Ministerul Educației și Cercetării a anunțat luni lansarea PRIMII - Program pentru Reușita Învățământului Primar prin Măsuri Integrate de Intervenție, un demers de prevenire a analfabetismului funcțional și a abandonului școlar pentru aproximativ 50.000 de copii din ciclul primar.
Potrivit unui comunicat remis presei, valoarea PRIMII, finanțat prin Programul Educație și Ocupare (PEO) 2021-2027, este de peste 1,21 miliarde de lei (aproximativ 232 de milioane de euro), cu o durată de implementare de trei ani.
Termenul pentru depunerea cererilor de finanțare este 12 octombrie.
'PRIMII va însemna sprijin real, măsurabil, pentru copiii din școlile cele mai vulnerabile, cu cele mai mari probleme socioeconomice, în vederea prevenirii analfabetismului funcțional și a reducerii abandonului școlar. Practic, vorbim de aproape o dublare a finanțării standard primite de fiecare elev din aceste școli, dedicată integral activităților remediale și celor de accelerare a învățării, în special în zona alfabetizării funcționale și științifice. Apreciez eforturile comune pentru simplificarea cererii de finanțare, precum și pentru simplificarea evaluării, care va ține cont de indicatori obiectivi, precum Mecanismul de Avertizare Timpurie în Educație (MATE), dezvoltat împreună cu Banca Mondială, Indicele de risc comunitar UNICEF și mediul de rezidență al școlii. Îmi doresc ca sprijinul să ajungă acolo unde este cea mai mare nevoie de el', a declarat ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, citat în comunicat.
Programul se adresează tuturor elevilor de nivel primar din unitățile de învățământ încadrate în categoria de risc foarte mare sau mare de părăsire timpurie a școlii și abandon școlar, conform Mecanismului de Avertizare Timpurie în Educație și gradului de marginalizare comunitară (indice UNICEF).
Lista școlilor eligibile este alcătuită pe baza categoriei de risc de părăsire timpurie a școlii rezultate din MATE și gradului de marginalizare comunitară.
Finanțarea poate fi folosită pentru: activități de tip 'Școala după Școală' (lecții individualizate, activități de recuperare), activități extracurriculare și extrașcolare, bunuri și servicii pentru elevi (materiale didactice pentru activități remediale și de sprijin, resurse educaționale, asigurarea hranei pentru elevii participanți la proiect, consiliere, terapie (consiliere și orientare școlară pentru elevi, consiliere parentală).
Ministerul Educației și Cercetării transmita că va organiza, în perioada următoare, webinare de informare, pentru sprijin în implementarea proiectelor la nivel de școală. AGERPRES/(AS-redactor: Roberto Stan, editor: Antonia Niță, editor online: Ady Ivaşcu)
Ministerul Educației și Cercetării lansează un program de prevenire a analfabetismului funcțional și abandonului școlar

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tehnologii, proiecte și idei care schimbă orașele, prezentate la Smart City Highlights - Politehnica București
Utilizarea responsabilă a inteligenței artificiale în administrația publică, digitalizarea serviciilor și accesarea fondurilor pentru transformarea digitală, securitatea cibernetică, mobilitatea urbană inteligentă și utilizarea roboților autonomi în comunități sunt teme care vor fi abordate la cea de-a doua ediție a Smart Cit
SNSPA a lansat Centrul interdisciplinar de cercetare și politici publice privind adicțiile în rândul tinerilor
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a lansat marți Centrul interdisciplinar de cercetare și politici publice privind adicțiile în rândul tinerilor. Noua structură academică este dedicată studierii acestui fenomen și fundamentării unor politici publice eficiente în domeniul prevenției, in
MEC: Memorandum privind continuarea implementării în România a programelor FLEX Global și FLEX Abroad Global
Ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, și președinta și directoarea executivă a American Councils for International Education, Lisa Choate, au semnat marți Memorandumul de înțelegere privind acordarea de burse în anul școlar 2027 - 2028, în cadrul programelor FLEX Global (Future Leaders Exchange Global) și FLEX Abroad
Mureș: Memorandum de Înțelegere pentru cooperare academică și medicală între UMFST și Universitatea din Klaipeda
Mureș: Memorandum de Înțelegere pentru cooperare academică și medicală între UMFST și Universitatea din Klaipeda
S-a lansat Ghidul Național al Studentului
Unitatea Executivă pentru Finanțarea învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, lansează Ghidul Național al Studentului 2026/2027, o resursă concepută pentru a facilita accesul la informații clare și structurate despre viața universitară din Rom&
Tehnologii, proiecte și idei care schimbă orașele, prezentate la Smart City Highlights - Politehnica București
Tehnologii, proiecte și idei care schimbă orașele, prezentate la Smart City Highlights - Politehnica București
România și Comisia Europeană discută la București reformele și prioritățile cercetării și inovării
România și Comisia Europeană discută la București reformele și prioritățile cercetării și inovării
Iași: UMF 'Gr.T.Popa', gazda Conferinței bianuale a Alianței EduCare 5.0
Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) 'Grigore T. Popa' din Iași informează că în perioada 7 - 11 octombrie găzduiește Conferința bianuală a Alianței EduCare 5.0, care reunește în prezent 10 instituții de învățământ superior din nouă țări europene. Potrivit sursei citate, întâlnire









