Salvați Copiii România solicită revizuirea posibilității ca unitățile de învățământ liceal să organizeze examene proprii de admitere, considerând că favorizează menținerea inechităților din educație și creează avantaje competitive elevilor din familii care pot asigura meditații copiilor.
Potrivit unui comunicat al Salvați Copiii transmis miercuri AGERPRES, o consultare realizată recent de organizație în rândul unor elevi cu vârsta între 10 și 17 ani arată că aproape jumătate dintre aceștia (43%) fac meditații, iar cea mai mare incidență a fenomenului se înregistrează în rândul celor cu vârsta gimnaziului (57% vs 35% în cazul liceenilor). Dintre copiii care spun că merg la meditații, mai mult de jumătate (55%) urmează meditații la cel puțin două materii.
'Odată cu adăugarea unor forme și discipline suplimentare de examinare incidența și costul meditațiilor ar putea crește, iar echitatea admiterii în învățământul liceal va avea și mai mult de suferit', a explicat Salvați Copiii.
Organizația amintește că OCDE a recomandat ca orientarea/direcționarea elevilor la trecerea spre învățământul secundar superior să țină seama de mai multe dovezi privind aptitudinile și interesele, nominalizând expres notele din clasele a VII-a și a VIII-a.
Conform proiectului propus de Ministerul Educației, unitățile de învățământ liceal dobândesc dreptul de a organiza propriile concursuri de admitere în clasa a IX-a, iar repartizarea computerizată la licee se va desfășura exclusiv pe baza mediei obținute la Evaluarea națională de la finalul clasei a VIII-a, neexistând nicio referire la transdisciplinaritatea evaluării și nici la evaluarea competențelor de utilizare a calculatorului, însușirea unei limbi de circulație internațională, ori proba de evaluare a competențelor civice și sociale, a atras atenția Salvați Copiii.
'Mai mult, nu este prevăzut un cadru de prevenire a faptelor de corupție în procesul de elaborare a subiectelor și organizare efectivă a concursului de admitere. Proiectul de metodologie nu este însoțit de o evaluare preliminară a impactului. În absența unui asemenea instrument, decizia de a permite selecția la nivelul unității de învățământ rămâne o opțiune de politică publică asumată fără o cuantificare prealabilă a costurilor pe care le transferă familiilor și fără o estimare a efectelor asupra elevilor care nu vor putea participa la concurs', se subliniază în comunicatul citat.
În opinia organizației, introducerea concursului propriu de admitere nu se sprijină pe o evaluare a practicilor de selecție deja existente în sistemul românesc de învățământ. 'Probele de aptitudini organizate de liceele vocaționale și probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă, pentru clasele bilingve și cu predare intensivă, constituie forme de selecție la nivelul unității de învățământ care funcționează de ani de zile, inclusiv în sesiunile de admitere din 2025 și 2026. Ministerul Educației dispune, prin urmare, de cel puțin două cohorte consecutive de date administrative privind cine se înscrie la aceste probe, cine este admis și cu ce pregătire prealabilă, însă nu a publicat nicio analiză a acestora. Extinderea unui mecanism de selecție, în lipsa evaluării mecanismelor similare aflate deja în funcțiune, transformă o generație întreagă de elevi în primul test al propriei politici publice', a indicat Salvați Copiii.
Organizația mai atrage atenția că punerea în consultare publică a proiectului pe 14 august, în perioada vacanței de vară, pentru o generație care începe clasa a VIII-a pe 7 septembrie reduce 'semnificativ' posibilitatea reală de participare a celor direct vizați. 'Termenele propuse legate de avizarea de către inspectoratele școlare a procedurilor proprii până pe 15 septembrie și publicarea acestora pe site-urile liceelor până pe 1 octombrie plasează familiile în situația de a lua decizii strategice privind traseul școlar al copilului într-un interval de câteva săptămâni, ceea ce contravine interesului superior al elevilor', a mai transmis Salvați Copiii. AGERPRES/(AS - redactor: Iulia Carciog, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Salvați Copiii recomandă renunțarea la posibilitatea ca unitățile de învățământ liceal să organizeze examene proprii de admitere

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Galați: Liceul de Arte 'Dimitrie Cuclin' va fi modernizat printr-un proiect cu fonduri UE în valoare de 8,3 milioane de lei
Liceul de Arte 'Dimitrie Cuclin' din Galați va fi modernizat printr-un proiect cu fonduri europene în valoare totală de 8,3 milioane de lei, care prevede lucrări la clădire, amenajarea unui teren de sport și dotraea unității de învățământ cu instrumente muzicale, a anunțat, miercuri, primarul municipiului Galați, Ionuț
Galați: Premieră științifică la ICDEAPA - crevetele oriental de râu, reprodus în condiții de laborator
Cercetătorii Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Ecologie Acvatică, Pescuit și Acvacultură (ICDEAPA) Galați au reușit, în premieră în cadrul institutului, reproducerea controlată și dezvoltarea larvară, în condiții de laborator, a crevetelui oriental de râu (Macrobrachium nipponense), specie originară din Asia de
Harghita: Maraton de lectură dedicat lui Nichita Stănescu, organizat de Biblioteca Județeană, de Ziua Limbii Române
Aproximativ 150 de elevi au participat, miercuri, la Biblioteca Județeană 'Kájoni János' din Miercurea-Ciuc, la un maraton de lectură dedicat poetului Nichita Stănescu. Activitatea s-a desfășurat simultan și în 16 școli din județul Harghita, unde elevii au citit cu voce tare din opera marelui poet rom&a
Tehnologii, proiecte și idei care schimbă orașele, prezentate la Smart City Highlights - Politehnica București
Utilizarea responsabilă a inteligenței artificiale în administrația publică, digitalizarea serviciilor și accesarea fondurilor pentru transformarea digitală, securitatea cibernetică, mobilitatea urbană inteligentă și utilizarea roboților autonomi în comunități sunt teme care vor fi abordate la cea de-a doua ediție a Smart Cit
SNSPA a lansat Centrul interdisciplinar de cercetare și politici publice privind adicțiile în rândul tinerilor
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a lansat marți Centrul interdisciplinar de cercetare și politici publice privind adicțiile în rândul tinerilor. Noua structură academică este dedicată studierii acestui fenomen și fundamentării unor politici publice eficiente în domeniul prevenției, in
MEC: Memorandum privind continuarea implementării în România a programelor FLEX Global și FLEX Abroad Global
Ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, și președinta și directoarea executivă a American Councils for International Education, Lisa Choate, au semnat marți Memorandumul de înțelegere privind acordarea de burse în anul școlar 2027 - 2028, în cadrul programelor FLEX Global (Future Leaders Exchange Global) și FLEX Abroad
Mureș: Memorandum de Înțelegere pentru cooperare academică și medicală între UMFST și Universitatea din Klaipeda
Mureș: Memorandum de Înțelegere pentru cooperare academică și medicală între UMFST și Universitatea din Klaipeda
S-a lansat Ghidul Național al Studentului
Unitatea Executivă pentru Finanțarea învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, lansează Ghidul Național al Studentului 2026/2027, o resursă concepută pentru a facilita accesul la informații clare și structurate despre viața universitară din Rom&









