Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, la proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământul preuniversitar au fost publicate luni, informează Ministerul Educației într-un comunicat transmis AGERPRES.
După evaluarea celor 2.023 de contestații depuse, încă 513 candidați au obținut note care au generat medii de examen mai mari sau egale cu 8 (opt) și implicit definitivarea/dreptul de practică în învățământul preuniversitar. În raport cu prima afișare, se constată o creștere cu 5,74% a numărului de candidați promovați, de la 70,94% la 76,68%, rezultând o creștere substanțială a ratei de promovare față de anul trecut (69,24%), precizează sursa citată.
Rezultatele urmează a fi validate prin ordin de ministru în perioada 30 iulie - 18 august.
Potrivit metodologiei, proba scrisă este parte integrantă a examenului, iar nota obținută are o pondere de 70% în calculul mediei finale (care trebuie să fie cel puțin 8/opt pentru a asigura promovarea). Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor la toate probele examenului, inclusiv proba scrisă.
În această sesiune, proba scrisă a fost susținută la 106 discipline de către 9.269 de candidați (96,4% din totalul celor 9.615 candidați cu drept de participare), în 42 de centre de examen.
Au avut dreptul de a susține proba scrisă doar candidații care au îndeplinit cumulativ condițiile prevăzute de metodologie:
- stagiu de predare în specialitate de cel puțin un an;
- calificativul ''Bine'' sau ''Foarte bine'' pentru anul școlar în curs;
- cel puțin media 8 - media aritmetică a notelor obținute la cele două inspecții la clasă și la evaluarea portofoliului profesional, dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective.
Dintre cei 9.269 de candidați prezenți, 318 candidați (3,43%) s-au retras, 3 candidați au fost eliminați pentru tentativă de fraudă, iar lucrările a 9 candidați au fost anulate în centrele de evaluare pentru nerespectarea prevederilor metodologice în materie de redactare (semne distinctive).
Astfel, din totalul celor 8.939 de candidați cu note la proba scrisă, 8.009 candidați s-au situat în intervalul de note 5 - 9,49 (după soluționarea contestațiilor). Dintre aceștia, 417 candidați au primit note între 9,50 și 9,99. Au încheiat proba scrisă cu nota maximă 47 de candidați. Cu note sub 5 au fost evaluate lucrările a 466 de candidați.
Procedura de evaluare/reevaluare s-a desfășurat digitalizat. AGERPRES/(AS - redactor: Petronius Craiu, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea)
Au fost afișate rezultatele finale la proba scrisă pentru definitivare în învățământul preuniversitar

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tehnologii, proiecte și idei care schimbă orașele, prezentate la Smart City Highlights - Politehnica București
Utilizarea responsabilă a inteligenței artificiale în administrația publică, digitalizarea serviciilor și accesarea fondurilor pentru transformarea digitală, securitatea cibernetică, mobilitatea urbană inteligentă și utilizarea roboților autonomi în comunități sunt teme care vor fi abordate la cea de-a doua ediție a Smart Cit
SNSPA a lansat Centrul interdisciplinar de cercetare și politici publice privind adicțiile în rândul tinerilor
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a lansat marți Centrul interdisciplinar de cercetare și politici publice privind adicțiile în rândul tinerilor. Noua structură academică este dedicată studierii acestui fenomen și fundamentării unor politici publice eficiente în domeniul prevenției, in
MEC: Memorandum privind continuarea implementării în România a programelor FLEX Global și FLEX Abroad Global
Ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, și președinta și directoarea executivă a American Councils for International Education, Lisa Choate, au semnat marți Memorandumul de înțelegere privind acordarea de burse în anul școlar 2027 - 2028, în cadrul programelor FLEX Global (Future Leaders Exchange Global) și FLEX Abroad
Mureș: Memorandum de Înțelegere pentru cooperare academică și medicală între UMFST și Universitatea din Klaipeda
Mureș: Memorandum de Înțelegere pentru cooperare academică și medicală între UMFST și Universitatea din Klaipeda
S-a lansat Ghidul Național al Studentului
Unitatea Executivă pentru Finanțarea învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, lansează Ghidul Național al Studentului 2026/2027, o resursă concepută pentru a facilita accesul la informații clare și structurate despre viața universitară din Rom&
Tehnologii, proiecte și idei care schimbă orașele, prezentate la Smart City Highlights - Politehnica București
Tehnologii, proiecte și idei care schimbă orașele, prezentate la Smart City Highlights - Politehnica București
România și Comisia Europeană discută la București reformele și prioritățile cercetării și inovării
România și Comisia Europeană discută la București reformele și prioritățile cercetării și inovării
Iași: UMF 'Gr.T.Popa', gazda Conferinței bianuale a Alianței EduCare 5.0
Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) 'Grigore T. Popa' din Iași informează că în perioada 7 - 11 octombrie găzduiește Conferința bianuală a Alianței EduCare 5.0, care reunește în prezent 10 instituții de învățământ superior din nouă țări europene. Potrivit sursei citate, întâlnire









