Două asistente medicale de la Spitalul Județean de Urgență Mavromati Botoșani au fost condamnate, joi, la câte doi ani și două luni de închisoare cu suspendare pentru dare de mită și cumpărare de influență, după ce ar fi oferit bani pentru a promova concursurile organizate de unitatea medicală.
Sentințele au fost date în baza unor acorduri de recunoaștere a vinovăției pe care le-au semnat cu procurorii Serviciului Teritorial Suceava al Direcției Naționale Anticorupție.
Cele două asistente au primit un termen de încercare de trei ani de la data rămânerii definitive a hotărârii.
Instanța a dispus și interzicerea, pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare cu suspendare, a dreptului de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
Procurorii Serviciului Teritorial Suceava din cadrul DNA au efectuat, în decembrie 2023, percheziții la Spitalul Județean Botoșani într-un dosar privind săvârșirea de acte de corupție care au avut loc în perioada 2018 - 2023.
Ancheta viza fraudarea unor concursuri pentru posturi din Spitalul Județean de Urgență Mavromati Botoșani, începând de la cel de îngrijitoare, brancardieri, asistenți medicali și până la medici și funcții de conducere. AGERPRES/(AS - redactor: Cristian Lupașcu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Gabriela Badea)
Botoșani: Asistente medicale acuzate de corupție, condamnate în baza unor acorduri de recunoaștere a vinovăției

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
CCR admite sesizarea pe legea prin care comuna Cociuba Mare devine zonă cu resurse turistice
Curtea Constituțională a României (CCR) a admis miercuri sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea pentru modificarea OUG privind aprobarea planului de amenajare a teritoriului național, secțiunea a VIII-a - zone cu resurse turistice, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR. Actul normativ modifică anexe ale OU
CCR: Sesizarea președintelui Nicușor Dan asupra Legii privind utilizarea plajei Mării Negre - amânată
Curtea Constituțională a României a amânat miercuri, pentru 21 octombrie, decizia în cazul sesizării președintelui Nicușor Dan asupra Legii privind utilizarea plajei Mării Negre. în luna noiembrie a anului trecut, șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii pentru modi
CCR amână sesizarea lui Grindeanu privind conflictul de natură constituțională între Guvern și Parlament
CCR amână sesizarea lui Grindeanu privind conflictul de natură constituțională între Guvern și Parlament
Procurorii DIICOT au pus sechestru pe conturile lui Călin Georgescu
Procurorii DIICOT au pus sechestru pe conturile bancare deținute de Călin Georgescu, în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale este acuzat că a înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. 'La data de 7 octombrie 2026, procurorii DIICOT - Structura Centrală au dispus instituirea măsurii as
CCR: Nu a existat conflict juridic între Guvern și ICCJ în legătură cu restanțele salariale ale magistraților (surse)
Curtea Constituțională a României a stabilit miercuri că nu a existat conflict juridic de natură constituțională între Guvern și înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) în legătură cu plata restanțelor salariale ale magistraților, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR. Instanța constituțională a respins, ca n
Giurgiu: Femeie din Republica Moldova, descoperită de polițiștii de frontieră cu bijuterii de peste 650.000 lei ascunse în perne
O femeie în vârstă de 37 de ani, din Republica Moldova, este cercetată penal după ce polițiștii de frontieră giurgiuveni au descoperit că aceasta transporta 1.100 de grame de bijuterii din metal galben cu aspect de aur, în valoare de aproximativ 660.000 de lei, disimulate în două perne. ' Polițiștii de frontieră din
DGPMB: 21 de persoane vor fi audiate în dosarul protestului de pe 15 septembrie din Capitală
Polițiștii Capitalei pun în executare, miercuri, 21 de mandate de percheziție domiciliară și 21 de mandate de aducere în municipiul București și în județele Giurgiu, Călărași, Teleorman, Argeș, Brăila, Maramureș, Galați, Sălaj, Mureș, Brașov și Iași, în dosarul penal legat de incidentele violente de la protestul din 15 septembrie.
Cristela și Călin Georgescu - a doua zi la DIICOT
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost scos miercuri dimineața din Arestul Central și dus la sediul DIICOT, unde continuă perchezițiile informatice asupra dispozitivelor electronice ridicate de la vila lui din Mogoșoaia. La sediul DIICOT a ajuns și soția lui, Cristela, care a venit însoțită de un bodyguard și a









