Asociația Energia Inteligentă (AEI) propune un plan de intervenție, care cuprinde zece decizii prioritare, pentru transformarea resurselor energetice ale României în securitate, prețuri suportabile și dezvoltare economică.
'România se sufocă sub povara energiei scumpe: pentru tot mai multe firme, explozia din ultimii doi ani a prețurilor la electricitate (112%), gaze (126%) și combustibili (55%), împreună cu taxele împovărătoare (peste 26%), transformă fiecare zi de funcționare într-o luptă pentru supraviețuire', susține președintele AEI, Dumitru Chisaliță.
Potrivit 'Planului energetic pentru România 2030', propus de AEI, țara nu se confruntă în primul rând cu o lipsă de resurse, ci cu probleme de sincronizare, execuție și guvernanță. 'Deși dispune de gaze naturale, hidroenergie, energie nucleară, cărbune, biomasă, rafinării și un potențial regenerabil important, țara continuă să importe energie în momentele critice și să suporte prețuri ridicate', se arată în analiza AEI.
Studiul identifică 40 de riscuri majore care s-ar putea întâmpla până în 2030 în lipsa unor intervenții. Închiderea capacităților pe cărbune înaintea finalizării centralelor pe gaze, întârzierile proiectelor nucleare și hidroenergetice și dezvoltarea surselor regenerabile fără rețele, flexibilitate și stocare adecvate ar putea menține dependența de importuri în orele critice.
Totodată, prețurile ar putea deveni mai volatile, industria mai puțin competitivă, iar numărul consumatorilor vulnerabili poate crește, potrivit organizației. Investițiile scumpe, fiscalitatea instabilă, guvernanța slabă, digitalizarea întârziată și lipsa unei planificări integrate amplifică riscurile, transmit reprezentanții AEI.
Aceștia atrag atenția că România nu va duce lipsă de proiecte, ci de sincronizare a lor, iar costul va fi plătit prin facturi, importuri, oportunități industriale pierdute și printr-o securitate energetică fragilă.
'Principala problemă este ordinea greșită a deciziilor: România închide capacități înainte de construirea înlocuitorilor, dezvoltă regenerabile înaintea rețelelor și a stocării, pregătește producția de gaze fără o strategie industrială și taxează energia ca sursă de venit bugetar, nu ca infrastructură a competitivității', a subliniat președintele AEI.
În acest context, planul AEI propune zece decizii prioritare: aplicarea principiului 'închidere numai după înlocuire' și finalizarea centralelor pe gaze și a hidrocentralelor începute; valorificarea gazelor din Marea Neagră și a resurselor interne pentru dezvoltarea industriei, agriculturii, termoficării și comunităților locale; accelerarea Unităților 3 și 4 de la Cernavodă și evaluarea proiectului SMR în funcție de cost, maturitate tehnologică și finanțare.
De asemenea, AEI mai propune dezvoltarea unui mix de stocare care să includă baterii, acumulări hidro prin pompaj, stocare termică și consum flexibil; reproiectarea integrată a sistemului energetic și modernizarea rețelelor de electricitate, gaze și termoficare; înlocuirea plafonărilor generalizate cu protecție țintită pentru consumatorii vulnerabili și contracte predictibile pentru industrie.
Printre măsurile propuse se mai află: profesionalizarea conducerii companiilor energetice și stabilirea unui responsabil pentru fiecare proiect strategic, planificarea unitară a consumului și zonarea energetică a localităților, pentru evitarea infrastructurilor concurente și nerecuperabile, dezvoltarea contractelor de energie pe termen mediu și lung și a unor portofolii energetice diversificate precum și adoptarea unui Cod fiscal energetic stabil și predictibil, care să stimuleze investițiile și să reducă presiunea fiscală asupra facturilor.
Potrivit sursei citate, până în 2030, planul urmărește obținerea a 3.500-4.500 MW de putere controlabilă nouă sau modernizată, a cel puțin 500 MW hidro, 15-20 GWh de stocare și 1.000 MW de consum flexibil. Totodată, AEI propune valorificarea anuală în România a 2-3 miliarde de metri cubi de gaze pentru energie și industrie.
Alte obiective sunt atingerea unui progres fizic de minimum 30% la Unitățile 3 și 4 de la Cernavodă, contorizarea inteligentă a 80% dintre consumatori, eficientizarea a 500.000 de locuințe vulnerabile, crearea a cel puțin 250 de comunități energetice și contractarea pe termen mediu și lung a 75-80% din consumul de energie.
În opinia reprezentanților AEI, succesul planului ar trebui măsurat prin investiții puse efectiv în funcțiune, energie disponibilă în orele critice, importuri evitate, facturi mai stabile și locuri de muncă create în România, nu prin strategii aprobate, finanțări anunțate sau capacități înscrise în autorizații.
'Adevărata miză pentru 2030 este trecerea de la energia promisă la energia disponibilă, de la resursa extrasă la valoarea creată în România și de la proiectele anunțate la investițiile care funcționează', a afirmat Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă. AGERPRES/(AS - redactor: Mariana Nica, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
AEI propune zece decizii prioritare pentru sectorul energetic până în 2030

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
UNTRR: Solicităm suspendarea sancțiunilor până când sistemul TollRo este matur și funcțional sau până la 1 aprilie
Descoperă lumea prin imagini de impact
Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți se va desfășura în 63 de locații; aproape 16.300 de locuri de muncă sunt disponibile
Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), se va desfășura în 63 de locații din București și din țară, unde 962 de agenți economici vor oferi 16.296 de locuri de muncă. Dintre acestea, 827 de locuri sunt destinate absolvenților de învățământ superior, i
ANIS: 57 de proiecte universitare au intrat în evaluare pentru granturi; peste jumătate sunt axate pe inteligența artificială
Un număr de 57 de proiecte universitare din opt centre din țară au intrat în etapa de evaluare a Burselor ANIS 2026, iar 52% dintre aplicațiile înscrise sunt concentrate în categoriile Artificial Intelligence & Machine Learning și AI for All, informează miercuri Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii (ANIS).
ANOFM: Peste 34.100 de locuri de muncă sunt disponibile la nivel național
Peste 34.100 de locuri de muncă sunt disponibile la nivel național și alte 84 sunt vacante în Spațiul Economic European, a anunțat, miercuri, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). în România, cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru conducător auto transport rutier (4.077); manipulant mărfuri (1
ARIR a premiat 16 companii listate pentru excelență în relația cu investitorii
Asociația Română pentru Relația cu Investitorii (ARIR) a premiat, miercuri, 16 companii listate pentru performanța în relația cu investitorii, în cadrul celei de-a opta ediții a Galei by ARIR, eveniment care reunește reprezentanți ai pieței de capital, companii listate, investitori și profesioniști în Investor Relations (IR).
Atacurile din Marea Neagră pot pune presiune suplimentară pe prețul motorinei în România (analiză)
Atacurile asupra navelor comerciale din Marea Neagră pot pune o presiune suplimentară pe prețul motorinei în România, prin creșterea costurilor cu asigurările, transportul și aprovizionarea, într-o piață în care cotațiile produselor petroliere sunt deja ridicate, arată o analiză realizată de Frames. Potrivit sursei cita
Deloitte: Producătorii români care livrează produse ambalate în UE pot avea obligații în fiecare stat membru
Producătorii români care livrează produse ambalate către clienți din alte state membre ale Uniunii Europene pot deveni titularii obligațiilor privind ambalajele în fiecare stat în care produsele sunt introduse pe piață, în contextul aplicării noilor reguli europene în domeniu, potrivit unei analize Deloitte România.
AEI: Energia electrică pentru consumatorii casnici s-ar putea scumpi cu 22%
Prețul mediu al ofertelor de energie electrică pentru consumatorii casnici ar putea ajunge la aproximativ 1,67 lei/kWh, cu TVA, în cazul ofertelor noi pe 12 luni emise în toamna acestui an, în creștere cu 22% față de o ofertă comparabilă din toamna anului trecut, estimează Asociația Energia Inteligentă (AEI). Conform sursei c









