Doar una din cele trei creșe construite în ultimul an în județul Arad, prin programul guvernamental ''Sfânta Ana'', funcționează în prezent, pentru că două nu au încă nici personal didactic sau nedidactic și nu sunt racordate la rețeaua de electricitate.
Prima creșă de stat construită în județul Arad prin programul ''Sfânta Ana'' a fost inaugurată în iulie 2025, în orașul Pâncota, și a costat aproximativ 1,8 milioane de euro. Creșa a fost dată în funcțiune abia în luna mai 2026, din cauză că mai erau de realizat branșamente la utilități.
Primarul din Pâncota, Dan Ștefan Pocrișer, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că noua creșă are în prezent 20 de copii, fiind astfel ocupate jumătate din cele 40 de locuri disponibile. Până în prezent, s-a reușit angajarea a șase persoane, respectiv două educatoare, două îngrijitoare, un administrator și o bucătăreasă.
Aceasta este singura creșă din program funcțională în județ, celelalte două construite, la Nădlac și Fântânele, urmând să se deschidă cel mai devreme la începutul anului viitor.
La Fântânele, creșa este prevăzută cu 70 de locuri și ar fi nevoie de 25 de angajați, însă posturile nu au fost aprobate deocamdată.
''Am solicitat Ministerului Educației aprobarea acestor posturi, așteptăm răspunsul. După ce organigrama este definitivată, va urma organizarea concursurilor de ocupare, astfel că cel mai devreme la începutul anului viitor vom avea personal'', a declarat primarul comunei, Nicolae Dolha.
El a precizat că imobilul inaugurat în luna august, în prezența Ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației - Cseke Attila, nu este racordat la rețeaua de electricitate și nici la cea de gaz.
''Problema curentului și a branșamentului la gaz este în curs de rezolvare, cred că lucrările vor mai dura cel mult o lună. În acest moment clădirea este racordată la apă și canalizare'', a precizat edilul.
Nicolae Dolha estimează că toate cele 70 de locuri ale creșei vor fi ocupate, pentru că în zonă s-au mutat, în ultimul deceniu, foarte multe familii tinere care și-au construit case, iar astfel numărul de imobile s-a dublat în comună.
La Nădlac, ministrul Cseke Attila a fost prezent în luna mai, pentru a anunța finalizarea lucrărilor la noua creșă cu 40 de locuri. Totuși, primarul Mircea Onea declară că recepția clădirii s-a făcut în luna august.
''Creșa nu este funcțională, sperăm că va fi deschisă la începutul anului viitor. Nu avem nici posturile aprobate și nici branșamentul la curent finalizat. Am alocat din bugetul local 500.000 de lei pentru un punct de transformare și se lucrează încă pentru conectarea la rețeaua de electricitate'', a declarat primarul, care estimează că cel puțin jumătate din locuri vor fi ocupate de copii la inaugurare.
El spune că ar avea nevoie de aprobarea a 18 posturi didactice și nedidactice pentru noua creșă, care vor fi incluse în organigrama liceului din oraș.
Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean au transmis, la solicitarea AGERPRES, că posturile pentru aceste creșe urmează să fie aprobate doar după ce toate lucrările de branșament vor fi finalizate, iar clădirile vor avea autorizațiile de funcționare necesare. Totodată, Inspectoratul așteaptă de la primării și situația numărului de copii înscriși în aceste creșe, pentru a se putea decide câte grupe vor fi formate și care este numărul necesar de angajați.
În județul Arad sunt prevăzute opt creșe prin programul ''Sfânta Ana'', din care două au fost construite cu fonduri PNRR (Nădlac și Fântânele), iar șase au fost incluse pentru finanțare guvernamentală. AGERPRES/(AS - redactor: Marian Buga, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Gabriela Badea)
Arad: Doar una din cele trei creșe construite funcționează; nu s-au făcut angajări și nu e curent

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tehnologii, proiecte și idei care schimbă orașele, prezentate la Smart City Highlights - Politehnica București
Utilizarea responsabilă a inteligenței artificiale în administrația publică, digitalizarea serviciilor și accesarea fondurilor pentru transformarea digitală, securitatea cibernetică, mobilitatea urbană inteligentă și utilizarea roboților autonomi în comunități sunt teme care vor fi abordate la cea de-a doua ediție a Smart Cit
SNSPA a lansat Centrul interdisciplinar de cercetare și politici publice privind adicțiile în rândul tinerilor
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a lansat marți Centrul interdisciplinar de cercetare și politici publice privind adicțiile în rândul tinerilor. Noua structură academică este dedicată studierii acestui fenomen și fundamentării unor politici publice eficiente în domeniul prevenției, in
MEC: Memorandum privind continuarea implementării în România a programelor FLEX Global și FLEX Abroad Global
Ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, și președinta și directoarea executivă a American Councils for International Education, Lisa Choate, au semnat marți Memorandumul de înțelegere privind acordarea de burse în anul școlar 2027 - 2028, în cadrul programelor FLEX Global (Future Leaders Exchange Global) și FLEX Abroad
Mureș: Memorandum de Înțelegere pentru cooperare academică și medicală între UMFST și Universitatea din Klaipeda
Mureș: Memorandum de Înțelegere pentru cooperare academică și medicală între UMFST și Universitatea din Klaipeda
S-a lansat Ghidul Național al Studentului
Unitatea Executivă pentru Finanțarea învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, lansează Ghidul Național al Studentului 2026/2027, o resursă concepută pentru a facilita accesul la informații clare și structurate despre viața universitară din Rom&
Tehnologii, proiecte și idei care schimbă orașele, prezentate la Smart City Highlights - Politehnica București
Tehnologii, proiecte și idei care schimbă orașele, prezentate la Smart City Highlights - Politehnica București
România și Comisia Europeană discută la București reformele și prioritățile cercetării și inovării
România și Comisia Europeană discută la București reformele și prioritățile cercetării și inovării
Iași: UMF 'Gr.T.Popa', gazda Conferinței bianuale a Alianței EduCare 5.0
Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) 'Grigore T. Popa' din Iași informează că în perioada 7 - 11 octombrie găzduiește Conferința bianuală a Alianței EduCare 5.0, care reunește în prezent 10 instituții de învățământ superior din nouă țări europene. Potrivit sursei citate, întâlnire









