Evaluarea lucrărilor contestate la examenul de Bacalaureat s-a încheiat, a anunțat sâmbătă seara ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, care precizează că urmează etapele tehnice - transferul datelor, popularea platformei informatice, generarea și verificarea rapoartelor finale.
'Se încheie astfel un proces complex desfășurat într-un context dificil: nemulțumiri generate de măsurile luate în anul precedent, tentative de boicotare a simulărilor și de greve, provocări organizatorice, temperaturi record pentru luna iunie. Cu toate acestea, majoritatea profesorilor și personalului didactic și administrativ au avut în permanență în centrul preocupărilor lor interesul elevilor. Le mulțumesc tuturor', a transmis Dimian, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
El spune că 'toate acestea demonstrează încă o dată că majoritatea angajaților din învățământ își fac datoria cu responsabilitate și profesionalism'.
'Din păcate, de prea multe ori, atenția publică se concentrează asupra excepțiilor, iar acestea ajung să creeze o imagine incompletă și uneori nedreaptă privind întregul sistem. Felicitări tuturor absolvenților care au participat la examenul de Bacalaureat și, în mod special, celor care au promovat. Suntem alături și de cei care nu au reușit de această dată. Vă încurajez să continuați pregătirea și să vă înscrieți la sesiunea din august. Sunt convins că puteți transforma această experiență într-un nou început și că puteți reuși', a mai scris ministrul interimar al Educației, pe pagina sa de socializare.
Rezultatele finale, după contestații, de la examenul național de Bacalaureat vor fi afișate luni. AGERPRES/(AS - redactor: Andreea Rotaru, editor: Anamaria Constantin, editor online: Alexandru Cojocaru)
Ministrul Educației: Evaluarea lucrărilor contestate la examenul de Bacalaureat s-a încheiat

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tehnologii, proiecte și idei care schimbă orașele, prezentate la Smart City Highlights - Politehnica București
Utilizarea responsabilă a inteligenței artificiale în administrația publică, digitalizarea serviciilor și accesarea fondurilor pentru transformarea digitală, securitatea cibernetică, mobilitatea urbană inteligentă și utilizarea roboților autonomi în comunități sunt teme care vor fi abordate la cea de-a doua ediție a Smart Cit
SNSPA a lansat Centrul interdisciplinar de cercetare și politici publice privind adicțiile în rândul tinerilor
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a lansat marți Centrul interdisciplinar de cercetare și politici publice privind adicțiile în rândul tinerilor. Noua structură academică este dedicată studierii acestui fenomen și fundamentării unor politici publice eficiente în domeniul prevenției, in
MEC: Memorandum privind continuarea implementării în România a programelor FLEX Global și FLEX Abroad Global
Ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, și președinta și directoarea executivă a American Councils for International Education, Lisa Choate, au semnat marți Memorandumul de înțelegere privind acordarea de burse în anul școlar 2027 - 2028, în cadrul programelor FLEX Global (Future Leaders Exchange Global) și FLEX Abroad
Mureș: Memorandum de Înțelegere pentru cooperare academică și medicală între UMFST și Universitatea din Klaipeda
Mureș: Memorandum de Înțelegere pentru cooperare academică și medicală între UMFST și Universitatea din Klaipeda
S-a lansat Ghidul Național al Studentului
Unitatea Executivă pentru Finanțarea învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, lansează Ghidul Național al Studentului 2026/2027, o resursă concepută pentru a facilita accesul la informații clare și structurate despre viața universitară din Rom&
Tehnologii, proiecte și idei care schimbă orașele, prezentate la Smart City Highlights - Politehnica București
Tehnologii, proiecte și idei care schimbă orașele, prezentate la Smart City Highlights - Politehnica București
România și Comisia Europeană discută la București reformele și prioritățile cercetării și inovării
România și Comisia Europeană discută la București reformele și prioritățile cercetării și inovării
Iași: UMF 'Gr.T.Popa', gazda Conferinței bianuale a Alianței EduCare 5.0
Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) 'Grigore T. Popa' din Iași informează că în perioada 7 - 11 octombrie găzduiește Conferința bianuală a Alianței EduCare 5.0, care reunește în prezent 10 instituții de învățământ superior din nouă țări europene. Potrivit sursei citate, întâlnire









