Curtea Constituțională a României (CCR) discută, luni, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu modificările aduse legii privind libertatea religioasă și regimul cultelor.
La jumătatea lunii iulie, șeful statului a sesizat Curtea Constituțională în legătură cu o lege care modifică și completează Legea 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, prin care se sancționează, la fel ca și în cazul preoților, exercitarea fără drept a profesiei de ''rabin, imam sau alte funcții clericale ori monahale, asimilate cu acestea, la solicitarea cultelor''.
Textul sesizării a fost publicat pe site-ul Senatului. Legea reclamată la CCR a fost inițiată de deputatul Silviu Vexler, președintele Federației Comunităților Evreiești din România, cel care a inițiat și proiectul de lege de combatere a antisemitismului și interzicerea organizațiilor legionare, proiect atacat fără succes de președintele Nicușor Dan la CCR.
Parlamentul i-a transmis pe 28 iunie președintelui, în vederea promulgării, Legea pentru modificarea și completarea Legii 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor.
Actul normativ introduce următoarele modificări în Legea 489/2006:
* la articolul 23, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins: ''(4) Exercitarea fără drept a atribuțiilor de preot, rabin, imam sau a altor funcții, clericale ori monahale, asimilate cu acestea la solicitarea cultelor de către Secretariatul de Stat pentru Culte, constituie infracțiune și se pedepsește potrivit Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare''.
* la articolul 29, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, (11), cu următorul cuprins: ''(11) Cultele au dreptul exclusiv asupra modalităților religioase de cinstire a persoanelor canonizate, beatificate, sanctificate, trecute în rândul drepților sau recunoscute ca simboluri identitare proprii''.
În opinia președintelui, prin modalitatea de adoptare și prin conținutul său normativ, modificarea legislativă a fost adoptată cu încălcarea unor norme și principii constituționale, respectiv art.1 alin.(5), art.76 alin.(1) coroborat cu art.73 alin.(3) lit.h), respectiv art. 29 și art. 30 din Constituție.
De asemenea, legea încalcă art.147 alin.(4) din Constituție și art.7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin stabilirea conținutului constitutiv al unei infracțiuni prin acte infralegale.
Legea în discuție extinde sfera subiectului activ al infracțiunii, fiind incluse și categoriile 'rabin' sau 'imam', dar și sintagma 'altor funcții, clericale sau monahale, asimilate cu acestea la solicitarea cultelor de către Secretariatul de Stat pentru Culte'.
''Astfel, se creează posibilitatea Secretariatului de Stat pentru Culte să stabilească, la cererea cultelor, alte funcții clericale sau monahale asimilate celor de preot, rabin sau imam. În consecință, stabilirea conținutului constitutiv al infracțiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau activități, în acest domeniu, al exercitării libertății religioase, nu este realizată exclusiv prin lege, ci poate fi realizată inclusiv prin acte infralegale, acte administrative ale Secretariatului de Stat pentru Culte. (...) În egală măsură, folosirea unei sintagme vagi, definită prin acte administrative ulterioare încalcă și standardele de calitate a legii, potrivit art.1 alin.(5) din Constituție. Art. 36 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative impune condiția ca legea să fie clară, de natură 'să excludă orice echivoc, criteriu pe care apreciem că prevederea din legea supusă controlului de constituționalitate nu îl îndeplinește'', mai explică președintele.
Nicușor Dan atrage atenția și privind enumerarea incompletă a funcțiilor clericale și monahale.
''În măsura admiterii criticilor formulate anterior cu privire la sintagma 'altor funcții, clericale ori monahale. asimilate cu acestea la solicitarea cultelor de către Secretariatul pentru Culte', utilizată în formularea art. unic pct.1 din legea supusă controlului de constituționalitate, aceste prevederi rămân neconstituționale, deoarece enumeră expres numai preotul, rabinul și imamul printre funcțiile clericale sau monahale a căror exercitare fără drept constituie infracțiune, fără a ține cont de faptul că există și alte titulaturi specifice celorlalte culte religioase recunoscute de lege (în număr total de 18), care sunt asociate unor funcții clericale și monahale proprii'', indică șeful statului.
Concret, altor culte religioase recunoscute prin lege le sunt specifice alte titulaturi, cum ar fi: muftiu (în cazul Cultului musulman), slujitor duhovnicesc/păstor (în cazul Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România), bătrân (în cazul Organizației Religioase ''Martorii lui lehova'').
Toate aceste titulaturi trebuie luate în considerare de legiuitor în cuprinsul art. 23 alin. (4) din Legea 489/2006, deoarece, după cum a reținut și Curtea Constituțională, ''indiferent de denumirea acordată personalului propriu de fiecare cult, valoarea socială ocrotită prin incriminarea faptei de exercitare fără drept a unei profesii sau activități este aceeași'', se mai arată în sesizare.
De asemenea, critici neconstituționalitate pot să fie formulate și din perspectiva faptului că textul incriminează ''exercitarea fără drept a atribuțiilor'' specifice mai multor funcții clericale sau monahale, legiuitorul ignorând că, de cele mai multe ori, aceste atribuții nu sunt stabilite prin lege, ca act normativ de reglementare primară, ci prin statutele și codurile canonice ale cultelor, recunoscute prin hotărâre adoptată de Guvern, la propunerea Secretariatului de Stat pentru Culte.
O altă critică a președintelui se referă la încălcarea art.1 alin. (5), art. 29 și art.30 din Constituție prin stabilirea unui drept exclusiv al cultelor asupra modalităților religioase de cinstire a anumitor persoane, fapt ce încalcă libertatea religioasă, dar și exercițiul libertății de exprimare. AGERPRES/(AS - redactor: Mihai Stoica, editor: Anamaria Constantin, editor online: Gabriela Badea)
CCR discută sesizarea președintelui Nicușor Dan cu privire la legea regimului cultelor

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
CCR dezbate sesizarea pe legea prin care comuna Cociuba Mare devine zonă cu resurse turistice
CCR dezbate sesizarea pe legea prin care comuna Cociuba Mare devine zonă cu resurse turistice
Sesizarea lui Bolojan privind conflictul de natură constituțională dintre Guvern și Instanța supremă, la CCR
Curtea Constituțională a României (CCR) este așteptată să ia o decizie miercuri în cazul sesizării depuse de premierul interimar Ilie Bolojan cu privire la soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern și înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu plata restanțelor salariale ale magistraților.
Sesizarea președintelui Nicușor Dan asupra Legii privind utilizarea plajei Mării Negre, pe agenda CCR
Curtea Constituțională a României ar putea pronunța, miercuri, o decizie în cazul sesizării președintelui Nicușor Dan asupra Legii privind utilizarea plajei Mării Negre. în luna noiembrie a anului trecut, șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii pentru modificarea și comp
CCR discută sesizarea trimisă de Grindeanu privind un posibil conflict juridic între Guvern și Parlament
Curtea Constituțională a României (CCR) ar putea lua o decizie miercuri în cazul sesizării președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, privind un posibil conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, declanșat prin emiterea Ordonanței de urgență referitoare la Programul SAFE. Sorin Grindeanu a
Vâlcea: Bărbatul bănuit că și-a ucis iubita și a aruncat-o în râul Olt a ajuns în arestul IPJ
Vlad Bălțățeanu, principalul suspect în cazul tinerei al cărei cadavru a fost găsit într-o valiză pe râul Olt, a ajuns marți seara în custodia autorităților judiciare din Vâlcea, pentru continuarea cercetărilor în dosarul de omor deschis de procurori pe numele lui. Bărbatul în vârstă de 30 de ani era dat în
CCR stabilește în ce situații pot fi ridicate la percheziții obiecte și înscrisuri
Curtea Constituțională a stabilit, marți, că excepția din Codul de procedură penală care instituie obligația de a fi ridicare în cadrul perchezițiilor, întotdeauna, obiectele și înscrisurile în privința cărora există 'suspiciuni' că pot avea o legătură cu săvârșirea unei infracțiuni pentru care acțiunea penală se pune în mișcare di
DGPMB: 5 persoane, cercetate pentru că ar fi înșelat bătrâni cu vânzarea unor dispozitive ce ar fi vindecat afecțiuni inventate
Polițiștii Capitalei au pus în executare, marți, cinci mandate de percheziție într-un dosar de înșelăciune în care cinci persoane sunt cercetate pentru că, în perioada iulie 2025 - septembrie 2026, sub paravanul unor societăți comerciale prezentate ca centre de sănătate și sub pretextul accesării unor fonduri destinate programelor de sănătate, a
CCR: Dispozițiile din lege ce împiedică unii funcționari publici să candideze la funcții de demnitate publică - neconstituționale
Curtea Constituțională a României a stabilit, marți, că sunt neconstituționale dispozițiile potrivit cărora înalții funcționari publici și funcționarii publici de conducere pot candida pentru funcții de demnitate publică numai după încetarea raporturilor de serviciu. Potrivit unui comunicat al CCR transmis AGERPRES, judecătorii constituțional









