Aproape un miliard de euro sunt la Ministerul Investițiilor în proiecte de cercetare, a informat marți ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian.
'Sunt aproape un miliard de euro la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene în proiecte de cercetare, vorbim despre Academia Română, de asemenea, care are institute excelente de cercetare, finanțate separat de către minister, vorbim despre programele autorităților locale, dacă putem aminti programul 'Masa sănătoasă', care (...) are o valoare de aproape 1,5 miliarde și care, iată, reprezintă un instrument important pentru aproximativ 600.000 de elevi pentru a reduce abandonul școlar, pentru a-i motiva poate mai bine să vină la școală, pentru a ieși din acea paradigmă a elevului care învață flămând în România', a spus Mihai Dimian într-o conferință de presă.
El a punctat că există instrumente prin care s-a încercat în ultimii ani îmbunătățirea performanțelor elevilor.
'În perioada de șase luni pe care am petrecut-o aici a fost o concentrare foarte mare către proiectele PNRR, având în vedere că în perioada 2021-2025 au fost absorbite sau plătite către beneficiari aproximativ 7 miliarde de lei, iar restul de 5,7-5,9 miliarde trebuiau plătite în acest an. Un pic peste jumătate s-a plătit în primii cinci ani ai proiectului PNRR, au fost câteva luni la dispoziție pentru a recupera și mă bucur să văd că prin efortul tuturor celor implicați, atât din cadrul ministerului, cât și din partea beneficiarilor, s-au făcut deja plăți de peste 4 miliarde de lei și urmează, prin facturile care vor veni la minister, în perioada următoare, probabil să atingem 5 miliarde', a explicat Mihai Dimian.
Potrivit ministrului, aceasta nu înseamnă că nu vor fi absorbiți toți banii pentru educație, deoarece o parte din sume erau prevăzute pentru jaloane PNRR în aceste luni.
'Vorbim de jaloane atât în zona de educație, cât și de cercetare de aproape 2 miliarde de euro care au fost finalizate în această perioadă. Fie că vorbim de legea privind digitalizarea cercetării, fie că vorbim despre metodologiile de concurs pentru directori și inspectori, că vorbim despre planurile de acțiune care au fost implementate, dar sigur cel mai mult se văd în sistem investițiile care au fost făcute. Concluzionând, putem vedea peste 90.000 de săli de clasă care au fost modernizate, mobilate, dotate prin proiectele PNRR, vorbim despre mii de săli de laborator, de dotări ale laboratoarelor de știință. Și unul din elementele verificate de testele PISA este tocmai competența elevilor de a aplica aceste cunoștințe teoretice și cred că dezvoltarea acestor laboratoare de științe oferă posibilitatea elevilor din România să practice mai mult', a spus ministrul interimar al Educației.
Dimian a mai menționat investițiile în școli verzi construite sau unități școlare modernizate, campusuri integrate, profesionale, în sistem dual.
'Trecând, de asemenea, către zona universitară, veți observa mii de locuri de cazare, mii de locuri în săli de lectură sau în spații sociale. A existat o modernizare semnificativă atât a infrastructurii educaționale, cât și sociale, precum și un proces de digitalizare, 60 de proiecte, digitalizarea universităților, 60 de universități digitalizate cu investiții în valoare totală de un miliard de lei', a precizat el. AGERPRES/(A - redactor: Iulia Carciog, editor: Antonia Niță, editor online: Adrian Dădârlat)
Mihai Dimian: Aproape un miliard de euro sunt la Ministerul Investițiilor în proiecte de cercetare

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SNSPA a lansat Centrul interdisciplinar de cercetare și politici publice privind adicțiile în rândul tinerilor
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a lansat marți Centrul interdisciplinar de cercetare și politici publice privind adicțiile în rândul tinerilor. Noua structură academică este dedicată studierii acestui fenomen și fundamentării unor politici publice eficiente în domeniul prevenției, in
MEC: Memorandum privind continuarea implementării în România a programelor FLEX Global și FLEX Abroad Global
Ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, și președinta și directoarea executivă a American Councils for International Education, Lisa Choate, au semnat marți Memorandumul de înțelegere privind acordarea de burse în anul școlar 2027 - 2028, în cadrul programelor FLEX Global (Future Leaders Exchange Global) și FLEX Abroad
Mureș: Memorandum de Înțelegere pentru cooperare academică și medicală între UMFST și Universitatea din Klaipeda
Mureș: Memorandum de Înțelegere pentru cooperare academică și medicală între UMFST și Universitatea din Klaipeda
S-a lansat Ghidul Național al Studentului
Unitatea Executivă pentru Finanțarea învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, lansează Ghidul Național al Studentului 2026/2027, o resursă concepută pentru a facilita accesul la informații clare și structurate despre viața universitară din Rom&
Tehnologii, proiecte și idei care schimbă orașele, prezentate la Smart City Highlights - Politehnica București
Tehnologii, proiecte și idei care schimbă orașele, prezentate la Smart City Highlights - Politehnica București
România și Comisia Europeană discută la București reformele și prioritățile cercetării și inovării
România și Comisia Europeană discută la București reformele și prioritățile cercetării și inovării
Iași: UMF 'Gr.T.Popa', gazda Conferinței bianuale a Alianței EduCare 5.0
Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) 'Grigore T. Popa' din Iași informează că în perioada 7 - 11 octombrie găzduiește Conferința bianuală a Alianței EduCare 5.0, care reunește în prezent 10 instituții de învățământ superior din nouă țări europene. Potrivit sursei citate, întâlnire
Ziua Educației/Costoiu: Educația e tratată ca o cheltuială incomodă, profesorii sunt nevoiți să lupte zilnic cu lipsuri, constrângeri
Rectorul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București, Mihnea Costoiu, a transmis luni, de Ziua Mondială a Educației, un mesaj de recunoștință pentru cadrele didactice și a atras atenția asupra dific









