Patru persoane au fost arestate preventiv pentru 30 de zile în dosarul privind fraudarea cu peste 2,4 milioane de lei a sistemului de sănătate, care vizează o clinică privată din Ploiești și persoane din conducerea acesteia, dar și angajați, inclusiv medici.
Conform portalului instanțelor de judecată, Tribunalul Prahova a admis propunerea procurorilor DIICOT Ploiești și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a patru persoane reținute anterior în această cauză. Este vorba despre trei femei și un bărbat, inculpații fiind acuzați de mai multe fapte, între care constituirea unui grup infracțional organizat, fals informatic (peste 200 de acte materiale), înșelăciune, cu consecințe deosebit de grave, și complicitate la comiterea acestor infracțiuni.
Decizia nu este definitivă, fiind deja contestată de către inculpați, arată datele de pe portalul instanțelor.
Surse judiciare au precizat, pentru AGERPRES, că cei reținuți sunt managerul clinicii private vizată de ancheta DIICOT, administratorul acesteia, un director și persoana care avea în atribuții administrarea conturilor.
Conform unui comunicat transmis, joi, de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Prahova, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, împreună cu procurorii DIICOT Ploiești, au documentat activitatea infracțională a 17 persoane, cercetate pentru constituirea unui grup infracțional organizat, fals informatic, complicitate la fals informatic, instigare la fals informatic, înșelăciune, cu consecințe deosebit de grave și complicitate la înșelăciune care a produs consecințe deosebit de grave.
'Din actele de urmărire penală întocmite în cauză a rezultat că, începând cu luna ianuarie 2025, un medic specialist, în calitate de administrator al unei clinici medicale private, din municipiul Ploiești, ar fi inițiat și constituit împreună cu alte opt persoane, având diverse calități în cadrul aceleiași unități sanitare (manager, director, asistent medical, medici specialiști) un grup infracțional organizat în scopul obținerii unor importante sume de bani din decontarea de la Casa de Asigurări de Sănătate Prahova a unor servicii medicale fictive, cu rezultatul fraudării bugetului asigurărilor de sănătate', arată sursa citată.
Conform anchetatorilor, în sistemul informatic utilizat de către clinică ar fi fost introduse date ale unor consultații și servicii fictive, semnate cu tokenul medicilor și validate cu cardurile de sănătate ale pacienților sau cu adeverințele eliberate de CAS Prahova și transferate, prin sincronizare, către sistemele informatice ale Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și Platformei Informatice a Asigurărilor de Sănătate.
'Lunar, persoana juridică, folosită de către gruparea de criminalitate organizată, ar fi generat deconturi și emis facturi fiscale pentru serviciile prestate, inclusiv cele fictive, precum și rapoarte, inducând astfel în eroare CAS Prahova care, după validarea în sistemul informatic, ar fi procedat la plata acestora. Pentru participația angajaților clinicii la aceste activități infracționale, după decontarea serviciilor, în funcție de modul în care s-a implicat fiecare, liderul grupării, direct sau prin intermediul altor membri, le-ar fi oferit sume de bani cash, reprezentând 'bonus de performanță'', explică sursa citată.
Totodată, alți trei medici specialiști ar fi aderat la grupul infracțional și ar fi sprijinit activitatea fie prin implementare de date informatice fictive, fie prin punerea la dispoziție a tokenului pentru validarea consultațiilor, fie în ambele variante.
'De asemenea, gruparea de criminalitate organizată ar fi fost sprijinită de către mai mulți angajați ai clinicii, prin punerea la dispoziția membrilor acestuia a cardurilor de sănătate personale, cât și ale rudelor ori ale unor cunoscuți, în vederea introducerii de servicii medicale fictive. Pentru implementarea în sistemul informatic a serviciilor fictive, tokenurile medicilor ar fi rămas în permanență introduse în unitățile PC, toți membrii cunoscând sau având acces la parolele', mai arată IPJ Prahova.
Anchetatorii spun că medicii ar fi fost pontați câte 7 ore pe zi, fiecare având o normă de minim 27 de pacienți/zi stabilită de conducerea clinicii, iar în baza acestui 'target', personalul medical (medici și asistenți) ar fi primit un procent din decontările fictive (din totalul decontat lunar de casă), în plic.
'Cercetările au reliefat și faptul că, medicii, care în anumite zile aveau program la alte puncte de lucru ale clinicii sau nu participau efectiv la activitate, ar fi figurat ca prezenți la clinica medicală din municipiul Ploiești, având programări, pentru care ar fi fost implementate și trimise spre decontare servicii fictive. Din materialul probatoriu administrat până la această dată a rezultat că persoana juridică (clinica medicală), prin membrii grupului infracțional organizat, ar fi cauzat un prejudiciu sistemului de asigurări de sănătate în valoare de aproximativ 2.415.000 de lei', se menționează în comunicat.
Procurorii DIICOT Ploiești au dispus măsura controlului judiciar față 13 persoane cercetate în acest dosar alături de celelalte patru persoane arestate preventiv pentru 30 de zile. AGERPRES/(AS - redactor: Anamaria Constantin, editor: George Onea, editor online: Simona Aruştei)
Prahova: Patru persoane, arestate preventiv în dosarul privind fraudarea sistemului de sănătate cu 2,4 milioane lei

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Călin și Cristela Georgescu - a treia zi la DIICOT pentru continuarea perchezițiilor informatice
Soția lui Călin Georgescu, Cristela, a ajuns joi dimineața la sediul DIICOT, unde continuă pentru a treia zi perchezițiile informatice asupra dispozitivelor electronice ridicate de la vila familiei din Mogoșoaia. La sediul DIICOT a fost adus din Arestul Central și Călin Georgescu. La perchezițiile efectuate pe 21 septembrie la v
Constanța: Salonul de tatuaje cu intervenții chirurgicale ilegale, amendat în 2024 pentru că nu avea autorizație sanitară de funcționare
Direcția de Sănătate Publică (DSP) Constanța a informat, miercuri, referitor la reprezentanta unui salon de tatuaj care făcea intervenții chirugicale fără a deține calitatea de medic specialist în chirurgie plastică, că în urma unui control făcut în 2024, societatea a fost amendată cu 40.000 de lei pentru lipsa autorizației sanitare de funcționare.
Agresorul livratorului din Bangladesh, reținut de DIICOT pentru amenințare în scop terorist
Cosmin Tudoran, tânărul care a lovit anul trecut un livrator din Bangladesh pe o stradă din Capitală, a fost reținut miercuri de DIICOT pentru amenințare în scop terorist în formă continuată, fiind acuzat că a postat anul trecut pe rețelele de socializare mesaje de amenințare la adresa unor minorități etnice și religioase, dar și cu distrugerea unui lăcaș d
Dolj: Medic chirurg din Craiova, condamnat definitiv pentru ucidere din culpă
Un medic chirurg a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Craiova la doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă, într-un dosar privind decesul unui pacient în urma unei intervenții efectuate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova. Instanța i-a interzis, de asemenea, timp de patru ani
Călin Georgescu rămâne cu vila sub sechestru; contestația lui a fost respinsă de judecători
Tribunalul București a respins, miercuri, ca nefondată, contestația depusă de Călin Georgescu prin care fostul candidat la prezidențiale solicita ridicarea sechestrului pus de procurori pe vila lui din Mogoșoaia. Georgescu are de achitat 400 de lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Decizia este definitivă. Sechestrul a fost ins
Judecătorii care au dispus arestarea lui Georgescu argumentează că acesta s-a pregătit să fugă din țară
Magistrații de la Curtea de Apel București care au dispus arestarea preventivă a lui Călin Georgescu apreciază că fostul candidat la prezidențiale s-a pregătit să părăsească țara pentru a se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată, aducând ca argumente discuțiile acestuia privind cumpărarea unei case în Toscana și intenția de a cere azil î
CCR: Nu există conflict juridic între Guvern și ICCJ; Curtea nu poate cenzura sau reforma hotărârile judecătorești
Curtea Constituțională a României a precizat miercuri că nu are competența de a cenzura sau reforma hotărârile judecătorești. Precizările vin după ce Curtea a stabilit că nu
ICCJ spune că judecătorii de la CCR au demonstrat 'atașament' și că rigoarea dreptului nu poate fi 'tranzacționată'
înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că judecătorii de la Curtea Constituțională, care i-au dat dreptate în disputa cu Guvernul Bolojan pe tema drepturilor salariale restante ce trebuie plătite magistraților, au demonstrat 'atașament' față de valorile fundamentale ale organizării statului român și că rigoarea dreptului nu poate fi 'tran









