Clubul Fermierilor Români (CFRO) solicită includerea agriculturii și a lanțului valoric agroalimentar în strategia economică pe termen lung a României, pentru perioada 2028-2034, având ca priorități investițiile în irigații și managementul apei, procesare și gestionarea riscurilor agricole.
Organizația a participat joi la conferința de lansare a Manifestului pentru Arhitectura Economică a României 2028-2034, propus de Confederația Patronală Concordia. Manifestul reprezintă un Plan de 10 puncte prin care mediul de afaceri cere Guvernului, Parlamentului, partidelor politice și societății un angajament ferm pentru creșterea competitivității economiei românești.
'Manifestul propune trecerea de la absorbția de fonduri europene la construcția de industrii competitive, într-un moment în care se negociază regulile noului Cadru Financiar Multianual al Uniunii Europene, de aproximativ 2.000 de miliarde de euro. Documentul menționează explicit agricultura, alături de industrie și servicii, între prioritățile unui Pact Național pentru Competitivitate adoptat transpartinic, în dezvoltarea căruia mediul privat să se implice puternic', se menționează într-un comunicat al organizației transmis AGERPRES.
Președintele Clubului, Alexander Degianski, a subliniat în intervenția sa la acest eveniment că sectorul agricol are un grad ridicat de inerție instituțională, climatică și biologică, iar efectele politicilor publice se văd abia după mai multe cicluri de producție. Președintele CFRO a atras atenția asupra modului în care România gestionează riscul agricol: statul alocă anual sume importante pentru compensarea pierderilor cauzate de secetă, în locul investițiilor în prevenție, irigații și stocarea apei, după modele deja aplicate în Spania, Italia sau Israel.
'Agricultura, spre deosebire de alte sectoare, necesită o gestionare a riscurilor foarte profesională. În momentul actual nu facem decât să acționăm pompieristic. România alocă în fiecare an sume foarte mari compensării pierderilor de venit cauzate de secetă sau de alte fenomene naturale, în loc să aloce sumele necesare pentru a le preveni', a declarat Alexander Degianski, citat în comunicat.
Președintele CFRO a evidențiat și presiunea asupra competitivității fermelor. Potrivit acestuia, costurile cu salariile, inputurile și motorina au crescut cu aproximativ 300% față de anul 2007, în timp ce prețurile de vânzare ale cerealelor au crescut cu cel mult 15%. În lipsa capacităților de procesare, două treimi din cerealele României iau calea exportului, în linie cu diagnosticul Manifestului privind exportul de materie primă cu valoare adăugată redusă.
De asemenea, Degianski a semnalat și dezechilibrul dintre standardele impuse fermierilor europeni în materie de legislația muncii, protecția mediului și calitatea producției și acordurile comerciale care îi pun în competiție directă cu exploatații de sute de mii de hectare din Mercosur sau Ucraina, unde aceste reglementări nu se aplică.
În paralel, ponderea agriculturii în bugetul european a scăzut de la două treimi, la începutul anilor '70, spre sub 20% în perspectiva următoarei Politici Agricole Comune. Președintele CFRO a criticat și încadrarea fermierilor drept amenințare la adresa biodiversității în forma actuală a Strategiei Naționale pentru Biodiversitate, amintind că fermierii sunt garanții și protectorii biodiversității în mare parte a țării.
'Nu avem predictibilitate, nu avem o bază și o direcție clar asumată transpartinic care să ducă agricultura unde îi este locul, și anume să asigure siguranța alimentară și bunăstarea României și a Europei. Orice țară dezvoltată poate să se dezvolte cu burta plină, nu cu burta goală', a adăugat Alexander Degianski.
Clubul Fermierilor Români susține direcțiile Manifestului cu impact direct asupra sectorului agroalimentar: priorități economice stabile dincolo de ciclurile electorale, o bancă națională de proiecte mature constituită până la finalul lui 2027, mecanisme de finanțare mixtă care mobilizează capital privat și o politică industrială orientată spre lanțuri valorice complete pe teritoriul României. Pentru agricultură, aceste direcții se traduc în investiții în irigații și managementul apei, capacități de procesare și instrumente profesioniste de gestionare a riscului, se precizează în comunicat.
'Prin aderarea la Confederația Patronală Concordia, agricultura are o voce la masa unde se definește arhitectura economică a României pentru următoarele două decenii. Clubul Fermierilor Români va contribui la pregătirea perioadei 2028-2034 cu date, propuneri concrete și expertiza celor peste 1.400 de companii membre', a declarat Florian Ciolacu, Director Executiv al CFRO.
Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă reprezintă peste 1.400 de companii agricole cu o suprafață cumulată de 1,6 milioane de hectare. Prin programe de formare, think tank-uri tematice și dialog instituțional activ cu autoritățile naționale și europene, Clubul acționează pentru creșterea competitivității și rezilienței sectorului agroalimentar românesc. CFRO este organizație membră a Confederației Patronale Concordia.AGERPRES/(AS - editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu)
Clubul Fermierilor Români solicită includerea agriculturii între prioritățile strategice ale României pentru 2028-2034

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
AAOPFR: Traficul de mărfuri pe Dunăre, blocat la kilometrul 280; autoritățile nu au luat măsuri pentru deblocare
Traficul fluvial de mărfuri este în continuare blocat în ambele sensuri, la kilometrul 280 al Dunării, unde sunt imobilizate 30 de împingătoare și nave autopropulsate, precum și peste 100 de barje, în condițiile în care autoritățile nu au luat măsuri concrete pentru reluarea navigației, au transmis vineri reprezentanții Asociației Armatorilor și
AEI: Inițiativa 'Sapă Sigur' pentru prevenirea accidentelor provocate de lucrările de excavare a fost depusă la Parlament
O inițiativă legislativă, denumită 'Sapă Sigur', prin care se dorește crearea unui sistem național digital de notificare a lucrărilor de excavare în apropierea conductelor de gaze naturale a fost depusă în Parlament în data de 8 octombrie, obiectivul principal fiind reducerea cu cel puțin 50% în următorii cinci ani a incidentelor cauzate de lu
ANSVSA: Șase certificate sanitar-veterinare, parafate pentru reluarea exporturilor românești către Libia
Șase certificate sanitar-veterinare pentru exportul de animale vii și produse de origine animală către Libia au fost semnate și parafate în cadrul misiunii de evaluare desfășurate de o delegație oficială libiană în România, a anunțat vineri Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Certificatele vizea
Ministerul Energiei: Plăți și sume autorizate de peste 14 milioane de euro prin PNRR, în ultima săptămână
Ministerul Energiei a efectuat plăți și a autorizat sume în valoare cumulată de peste 14 milioane de euro, în perioada 5 - 9 octombrie 2026, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), potrivit datelor publicate vineri de instituție. în intervalul menționat, au fost efectuate plăți în valoare de 1,50 milioane de
CNAIR: Platforma TollRo funcționează din nou în parametri normali
Platforma TollRo funcționează din nou în parametri normali, după ce echipele tehnice au remediat disfuncționalitățile apărute vineri dimineață, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Potrivit unui comunicat al companiei, utilizatorii care nu au putut achiziționa TollRo în perioada în care platforma a &
Trei linii de transport public vor avea program prelungit, sâmbătă, cu ocazia meciului FCSB-Oțelul Galați
Programul a trei linii de transport public va fi prelungit, sâmbătă, pentru preluarea spectatorilor de la meciul FCSB - Oțelul Galați, programat pe 'Arena Națională', informează Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Potrivit sursei citate, este vorba despre liniile 1, 10 și 104, care, după termi
CITR: Șantierul Naval Mangalia a fost vândut către Rheinmetall pentru 138 de milioane de euro
Șantierul Naval Mangalia a fost vândut, vineri, în urma unei licitații, către Rheinmetall Real Estate România SRL, pentru suma de 138,03 milioane de euro, fără TVA, a anunțat CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia. Potrivit sursei citate, tranzacția creează posibilitatea reluării activității șantierului naval.
Leul s-a apreciat, vineri, în raport cu principalele valute
Moneda națională s-a apreciat, vineri, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,3414 lei, în scădere cu 0,56 bani (-0,1%) față de cotația precedentă, de 5,3470 lei. Valoarea leului a crescut și comparativ cu dolarul, moneda americană fiind cotată la 4,7612 lei, în scădere cu 2,02 bani (-0,42%), co









