Rezultatele auditului financiar efectuat de Curtea de Conturi asupra situațiilor financiare ale Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP) pentru anul 2024 sunt tratate cu maximă seriozitate, iar toate situațiile semnalate vor fi verificate, astfel încât eventualele diferențe de drepturi să fie identificate și soluționate potrivit legii, precizează CNPP, într-un comunicat de presă transmis, vineri, AGERPRES.
'Casa Națională de Pensii Publice tratează cu maximă seriozitate constatările Curții de Conturi și va verifica toate situațiile semnalate, astfel încât eventualele diferențe de drepturi să fie identificate și soluționate potrivit legii. În ceea ce privește informațiile potrivit cărora aproximativ 2,2 milioane de pensii ar fi fost calculate greșit, este necesară clarificarea modului în care trebuie interpretate datele prezentate în raport. Pentru o parte dintre aspectele analizate, auditorii au pornit de la datele existente în bazele de date ale CNPP și au selectat eșantioane asupra cărora au fost efectuate verificări de detaliu, rezultatele fiind utilizate pentru realizarea unor estimări prin extrapolare statistică. O valoare estimată prin extrapolare statistică nu înseamnă că toate dosarele la care aceasta se referă au fost verificate individual și constatate ca fiind calculate greșit. În mod similar, valorile estimate prin extrapolare nu reprezintă, prin ele însele, sume stabilite individual pentru fiecare beneficiar', se arată în comunicat.
Potrivit surse citate, existența și cuantumul unei eventuale diferențe pot fi stabilite numai prin verificarea individuală a dosarului și a documentelor care au stat la baza stabilirii sau recalculării pensiei.
'CNPP nu minimalizează situațiile punctuale confirmate de auditorii publici externi. Fiecare dintre acestea va fi analizată, iar acolo unde se confirmă existența unor diferențe vor fi aplicate măsurile prevăzute de lege, atât pentru recuperarea eventualelor sume plătite necuvenit, cât și pentru acordarea diferențelor de drepturi cuvenite beneficiarilor. Totodată, trebuie avută în vedere amploarea fără precedent a procesului de recalculare a pensiilor, derulat într-un interval relativ scurt și în contextul aplicării unui nou cadru legislativ. Procesul a presupus analizarea și prelucrarea unui volum foarte mare de date și documente, precum și mobilizarea personalului CNPP și a tuturor caselor teritoriale de pensii. În spatele milioanelor de decizii și operațiuni realizate în cadrul acestui proces se află munca susținută a personalului caselor teritoriale de pensii, care a gestionat un volum excepțional de activitate, concomitent cu asigurarea continuității plății pensiilor și a activităților curente ale sistemului public de pensii', explică reprezentanții instituției.
Aceștia susțin că, într-un proces administrativ de o asemenea amploare și complexitate, pot apărea situații punctuale care necesită verificare și corectare, iar existența acestora nu poate fi generalizată și nu justifică, în absența verificării individuale, concluzia că milioane de pensii au fost calculate greșit.
'CNPP îi asigură pe beneficiarii sistemului public de pensii că fiecare situație în care se va confirma existența unei diferențe va fi soluționată potrivit legii. Prioritatea instituției rămâne stabilirea și plata corectă a drepturilor de pensie, precum și consolidarea mecanismelor de verificare. În susținerea celor precizate mai sus, atașăm observațiile formulate de către auditorii Curții de Conturi a României în raport cu numărul beneficiarilor din sistemul public de pensii, cu cazurile neconforme identificate de către auditorii Curții de Conturi a României, sumele constatate pentru aceste cazuri și sumele extrapolate de către aceștia', se notează în comunicat.
Spre exemplu, în ceea ce privește pensiile de serviciu, au fost identificate 7 cazuri neconforme, sumă identificată ca urmare a cazului neconform este de 32.688 de lei iar valoarea estimată/extrapolată de către Curtea de Conturi a României este de 10.571.416 lei. La nivelul anului 2024 erau 11.688 pensii de serviciu.
Pentru pensiile la limită de vârstă, Curtea de Conturi a constatat supraevaluarea cheltuielilor și plăților cu suma estimativă de 71.105.648 lei, precum și subevaluarea acestora cu suma estimativă de 230.364.905 lei, reprezentând drepturi de pensie pentru limită de vârstă, recalculate eronat în baza art.144 din Legea nr. 360/2023, prin preluarea, de către unele case teritoriale de pensii, a unor punctaje anuale mai mari sau mai mici decât cele cuvenite, contrar legislației în vigoare. Potrivit documentului transmis de CNPP, au fost identificate câte 9 cazuri neconforme, sumele identificate ca urmare a cazului neconform fiind de 2.240 lei și, respectiv, 2.147 lei.
În ceea ce privește constatarea auditorilor referitoare la subevaluarea cheltuielilor și plăților cu suma estimativă de 311.745.847 lei, respectiv supraevaluarea acestora cu suma de 2.561 lei, reprezentând drepturi de pensie pentru limită de vârstă calculate eronat, anterior recalculării efectuată în baza art.144 din Legea nr. 360/2023, de către unele case teritoriale de pensii, contrar prevederilor legale în vigoare, CNPP precizează că au fost identificate șapte cazuri neconforme și o sumă de 1.559 de lei ca urmare a cazului neconform.
La nivelul anului 2024 erau 3.649.175 pensionari limită vârstă, potrivit sursei citate. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
CNPP: Toate situațiile semnalate de Curtea de Conturi vor fi verificate; eventualele diferențe de drepturi, soluționate potrivit legii

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Șase din zece români nu au un plan financiar pentru următoarele 12 luni (studiu)
Șase din zece români nu au un plan financiar pentru următoarele 12 luni, iar 44% declară că nu le rămân bani la finalul lunii, potrivit unui studiu realizat în cadrul programului de educație financiară Banometru, ale cărui rezultate au fost prezentate joi. Conform cercetării, doar 40% dintre români au un plan financiar pentru anul următ
Ministrul interimar al Agriculturii: Controalele pe teren pentru acordarea sprijinului destinat producătorilor de cartofi au fost finalizate
Controalele pe teren pentru acordarea sprijinului destinat producătorilor de cartofi au fost finalizate, peste 2.500 de fermieri urmând să beneficieze de un sprijin de 300 de euro pe hectar, a anunțat, joi, ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna. 'Urmează demonstrarea valorificării din partea producătorilor și plata acestor sume. Controal
Operatorii din Portul Constanța cer intervenția urgentă a autorităților pentru deblocarea traficului pe Dunăre
Operatorii portuari solicită intervenția urgentă a autorităților pentru deblocarea traficului fluvial pe Dunăre, în zona kilometrului 280, după ce un incident produs pe 6 octombrie a afectat șenalul navigabil și transportul mărfurilor către Portul Constanța, potrivit unui comunicat al Organizației Patronale Constanța Port Business Association (CPBA), transmis joi AGERP
BNR: Rata anuală a inflației va urma o traiectorie ascendentă până la sfârșitul anului
Rata anuală a inflației va urma o traiectorie ascendentă până la sfârșitul acestui an, în principal pe fondul creșterii prețurilor combustibililor, energiei și altor materii prime, inclusiv agroalimentare, precum și al evoluției cursului de schimb al leului, potrivit evaluărilor Băncii Naționale a României (BNR), publicate joi. 'Pot
Banca centrală a menținut dobânda cheie la 6,50% pe an
Consiliul de Administrație (CA) al Băncii Naționale a României (BNR) a decis, joi, menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, a anunțat banca centrală într-un comunicat transmis AGERPRES. Potrivit sursei citate, membrii Consiliului au decis păstrarea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7
ASF: Numărul participanților la fondurile de pensii facultative a ajuns la 1,1 milioane, la jumătatea anului
Numărul participanților la fondurile de pensii facultative (Pilonul III) a ajuns la aproximativ 1,1 milioane la sfârșitul lunii iunie 2026, față de 999.000 la finalul anului trecut, potrivit raportului Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) privind evoluția pieței pensiilor private în primul semestru. Activele fondurilor de p
Angajații din sectorul energetic protestează, joi, în București, Constanța și Iași
Angajații din sectorul energetic protestează, joi, în București, Constanța și Iași
Decizie CCR: Consiliul Concurenței poate utiliza informații și documente colectate de alte autorități și instituții publice
Curtea Constituțională a României (CCR) a declarat constituțională prevederea din Legea concurenței care permite Consiliului Concurenței să utilizeze, în condițiile legii, informații și documente colectate de alte autorități și instituții publice în desfășurarea activităților specifice acestora, potrivit unui comunicat al autorității de concurență.









