Ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, a declarat, luni, la Iași, că învățământul dual trebuie să devină o opțiune esențială pentru elevi, nu o alternativă aleasă în lipsa altor variante.
Prezent la Iași pentru a lua parte la festivitatea de inaugurare a noului an universitar organizat de Universitatea de Științele Vieții 'Ion Ionescu de la Brad' și inaugurarea Campusului profesional integrat AGRITECH de la Ezăreni, ministrul a explicat că modelul învățământului dual funcționează de ani buni în țări precum Elveția și Germania și poate contribui la revitalizarea învățământului tehnic din România.
'Învățământul dual în România, din păcate, este deseori asociat acum cu perioada comunistă, și oamenii au anumite, nu știu, reticențe, sau mai zice lumea 'ești nostalgic' dacă vorbești despre acest învățământ derulat în parteneriat cu operatorii economici. Realitatea este că dacă ne uităm în Elveția, mai mult de jumătate dintre absolvenții de liceu absolvă în acest sistem de învățământ dual. Se spune că înainte de a absolvi liceul nu trebuie să ai o meserie, iar după aceea ei devin avocați, economiști. Dar meseria de bază există. Ne uităm în Germania, se întâmplă același lucru', a declarat, pentru AGERPRES, ministrul interimar al Educației.
În opinia sa, România trebuie să îi convingă pe elevii de gimnaziu să aleagă învățământul dual nu doar ca 'a doua sau a treia opțiune', ci ca pe o variantă importantă pentru construirea unei cariere.
'Drept urmare, trebuie încurajăm acest învățământ dual, să consiliem mai bine elevii de gimnaziu pentru a alege acest învățământ nu doar ca o a doua sau a treia opțiune, ci ca o opțiune esențială pentru formarea lor și pentru o carieră care îi așteaptă, care poate fi plină de beneficii. Un tehnician bine pregătit își găsește întotdeauna un loc de muncă, își poate dezvolta și propria afacere', a subliniat ministrul Dimian.
Ministrul a anunțat că obiectivul este ca, până în 2030, întreg învățământul tehnologic să se dezvolte în sistem dual. Modelul ar urma să fie continuat și la nivel universitar, prin programe de învățământ dual în care studenții să împartă timpul între universitate și operatorii economici.
'Dacă până acum tu pregătindu-te în sistem dual treceai la o universitate care poate e mai mult orientată către zona abstractă, către zona teoretică, acum, prin programele de învățământ universitar dual, ai posibilitatea de a continua și la nivel universitar cu același sistem de învățământ, iar jumătate din timp să lucrezi la operator economic și jumătate din timp să fii în universitate, laboratoare bine dotate', a declarat ministrul Educației.
Acesta a dat exemplu campusului dual de la Ezăreni, inaugurat luni, unde atât elevii cât și studenții de la două facultăți pot studia în sistem dual și au acces la laboratoare dotate cu tehnologii pe care multe licee tehnice nu și le pot permite..
'E foarte important că și acest campus din Iași, dar și celelalte care au fost dezvoltate, nu sunt doar pentru universitate. Se vorbește de un învățământ integrat, adică cei din liceu vor petrece un timp în aceste laboratoare foarte bine dotate înainte de a se duce să lucreze la un operator economic', a precizat ministrul.
Mihai Dimian a vorbit și din perspectiva propriei experiențe universitare, comparând condițiile de pregătire de acum cu cele pe care le avea în perioada studenției. El a dat ca exemplu accesul la calculatoare cuantice și nivelul actual de dotare a laboratoarelor.
'Când mă uit ce avem în laboratoare acum, nu știu dacă aș mai părăsi laboratorul. Avem calculatoare cuantice. Păi în perioada studenției eram responsabil de câteva taste de la o tastatură, alături de colegi. Eram câte trei-patru la un calculator. Nu se poate compara. Avem oportunități. Sigur, acum și motivația studenților trebuie să fie pe măsura investițiilor făcute în infrastructură. De asemenea, profesorii trebuie în continuare să depună un efort pentru a face această infrastructură disponibilă pentru studenți, respectiv pentru elevi. Nu dorim să constatăm peste un an de zile că aceste laboratoare nu au fost folosite', a afirmat, pentru AGERPRES, ministrul Educației.. AGERPRES/(A, autor: Daniela Malache, editor: Karina Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu)
Dimian: Învățământul dual în România, din păcate, este deseori asociat cu perioada comunistă

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SNSPA a lansat Centrul interdisciplinar de cercetare și politici publice privind adicțiile în rândul tinerilor
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a lansat marți Centrul interdisciplinar de cercetare și politici publice privind adicțiile în rândul tinerilor. Noua structură academică este dedicată studierii acestui fenomen și fundamentării unor politici publice eficiente în domeniul prevenției, in
MEC: Memorandum privind continuarea implementării în România a programelor FLEX Global și FLEX Abroad Global
Ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, și președinta și directoarea executivă a American Councils for International Education, Lisa Choate, au semnat marți Memorandumul de înțelegere privind acordarea de burse în anul școlar 2027 - 2028, în cadrul programelor FLEX Global (Future Leaders Exchange Global) și FLEX Abroad
Mureș: Memorandum de Înțelegere pentru cooperare academică și medicală între UMFST și Universitatea din Klaipeda
Mureș: Memorandum de Înțelegere pentru cooperare academică și medicală între UMFST și Universitatea din Klaipeda
S-a lansat Ghidul Național al Studentului
Unitatea Executivă pentru Finanțarea învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, lansează Ghidul Național al Studentului 2026/2027, o resursă concepută pentru a facilita accesul la informații clare și structurate despre viața universitară din Rom&
Tehnologii, proiecte și idei care schimbă orașele, prezentate la Smart City Highlights - Politehnica București
Tehnologii, proiecte și idei care schimbă orașele, prezentate la Smart City Highlights - Politehnica București
România și Comisia Europeană discută la București reformele și prioritățile cercetării și inovării
România și Comisia Europeană discută la București reformele și prioritățile cercetării și inovării
Iași: UMF 'Gr.T.Popa', gazda Conferinței bianuale a Alianței EduCare 5.0
Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) 'Grigore T. Popa' din Iași informează că în perioada 7 - 11 octombrie găzduiește Conferința bianuală a Alianței EduCare 5.0, care reunește în prezent 10 instituții de învățământ superior din nouă țări europene. Potrivit sursei citate, întâlnire
Ziua Educației/Costoiu: Educația e tratată ca o cheltuială incomodă, profesorii sunt nevoiți să lupte zilnic cu lipsuri, constrângeri
Rectorul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București, Mihnea Costoiu, a transmis luni, de Ziua Mondială a Educației, un mesaj de recunoștință pentru cadrele didactice și a atras atenția asupra dific









