Academia de Studii Economice (ASE) din București începe anul universitar 2026-2027 cu peste 11.000 de studenți noi, cel mai mare număr din ultimii ani, și redeschide pe 7 octombrie sediul extensiei universitare de la Deva, după trei ani de lucrări de reabilitare și restaurare, a anunțat rectorul instituției de învățământ superior, Nicolae Istudor, vineri, în cadrul festivității de deschidere a noului an universitar.
'În această toamnă, demarăm lucrările de consolidare, renovare și modernizare a clădirii Academiei de Studii Economice din (strada - n.r.) Șerban Vodă, un imobil cu valoare patrimonială deosebită, care la finalizarea proiectului va redeveni sediul Facultății de Administrație și Management. În același timp, consolidăm prezența Academiei de Studii Economice în teritoriu și accesul la educație prin programele de învățământ la distanță. Pe 7 octombrie, vom redeschide sediul extensiei de la Deva a academiei noastre, după un proces de reabilitare și restaurare desfășurat timp de trei ani. În această clădire, situată în centrul istoric al Devei, vor fi oferite programe universitare de licență în sistem de învățământ la distanță, programe de masterat. Este o prezență academică pe care o dezvoltăm împreună cu autoritățile locale și prin care dorim să răspundem cât mai bine nevoilor de formare și perfecționare profesională ale comunității și ale mediului public și privat din regiune', a declarat rectorul ASE.
El a amintit că, în această toamnă, Palatul Academiei de Studii Economice din București împlinește un secol de existență.
Potrivit rectorului, cel mai valoros capital al unei universități nu se află doar într-un clasament și nici într-o clădire administrativă, ci se regăsește în oamenii săi, în studenții care vor să învețe, în profesorii care îi formează și îi educă, în cercetătorii care produc cunoaștere, în oamenii care fac instituția să funcționeze în fiecare zi, în absolvenții care îi duc numele mai departe.
Nicolae Istudor i-a sfătuit pe 'boboci' să nu 'treacă pasivi' prin anii de facultate și aibă curajul să ceară ajutor atunci când este nevoie, să fie deschiși și sinceri, să încerce lucruri noi.
'Îmi permiteți să vă dau câteva sfaturi. Vă implor să aveți curaj. Aveți curajul să întrebați atunci când nu știți, să cereți ajutor atunci când aveți nevoie și să vă apropiați de oameni cu suflet bun și să descoperiți idei noi. Mai ales vă rog să aveți curajul să fiți deschiși și sinceri. (...) Învățați și să ascultați atunci când altcineva gândește diferit și să alegeți din tot ceea ce vi se oferă numai acele informații care vă sunt de folos. Vă rog să construiți relații de prietenie între voi. (...) Bucurați-vă de reușitele prietenilor și nu vă dușmăniți. (...) Vă cer doar să nu treceți pasiv prin acești ani ai pregătirii voastre, să fiți curajoși, să munciți, să încercați să faceți lucruri noi, iar dacă greșiți, să învățați din greșeli. Nici cea mai bună universitate din lume nu poate să învețe în locul vostru. De aici înainte, construcția viitorului vostru profesional vă aparține', le-a transmit rectorul.
Anul universitar 2026-2027 începe luni la ASE cu peste 11.000 de noi studenți, într-o comunitate universitară cu circa 28.000 de membri. Dintre aceștia, 26.000 sunt studenți și aproape 2.000 de cadre didactice și personal auxiliar. AGERPRES/(A, AS - redactor: Roberto Stan, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)
Academia de Studii Economice redeschide pe 7 octombrie sediul din Deva, după trei ani de reabilitare

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tehnologii, proiecte și idei care schimbă orașele, prezentate la Smart City Highlights - Politehnica București
Utilizarea responsabilă a inteligenței artificiale în administrația publică, digitalizarea serviciilor și accesarea fondurilor pentru transformarea digitală, securitatea cibernetică, mobilitatea urbană inteligentă și utilizarea roboților autonomi în comunități sunt teme care vor fi abordate la cea de-a doua ediție a Smart Cit
SNSPA a lansat Centrul interdisciplinar de cercetare și politici publice privind adicțiile în rândul tinerilor
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a lansat marți Centrul interdisciplinar de cercetare și politici publice privind adicțiile în rândul tinerilor. Noua structură academică este dedicată studierii acestui fenomen și fundamentării unor politici publice eficiente în domeniul prevenției, in
MEC: Memorandum privind continuarea implementării în România a programelor FLEX Global și FLEX Abroad Global
Ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, și președinta și directoarea executivă a American Councils for International Education, Lisa Choate, au semnat marți Memorandumul de înțelegere privind acordarea de burse în anul școlar 2027 - 2028, în cadrul programelor FLEX Global (Future Leaders Exchange Global) și FLEX Abroad
Mureș: Memorandum de Înțelegere pentru cooperare academică și medicală între UMFST și Universitatea din Klaipeda
Mureș: Memorandum de Înțelegere pentru cooperare academică și medicală între UMFST și Universitatea din Klaipeda
S-a lansat Ghidul Național al Studentului
Unitatea Executivă pentru Finanțarea învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, lansează Ghidul Național al Studentului 2026/2027, o resursă concepută pentru a facilita accesul la informații clare și structurate despre viața universitară din Rom&
România și Comisia Europeană discută la București reformele și prioritățile cercetării și inovării
România și Comisia Europeană discută la București reformele și prioritățile cercetării și inovării
Tehnologii, proiecte și idei care schimbă orașele, prezentate la Smart City Highlights - Politehnica București
Tehnologii, proiecte și idei care schimbă orașele, prezentate la Smart City Highlights - Politehnica București
Iași: UMF 'Gr.T.Popa', gazda Conferinței bianuale a Alianței EduCare 5.0
Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) 'Grigore T. Popa' din Iași informează că în perioada 7 - 11 octombrie găzduiește Conferința bianuală a Alianței EduCare 5.0, care reunește în prezent 10 instituții de învățământ superior din nouă țări europene. Potrivit sursei citate, întâlnire









