Un paznic de vânătoare din comuna dâmbovițeană Valea Mare s-a ales cu dosar penal după ce și-a pierdut arma de serviciu, un pistol cu muniția aferentă, care ulterior a fost găsită de doi tineri, informează, sâmbătă, IPJ Dâmbovița.

Potrivit sursei citate, față de bărbatul de 44 de ani, s-a dispus măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare de 10.000 lei și măsura complementară de anulare a dreptului de deținere, port și folosire arme.

'La data de 16 octombrie, în jurul orei 23:20, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moreni au fost sesizați cu privire la faptul că un paznic de vânătoare, în vârstă de 44 de ani, din comuna Valea Lungă, a pierdut arma de serviciu, respectiv un pistol, cu muniția aferentă. În urma verificărilor efectuate, a rezultat faptul că în dimineața zilei de 16 octombrie, acesta a ieșit din serviciul de pază și s-a deplasat cu arma de serviciu la adresa de domiciliu. Ulterior, bărbatul a constatat lipsa armamentului și a muniției în jurul orei 20:00, când, ajutat de alte persoane din localitate, a efectuat activități de căutare în zona adresei de domiciliu', precizează IPJ Dâmbovița.

Polițiștii s-au alăturat activităților de căutare și au beneficiat de sprijinul polițiștilor de la Penitenciarul Mărgineni, jandarmi, pompieri și reprezentanți ai Asociației de Vânătoare.

'Pe parcursul zilei de ieri, 17 octombrie, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că pistolul și muniția pierdute au fost identificate la data de 16 octombrie, în jurul orei 15:00, de către doi tineri, de 18 și 28 de ani, ce s-au deplasat în orașul Fieni. Astfel, arma și muniția au fost recuperate, urmând a fi supuse unei constatări tehnico-științifice balistice', mai anunță IPJ Dâmbovița.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Totodată, față de bărbatul de 44 de ani, s-a dispus măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare de 10.000 lei și măsura complementară de anulare a dreptului de deținere, port și folosire arme.

'Reamintim tuturor deținătorilor legali de arme faptul că pierderea acestora atrage răspunderea contravențională, precum și măsura complementară a anulării dreptului de deținere, port și folosire arme. De asemenea, persoana care găsește o armă militară, o armă letală, o armă neletală ori muniții sau care ia la cunoștință despre existența unei arme militare, a unei arme letale, a unei arme neletale ori a munițiilor deținute ilegal, pierdute sau abandonate, este obligată să anunțe de îndată cel mai apropiat organ de poliție', mai transmite IPJ Dâmbovița. AGERPRES/(AS - redactor: Cornelia Dumitru, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)