Exporturile de ovine ale României ar putea fi reluate până la sfârșitul anului, în condițiile în care campania națională de vaccinare va debuta în jurul datei de 1 octombrie, a declarat miercuri președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), Alexandru Bociu.
'Dacă ar depinde de mine, mi-aș dori ca de ieri să se reia exporturile. Eu am dat un termen de 1 octombrie, data la care începem să vaccinăm, dar dacă vaccinurile vin pe 27, pe 28 vom începe vaccinarea. (...) Cu cât ne mișcăm mai rapid cu toții la nivel național, cu cât informațiile care sunt transmise către opinia publică sunt cele corecte, credeți-mă că vom reuși să facem pași importanți pentru deblocarea acestor exporturi. În momentul în care vom finaliza vaccinarea la nivel național, vom fi auditați de către reprezentanții Comisiei Europene și sunt convins că se vor debloca exporturile. (...) Consider că până la sfârșitul anului vom putea debloca aceste exporturi', a spus Bociu, într-o conferință de presă.
El a estimat că vaccinarea la nivel național împotriva variolei, iar în județele Constanța și Tulcea și împotriva pestei micilor rumegătoare, poate fi finalizată în 30-45 de zile.
România are în prezent disponibile aproximativ 1,3 milioane de doze de vaccin gratuit din partea Comisiei Europene, iar necesarul total este estimat la circa 11 milioane de doze, majoritatea fiind pentru vaccinarea împotriva variolei.
'Toată această campanie de vaccinare va fi gratuită din partea statului român. Fermierii nu vor suporta niciun cost pentru această vaccinare. În momentul de față avem un 1,3 milioane de doze de vaccin gratuit. Nu vă ascund faptul că am discutat cu experții de la DG Sante și am rugat să ne dea cât mai mult vaccin gratuit. Poate avem o surpriză să ne trezim cu mai mult vaccin de cât ne-am dori. Colegul meu a discutat astăzi cu reprezentanți ai Organizației Mondiale a Sănătății și a adresat această solicitare, dacă ne pot pune la dispoziție un vaccin gratuit', a explicat președintele ANSVSA.
Totodată, el a transmis că împreună cu ministrul Agriculturii caută cele mai bune variante pentru achiziționarea rapidă a dozelor necesare de vaccin, direct de la guvernele unor țări în care acesta este produs, la cel mai mic preț posibil, și a atras atenția că nu va lăsa 'intermediarii să-și facă de cap'.
'În momentul de față împreună cu domnul ministru căutăm cele mai bune variante, cele mai rapide variante, tocmai de aceea mergem pe varianta de la Guvern la Guvern, pentru a le aduce în România cât mai curând. Să nu creadă cineva că deja se va face un business din asta. Credeți-ne că vom obține cele mai mici prețuri existente la nivel mondial pentru acest vaccin și nu vom lăsa intermediarii să-și facă de cap, deși alții își fac calcule. Nu. Vaccinul va ajunge în România la cel mai mic preț posibil din lume', a explicat Alexandru Bociu.
În opinia sa, o doză de vaccin în momentul de față este sub un leu, conform calculelor ANSVSA. Din păcate, acest vaccin nu se poate produce încă în România.
Bociu a mai menționat că se discută cu Comisia Europeană și posibilitatea unei susțineri de aproximativ 30% din costurile vaccinării. 'Comisia Europeană, din discuțiile purtate, ne vor susține cu un grant de 30%. Este o altă veste bună pe care o dau în premieră. Sunt discuții să avem un grant de 30% din toate aceste costuri. Credeți-ne că se fac eforturi colective de a găsi cele mai bune soluții pentru România, de a putea ieși cât mai repede din această situație', a explicat el.
Potrivit sursei citate, reluarea exporturilor este esențială pentru sectorul ovin, în condițiile în care România și-a extins în ultimii ani piețele externe. 'În ultimii 4 ani de zile am deschis piețe noi, Algeria, care a cumpărat din România anul acesta 630.000 de capete și peste 150.000 de carcase. Marocul, care a cumpărat în ultimii ani din România sute de mii de capete de ovine vii și carcase, Tunisia, este o piață nouă. Toate sunt deschise. În momentul de față nu am identificat nicio țară din Orientul Mijlociu, nicio țară terță care să nu accepte animale vaccinate', a transmis șeful ANSVSA.
Întrebat dacă vor fi medici veterinari suficienți pentru această campanie de vaccinare, Bociu a menționat că se va lucra împreună cu medicii concesionari, iar dacă va fi nevoie va disloca din sistem, pentru că este o 'stare de urgență pentru noi'.
'100% avem medici concesionari și dacă nu sunt suficienți, pentru că este o stare de urgență pentru noi, în toată România, dacă va fi nevoie, voi disloca medicii veterinari din direcțiile sanitare veterinare, din laboratoare, de la ANSVSA, cu mine în frunte, vom merge și vom efectua aceste manopere de vaccinare. Suntem medici veterinari și unii dintre nori au crescut în coteț', a mai spus președintele ANSAVSA.
ANSVSA a transmis că implementarea Planului de Acțiune, elaborat în urma consultărilor și recomandărilor experților europeni din cadrul EuVET, reprezintă o condiție pentru reluarea și stabilizarea exporturilor de animale. Autoritatea subliniază că măsurile nu afectează schimburile comerciale cu carne, carcase, lapte și produse lactate provenite din zonele libere, iar unitățile de abatorizare și procesare își pot desfășura activitatea fără restricții. AGERPRES/(AS - redactor: Mariana Nica, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Bociu: Exporturile de ovine ar putea fi reluate până la sfârșitul anului

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
UNTRR: Solicităm suspendarea sancțiunilor până când sistemul TollRo este matur și funcțional sau până la 1 aprilie
Descoperă lumea prin imagini de impact
Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți se va desfășura în 63 de locații; aproape 16.300 de locuri de muncă sunt disponibile
Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), se va desfășura în 63 de locații din București și din țară, unde 962 de agenți economici vor oferi 16.296 de locuri de muncă. Dintre acestea, 827 de locuri sunt destinate absolvenților de învățământ superior, i
ANIS: 57 de proiecte universitare au intrat în evaluare pentru granturi; peste jumătate sunt axate pe inteligența artificială
Un număr de 57 de proiecte universitare din opt centre din țară au intrat în etapa de evaluare a Burselor ANIS 2026, iar 52% dintre aplicațiile înscrise sunt concentrate în categoriile Artificial Intelligence & Machine Learning și AI for All, informează miercuri Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii (ANIS).
ANOFM: Peste 34.100 de locuri de muncă sunt disponibile la nivel național
Peste 34.100 de locuri de muncă sunt disponibile la nivel național și alte 84 sunt vacante în Spațiul Economic European, a anunțat, miercuri, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). în România, cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru conducător auto transport rutier (4.077); manipulant mărfuri (1
ARIR a premiat 16 companii listate pentru excelență în relația cu investitorii
Asociația Română pentru Relația cu Investitorii (ARIR) a premiat, miercuri, 16 companii listate pentru performanța în relația cu investitorii, în cadrul celei de-a opta ediții a Galei by ARIR, eveniment care reunește reprezentanți ai pieței de capital, companii listate, investitori și profesioniști în Investor Relations (IR).
Atacurile din Marea Neagră pot pune presiune suplimentară pe prețul motorinei în România (analiză)
Atacurile asupra navelor comerciale din Marea Neagră pot pune o presiune suplimentară pe prețul motorinei în România, prin creșterea costurilor cu asigurările, transportul și aprovizionarea, într-o piață în care cotațiile produselor petroliere sunt deja ridicate, arată o analiză realizată de Frames. Potrivit sursei cita
Deloitte: Producătorii români care livrează produse ambalate în UE pot avea obligații în fiecare stat membru
Producătorii români care livrează produse ambalate către clienți din alte state membre ale Uniunii Europene pot deveni titularii obligațiilor privind ambalajele în fiecare stat în care produsele sunt introduse pe piață, în contextul aplicării noilor reguli europene în domeniu, potrivit unei analize Deloitte România.
AEI: Energia electrică pentru consumatorii casnici s-ar putea scumpi cu 22%
Prețul mediu al ofertelor de energie electrică pentru consumatorii casnici ar putea ajunge la aproximativ 1,67 lei/kWh, cu TVA, în cazul ofertelor noi pe 12 luni emise în toamna acestui an, în creștere cu 22% față de o ofertă comparabilă din toamna anului trecut, estimează Asociația Energia Inteligentă (AEI). Conform sursei c









