoie de asistență financiară din partea FMI, BCE și Comisiei Europene. Băncile din Spania au primit, de asemenea, asistență prin mecanismele europene.
Potrivit lui Claudiu Cazacu, sistemul financiar este în prezent mai bine capitalizat, mai atent supravegheat și mai pregătit să facă față unei crize bancare, însă regulile mai stricte au contribuit la migrarea finanțării în afara intermedierii bancare tradiționale.
După criza din 2008, s-au extins masiv entități precum fondurile de capital privat (private equity), fondurile speculative (hedge funds) și furnizorii de credit privat, generând un sector care a ajuns la 256,8 trilioane de dolari în 2024, potrivit Financial Stability Board, arată reprezentantul XTB.
'Fondurile care oferă credit privat nu pot oferi finanțare pe termen lung neacoperită decât din surse de finanțare pe termen scurt, iar entitățile non-bancare pot utiliza un efect de levier dincolo de cel disponibil băncilor. În vremuri liniștite, profiturile sunt multiplicate. În perioade agitate, riscurile sunt puternic amplificate', explică acesta, în comunicat.
În opinia sa, sectorul non-bancar reprezintă în prezent una dintre marile vulnerabilități ale sistemului financiar. În România, economia a suferit o recesiune severă după criza financiară, cu scăderi de peste 15% în doar doi ani, iar recuperarea a durat peste șapte ani. Salariile bugetarilor au fost reduse cu 25%, TVA a crescut cu cinci puncte procentuale, iar prețurile locuințelor au scăzut cu peste 50% față de maxime.
Indicele bursier BET a pierdut peste 80%, iar deprecierea leului a creat probleme pentru persoanele care aveau credite în euro și franci elvețieni. Consecințele crizei s-au resimțit timp de mai mulți ani, limitând potențialul de creștere al economiei.
În prezent, contextul dobânzilor este diferit, după o perioadă îndelungată în care băncile centrale au menținut dobânzi reduse și au stimulat creditarea și aprecierea activelor financiare. Reapariția inflației a determinat însă o schimbare de perspectivă, iar creșterea costurilor de îndatorare și preocupările privind finanțele publice au amplificat riscurile.
PIB-ul României este în prezent de 3,8 ori mai mare decât în 2008, iar salariul mediu brut este de 6,2 ori mai mare. În același timp, datoria publică raportată la PIB este de aproape cinci ori mai mare, iar finanțarea deficitelor bugetare este mai dificilă într-un context de dobânzi ridicate la nivel european și global, potrivit analizei XTB.
'Economia mai mare, mai complexă și structura diferită a deținerilor de capital sunt de luat în seamă, dar nu oferă un scut impenetrabil', avertizează Claudiu Cazacu.
Potrivit acestuia, ratingul suveran al României se află 'inconfortabil, cu doar o treaptă deasupra celui nerecomandat pentru investiții', iar vulnerabilitățile ar deveni relevante dacă situația economică internațională s-ar deteriora.
În 2026, nivelul ridicat al îndatorării publice și private la nivel global reprezintă o sursă de preocupare, la fel ca și concentrarea burselor pe câteva companii majore din domeniul tehnologiei și inteligenței artificiale.
'Dacă în 2008 în centrul problemelor au stat băncile, în 2026 sistemul non-bancar are o poziție de neinvidiat în privința riscurilor sistemice. Încrederea și lichiditatea sunt strâns legate între ele', conchide reprezentantul XTB România. AGERPRES/(AS - redactor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
România, economie mai mare și riscuri diferite față de 2008 (analiză)

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
AAOPFR: Traficul de mărfuri pe Dunăre, blocat la kilometrul 280; autoritățile nu au luat măsuri pentru deblocare
Traficul fluvial de mărfuri este în continuare blocat în ambele sensuri, la kilometrul 280 al Dunării, unde sunt imobilizate 30 de împingătoare și nave autopropulsate, precum și peste 100 de barje, în condițiile în care autoritățile nu au luat măsuri concrete pentru reluarea navigației, au transmis vineri reprezentanții Asociației Armatorilor și
AEI: Inițiativa 'Sapă Sigur' pentru prevenirea accidentelor provocate de lucrările de excavare a fost depusă la Parlament
O inițiativă legislativă, denumită 'Sapă Sigur', prin care se dorește crearea unui sistem național digital de notificare a lucrărilor de excavare în apropierea conductelor de gaze naturale a fost depusă în Parlament în data de 8 octombrie, obiectivul principal fiind reducerea cu cel puțin 50% în următorii cinci ani a incidentelor cauzate de lu
ANSVSA: Șase certificate sanitar-veterinare, parafate pentru reluarea exporturilor românești către Libia
Șase certificate sanitar-veterinare pentru exportul de animale vii și produse de origine animală către Libia au fost semnate și parafate în cadrul misiunii de evaluare desfășurate de o delegație oficială libiană în România, a anunțat vineri Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Certificatele vizea
Ministerul Energiei: Plăți și sume autorizate de peste 14 milioane de euro prin PNRR, în ultima săptămână
Ministerul Energiei a efectuat plăți și a autorizat sume în valoare cumulată de peste 14 milioane de euro, în perioada 5 - 9 octombrie 2026, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), potrivit datelor publicate vineri de instituție. în intervalul menționat, au fost efectuate plăți în valoare de 1,50 milioane de
CNAIR: Platforma TollRo funcționează din nou în parametri normali
Platforma TollRo funcționează din nou în parametri normali, după ce echipele tehnice au remediat disfuncționalitățile apărute vineri dimineață, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Potrivit unui comunicat al companiei, utilizatorii care nu au putut achiziționa TollRo în perioada în care platforma a &
Trei linii de transport public vor avea program prelungit, sâmbătă, cu ocazia meciului FCSB-Oțelul Galați
Programul a trei linii de transport public va fi prelungit, sâmbătă, pentru preluarea spectatorilor de la meciul FCSB - Oțelul Galați, programat pe 'Arena Națională', informează Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Potrivit sursei citate, este vorba despre liniile 1, 10 și 104, care, după termi
CITR: Șantierul Naval Mangalia a fost vândut către Rheinmetall pentru 138 de milioane de euro
Șantierul Naval Mangalia a fost vândut, vineri, în urma unei licitații, către Rheinmetall Real Estate România SRL, pentru suma de 138,03 milioane de euro, fără TVA, a anunțat CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia. Potrivit sursei citate, tranzacția creează posibilitatea reluării activității șantierului naval.
Leul s-a apreciat, vineri, în raport cu principalele valute
Moneda națională s-a apreciat, vineri, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,3414 lei, în scădere cu 0,56 bani (-0,1%) față de cotația precedentă, de 5,3470 lei. Valoarea leului a crescut și comparativ cu dolarul, moneda americană fiind cotată la 4,7612 lei, în scădere cu 2,02 bani (-0,42%), co









