Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București organizează luni, în Amfiteatrul 'George Emil Palade' din incinta Palatului Facultății de Medicină, deschiderea noului an universitar pentru cei peste 15.000 de studenți mediciniști, dintre care 3.000 sunt 'boboci'.
'Luni, 5 octombrie, ora 10:00, în Amfiteatrul 'George Emil Palade' din incinta Palatului Facultății de Medicină din Capitală, va avea loc deschiderea oficială a noului an universitar 2026 - 2027, eveniment emblematic care va reuni la Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București 15.264 de studenți. Dintre aceștia, 3.000 vor trece pentru prima oară pragul celei mai vechi și mai titrate instituții de învățământ superior medical românesc', a anunțat sâmbătă UMF București.
Noua generație de studenți mediciniști a Universității de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București va purta simbolic, pe tot parcursul anilor de studii de licență, numele 'Prof. Univ. Dr. Alexandru Oproiu', personalitate marcantă a medicinei românești și internaționale.
'Urez tuturor studenților un călduros bun venit în noul an universitar și, în mod special, celor 3.000 de boboci care au ales să își construiască o carieră în cadrul Universității de Medicină și Farmacie 'Carol Davila', pe coordonatele care ne definesc: inițiere, evoluție și excelență. Pentru această nouă generație, începutul drumului academic reprezintă și asumarea unei responsabilități față de profesia medicală și față de societate. Faptul că va purta numele Profesorului Alexandru Oproiu este un omagiu adus unei personalități de referință a medicinei românești și un simbol al excelenței pe care ne dorim să o ducă mai departe. Astăzi, UMF 'Carol Davila' se află în TOP 1000 al Times Higher Education World University Rankings 2027 și este prima dintre universitățile de medicină din România, iar obiectivul nostru rămâne același: performanța academică și formarea unor profesioniști de excepție', a declarat Rectorul Universității de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București, prof. dr. Viorel Jinga.
Prestigioasa instituție de învățământ superior medical numără în prezent 15.264 de studenți, dintre care 13.165 de studenți sunt înscriși la studiile de licență, 230 în programele de master, iar 1.869 la studiile universitare de doctorat. AGERPRES/(AS-redactor: Eusebi Manolache, editor: Antonia Niță, editor online: Ady Ivaşcu)
Noul an universitar se deschide luni la UMF București; din cei 15.000 de studenți, 3.000 sunt 'boboci'

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SNSPA a lansat Centrul interdisciplinar de cercetare și politici publice privind adicțiile în rândul tinerilor
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a lansat marți Centrul interdisciplinar de cercetare și politici publice privind adicțiile în rândul tinerilor. Noua structură academică este dedicată studierii acestui fenomen și fundamentării unor politici publice eficiente în domeniul prevenției, in
MEC: Memorandum privind continuarea implementării în România a programelor FLEX Global și FLEX Abroad Global
Ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, și președinta și directoarea executivă a American Councils for International Education, Lisa Choate, au semnat marți Memorandumul de înțelegere privind acordarea de burse în anul școlar 2027 - 2028, în cadrul programelor FLEX Global (Future Leaders Exchange Global) și FLEX Abroad
Mureș: Memorandum de Înțelegere pentru cooperare academică și medicală între UMFST și Universitatea din Klaipeda
Mureș: Memorandum de Înțelegere pentru cooperare academică și medicală între UMFST și Universitatea din Klaipeda
S-a lansat Ghidul Național al Studentului
Unitatea Executivă pentru Finanțarea învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, lansează Ghidul Național al Studentului 2026/2027, o resursă concepută pentru a facilita accesul la informații clare și structurate despre viața universitară din Rom&
Tehnologii, proiecte și idei care schimbă orașele, prezentate la Smart City Highlights - Politehnica București
Tehnologii, proiecte și idei care schimbă orașele, prezentate la Smart City Highlights - Politehnica București
România și Comisia Europeană discută la București reformele și prioritățile cercetării și inovării
România și Comisia Europeană discută la București reformele și prioritățile cercetării și inovării
Iași: UMF 'Gr.T.Popa', gazda Conferinței bianuale a Alianței EduCare 5.0
Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) 'Grigore T. Popa' din Iași informează că în perioada 7 - 11 octombrie găzduiește Conferința bianuală a Alianței EduCare 5.0, care reunește în prezent 10 instituții de învățământ superior din nouă țări europene. Potrivit sursei citate, întâlnire
Ziua Educației/Costoiu: Educația e tratată ca o cheltuială incomodă, profesorii sunt nevoiți să lupte zilnic cu lipsuri, constrângeri
Rectorul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București, Mihnea Costoiu, a transmis luni, de Ziua Mondială a Educației, un mesaj de recunoștință pentru cadrele didactice și a atras atenția asupra dific









