Delia Râșnoveanu, fost manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brăila, a fost trimisă în judecată de procurorii anticorupție într-un dosar în care este acuzată de abuz în serviciu și folosirea funcției pentru favorizarea unei persoane.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis, marți, AGERPRES, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul teritorial Galați au dispus trimiterea în judecată, la data de 12 iunie, în stare de libertate, a Mihaelei Delia Râșnoveanu, la data faptelor manager în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brăila, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (8 acte materiale) și folosirea funcției pentru favorizarea unei persoane în formă continuată (4 acte materiale).
Procurorii notează în rechizitoriul trimis instanței că, în perioada 27 mai 2017 - 08 mai 2023, Mihaela-Delia Râșnoveanu, în calitate de manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brăila, prin emiterea unor dispoziții manageriale, ar fi dispus încheierea, în beneficiul propriu, a patru contracte individuale de muncă cu timp parțial, obținând un folos patrimonial constând în salariu și spor de periclitate, împrejurare în urma căreia a fost cauzat un prejudiciu în cuantum total de 469.263 lei în dauna spitalului.
'În perioada iulie 2017 - septembrie 2023, inculpata Mihaela-Delia Râșnoveanu ar fi dispus încheierea a două contracte individuale de muncă, fără organizarea concursurilor necesare ocupării posturilor de asistent medical și economist în cadrul unității medicale pe care o conducea', informează anchetatorii.
Totodată, DNA arată că, în cursul anului 2023, aceasta nu ar fi dispus încetarea acestor contracte individuale de muncă, prelungite prin acte adiționale succesive, cu depășirea termenului de 90 de zile prevăzut de lege.
'Prin aceste demersuri, inculpata Râșnoveanu Mihaela-Delia ar fi cauzat un prejudiciu material Spitalului Clinic Județean de Urgență Brăila în cuantum de 123.020 lei, reprezentând sumele încasate în mod nelegal de persoanele respective ca urmare a încheierii și prelungirii nelegale a contractelor individuale de muncă cu timp parțial', precizează procurorii.
DNA menționează că persoanele respective ocupau deja funcții de conducere în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brăila, și anume director de îngrijiri și director financiar-contabil, iar prin încheierea contractelor individuale de muncă menționate anterior acestea ar fi beneficiat suplimentar de venituri salariale. AGERPRES/(AS - redactor: Mihai Stoica, editor: Antonia Niță, editor online: Simona Aruştei)
DNA: Delia Râșnoveanu, fost manager al Spitalului de Urgență Brăila, judecată pentru abuz în serviciu

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
CCR admite sesizarea pe legea prin care comuna Cociuba Mare devine zonă cu resurse turistice
Curtea Constituțională a României (CCR) a admis miercuri sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea pentru modificarea OUG privind aprobarea planului de amenajare a teritoriului național, secțiunea a VIII-a - zone cu resurse turistice, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR. Actul normativ modifică anexe ale OU
CCR: Sesizarea președintelui Nicușor Dan asupra Legii privind utilizarea plajei Mării Negre - amânată
Curtea Constituțională a României a amânat miercuri, pentru 21 octombrie, decizia în cazul sesizării președintelui Nicușor Dan asupra Legii privind utilizarea plajei Mării Negre. în luna noiembrie a anului trecut, șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii pentru modi
CCR amână sesizarea lui Grindeanu privind conflictul de natură constituțională între Guvern și Parlament
CCR amână sesizarea lui Grindeanu privind conflictul de natură constituțională între Guvern și Parlament
Procurorii DIICOT au pus sechestru pe conturile lui Călin Georgescu
Procurorii DIICOT au pus sechestru pe conturile bancare deținute de Călin Georgescu, în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale este acuzat că a înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. 'La data de 7 octombrie 2026, procurorii DIICOT - Structura Centrală au dispus instituirea măsurii as
CCR: Nu a existat conflict juridic între Guvern și ICCJ în legătură cu restanțele salariale ale magistraților (surse)
Curtea Constituțională a României a stabilit miercuri că nu a existat conflict juridic de natură constituțională între Guvern și înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) în legătură cu plata restanțelor salariale ale magistraților, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR. Instanța constituțională a respins, ca n
Giurgiu: Femeie din Republica Moldova, descoperită de polițiștii de frontieră cu bijuterii de peste 650.000 lei ascunse în perne
O femeie în vârstă de 37 de ani, din Republica Moldova, este cercetată penal după ce polițiștii de frontieră giurgiuveni au descoperit că aceasta transporta 1.100 de grame de bijuterii din metal galben cu aspect de aur, în valoare de aproximativ 660.000 de lei, disimulate în două perne. ' Polițiștii de frontieră din
DGPMB: 21 de persoane vor fi audiate în dosarul protestului de pe 15 septembrie din Capitală
Polițiștii Capitalei pun în executare, miercuri, 21 de mandate de percheziție domiciliară și 21 de mandate de aducere în municipiul București și în județele Giurgiu, Călărași, Teleorman, Argeș, Brăila, Maramureș, Galați, Sălaj, Mureș, Brașov și Iași, în dosarul penal legat de incidentele violente de la protestul din 15 septembrie.
Cristela și Călin Georgescu - a doua zi la DIICOT
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost scos miercuri dimineața din Arestul Central și dus la sediul DIICOT, unde continuă perchezițiile informatice asupra dispozitivelor electronice ridicate de la vila lui din Mogoșoaia. La sediul DIICOT a ajuns și soția lui, Cristela, care a venit însoțită de un bodyguard și a









