O fostă tabără școlară din timpul regimului comunist, cea din satul brașovean Breaza, ar putea fi 'readusă la viață', printr-un proiect al primarului comunei Lisa, Gheorghe Mocanu, care mizează pe fonduri europene pentru îndeplinirea obiectivului.
Edilul din Lisa a explicat, vineri, pentru AGERPRES, că a început demersurile pentru modernizarea vechii structuri de agrement în urmă cu aproximativ două decenii, când îndeplinea funcția de viceprimar, din dorința de a pune la dispoziția copiilor din zona Făgărașului și nu numai un loc de socializare în mijlocul naturii, unde să uite de telefoanele mobile și calculatoare.
De atunci și până în prezent, primăria comunei a fost nevoită să străbată etapa anevoioasă a intabulării terenului, care a presupus nu doar procese cu statul, ci și acordarea unor terenuri la schimb foștilor proprietari.
În prezent, terenul, care are aproximativ 2.000 de metri pătrați, și construcțiile, sunt intabulate, cu destinația de complex de agrement/tabără, iar recent, proiectul de modernizare a fost depus la Sistemul de Gospodărire a Apelor și Direcția Județeană de Mediu Brașov pentru obținerea avizelor.
Gheorghe Mocanu a precizat că, după ce se va realiza noul complex de agrement, acesta ar urma să fie dat în chirie unei societăți de profil, care să organizeze activități de tabere, însă 'cu un profit pentru comună și cu tarife maxime pentru servicii stabilite de Consiliul Local', astfel încât prețurile să fie accesibile tuturor părinților.
Valoarea estimată a investiției este de 3,6 milioane de euro, iar proiectul prevede demolarea clădirii existente și construirea unui nou corp, precum și refacerea întregii zone exterioare, pe un teren cu o suprafață de 7.260 de metri pătrați, obținut prin cumpărarea unor parcele adiacente celei existente.
Capacitatea viitoarei tabere urmează să fie de aproximativ 60 de persoane, a precizat primarul.
În timpul regimului comunist, în județul Brașov au existat 10 tabere școlare, însă niciuna dintre acestea nu a fost modernizată după 1990. Majoritatea clădirilor au fost lăsate în paragină de autorități, în principal din cauza problemelor legate de terenuri, ori au fost privatizate, schimbându-li-se destinația.
Primăria Brașov a făcut demersuri pentru redeschiderea a trei foste tabere - cele două din Timișu de Sus și cea de la Dâmbu Morii - însă, deși a primit, în 2011, proprietate asupra clădirilor, nu a reușit nici până azi să intabuleze terenurile. AGERPRES/(AS - redactor: Diana Dumitru, editor: Irina Poenaru, editor online: Anda Badea)
Brașov: Primarul comunei Lisa vrea să readucă la viață fosta tabără școlară din satul Breaza

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tehnologii, proiecte și idei care schimbă orașele, prezentate la Smart City Highlights - Politehnica București
Utilizarea responsabilă a inteligenței artificiale în administrația publică, digitalizarea serviciilor și accesarea fondurilor pentru transformarea digitală, securitatea cibernetică, mobilitatea urbană inteligentă și utilizarea roboților autonomi în comunități sunt teme care vor fi abordate la cea de-a doua ediție a Smart Cit
SNSPA a lansat Centrul interdisciplinar de cercetare și politici publice privind adicțiile în rândul tinerilor
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a lansat marți Centrul interdisciplinar de cercetare și politici publice privind adicțiile în rândul tinerilor. Noua structură academică este dedicată studierii acestui fenomen și fundamentării unor politici publice eficiente în domeniul prevenției, in
MEC: Memorandum privind continuarea implementării în România a programelor FLEX Global și FLEX Abroad Global
Ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, și președinta și directoarea executivă a American Councils for International Education, Lisa Choate, au semnat marți Memorandumul de înțelegere privind acordarea de burse în anul școlar 2027 - 2028, în cadrul programelor FLEX Global (Future Leaders Exchange Global) și FLEX Abroad
Mureș: Memorandum de Înțelegere pentru cooperare academică și medicală între UMFST și Universitatea din Klaipeda
Mureș: Memorandum de Înțelegere pentru cooperare academică și medicală între UMFST și Universitatea din Klaipeda
S-a lansat Ghidul Național al Studentului
Unitatea Executivă pentru Finanțarea învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, lansează Ghidul Național al Studentului 2026/2027, o resursă concepută pentru a facilita accesul la informații clare și structurate despre viața universitară din Rom&
România și Comisia Europeană discută la București reformele și prioritățile cercetării și inovării
România și Comisia Europeană discută la București reformele și prioritățile cercetării și inovării
Tehnologii, proiecte și idei care schimbă orașele, prezentate la Smart City Highlights - Politehnica București
Tehnologii, proiecte și idei care schimbă orașele, prezentate la Smart City Highlights - Politehnica București
Iași: UMF 'Gr.T.Popa', gazda Conferinței bianuale a Alianței EduCare 5.0
Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) 'Grigore T. Popa' din Iași informează că în perioada 7 - 11 octombrie găzduiește Conferința bianuală a Alianței EduCare 5.0, care reunește în prezent 10 instituții de învățământ superior din nouă țări europene. Potrivit sursei citate, întâlnire









