Direcția Silvică Hunedoara, sucursală a Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, intenționează să achiziționeze servicii de amenajare a pădurilor pentru Ocolul Silvic Brad, pe o suprafață de 18.486,87 hectare, valoarea estimată a contractului fiind de 2,38 milioane de lei, fără TVA, potrivit unui anunț de participare publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).
Potrivit documentației, serviciile presupun elaborarea amenajamentelor silvice, prin care sunt stabilite, pentru o anumită perioadă, lucrările necesare într-o unitate de producție, în vederea gestionării durabile a fondului forestier. Amenajarea fondului forestier proprietate publică a statului reprezintă o obligație prioritară a administratorilor acestuia.
Amenajamentele silvice furnizează, în cazul terenurilor proprietate publică a statului, datele și informațiile necesare pentru înregistrarea sau actualizarea terenurilor în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, se mai precizează în anunț.
Contractul va avea o durată de 24 de luni și va fi finanțat din fondurile proprii ale Direcției Silvice Hunedoara.
Procedura de atribuire este licitație deschisă, iar termenul-limită pentru primirea ofertelor este 19 octombrie 2026, ora 15:00.
Potrivit documentației, ofertanții trebuie să facă dovada unei experiențe similare în ultimii trei ani, prin maximum cinci contracte în cadrul cărora au fost prestate servicii de amenajare a pădurilor pentru o suprafață cel puțin egală cu cea vizată de achiziție.
Totodată, ofertanții trebuie să dețină atestare pentru prestarea serviciilor de amenajare a pădurilor, respectiv pentru elaborarea amenajamentelor silvice.
Regia Națională a Pădurilor - Romsilva administrează circa 3,13 milioane de hectare de păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile țării, și asigură servicii silvice pentru aproape un milion de hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate. Toate pădurile proprietate publică a statului dețin certificarea managementului forestier în standard internațional. AGERPRES/(AS - editor: Nicoleta Bănciulea, editor online: Andreea Preda)
Romsilva alocă aproape 2,4 milioane de lei pentru servicii de amenajare a pădurilor din Hunedoara

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Șase din zece români nu au un plan financiar pentru următoarele 12 luni (studiu)
Șase din zece români nu au un plan financiar pentru următoarele 12 luni, iar 44% declară că nu le rămân bani la finalul lunii, potrivit unui studiu realizat în cadrul programului de educație financiară Banometru, ale cărui rezultate au fost prezentate joi. Conform cercetării, doar 40% dintre români au un plan financiar pentru anul următ
Ministrul interimar al Agriculturii: Controalele pe teren pentru acordarea sprijinului destinat producătorilor de cartofi au fost finalizate
Controalele pe teren pentru acordarea sprijinului destinat producătorilor de cartofi au fost finalizate, peste 2.500 de fermieri urmând să beneficieze de un sprijin de 300 de euro pe hectar, a anunțat, joi, ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna. 'Urmează demonstrarea valorificării din partea producătorilor și plata acestor sume. Controal
Operatorii din Portul Constanța cer intervenția urgentă a autorităților pentru deblocarea traficului pe Dunăre
Operatorii portuari solicită intervenția urgentă a autorităților pentru deblocarea traficului fluvial pe Dunăre, în zona kilometrului 280, după ce un incident produs pe 6 octombrie a afectat șenalul navigabil și transportul mărfurilor către Portul Constanța, potrivit unui comunicat al Organizației Patronale Constanța Port Business Association (CPBA), transmis joi AGERP
BNR: Rata anuală a inflației va urma o traiectorie ascendentă până la sfârșitul anului
Rata anuală a inflației va urma o traiectorie ascendentă până la sfârșitul acestui an, în principal pe fondul creșterii prețurilor combustibililor, energiei și altor materii prime, inclusiv agroalimentare, precum și al evoluției cursului de schimb al leului, potrivit evaluărilor Băncii Naționale a României (BNR), publicate joi. 'Pot
Banca centrală a menținut dobânda cheie la 6,50% pe an
Consiliul de Administrație (CA) al Băncii Naționale a României (BNR) a decis, joi, menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, a anunțat banca centrală într-un comunicat transmis AGERPRES. Potrivit sursei citate, membrii Consiliului au decis păstrarea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7
ASF: Numărul participanților la fondurile de pensii facultative a ajuns la 1,1 milioane, la jumătatea anului
Numărul participanților la fondurile de pensii facultative (Pilonul III) a ajuns la aproximativ 1,1 milioane la sfârșitul lunii iunie 2026, față de 999.000 la finalul anului trecut, potrivit raportului Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) privind evoluția pieței pensiilor private în primul semestru. Activele fondurilor de p
Angajații din sectorul energetic protestează, joi, în București, Constanța și Iași
Angajații din sectorul energetic protestează, joi, în București, Constanța și Iași
Decizie CCR: Consiliul Concurenței poate utiliza informații și documente colectate de alte autorități și instituții publice
Curtea Constituțională a României (CCR) a declarat constituțională prevederea din Legea concurenței care permite Consiliului Concurenței să utilizeze, în condițiile legii, informații și documente colectate de alte autorități și instituții publice în desfășurarea activităților specifice acestora, potrivit unui comunicat al autorității de concurență.









