Curtea Constituțională a României a stabilit, luni, cu privire la modificările aduse la Legea integrității, că reglementarea măsurilor de sancționare a conflictului de interese intră în marja de apreciere a legiuitorului.
Potrivit unui comunicat al CCR transmis, luni, AGERPRES, judecătorii constituționali, cu majoritate de voturi, au constatat că dispozițiile art.II pct.17 - cu referire la art.25 alin.(1) și (2) - și ale art.X alin.(1) și (2) din Legea privind modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității sunt constituționale.
Alineatul 1 din articolul X are următorul conținut: ''Persoanelor față de care, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, s-a constatat în mod definitiv starea de incompatibilitate sau de conflict de interese și pentru care nu s-a împlinit termenul de 3 ani aferent interdicției prevăzute de lege, calculat de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a hotărârii judecătorești, le încetează de drept funcția, demnitatea publică ori mandatul, la 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi''.
În Alineatul 2 din articolul X se menționează: ''Persoanelor față de care se constată în mod definitiv starea de incompatibilitate sau conflictul de interese după intrarea în vigoare a prezentei legi le încetează funcția, demnitatea publică ori mandatul la data rămânerii definitive a raportului de evaluare sau a hotărârii judecătorești, după caz''.
Curtea a constatat că ''reglementarea măsurilor de sancționare a conflictului de interese intră în marja de apreciere a legiuitorului, iar aplicarea în timp a acestora, prin intermediul normelor tranzitorii adoptate, s-a realizat cu respectarea art.15 alin.(2) din Constituție''.
Reprezentanții USR au reclamat faptul că acest amendament introdus în lege îl vizează pe președintele partidului, Dominic Fritz, care are o decizie definitivă privind conflictul de interese și poate să-și piardă funcția de primar al municipiului Timișoara.
Dominic Fritz a afirmat luni, după decizia Curții Constituționale pe Legea integrității, că ''în loc să oprească un brutal abuz de putere, majoritatea PSD din CCR tocmai l-a validat''.
''Dacă președintele va promulga Legea ANI, mandatul meu de primar va înceta în 30 zile, ca o sancțiune retroactivă pentru lucruri care s-au întâmplat înainte să intre în vigoare legea. Nevoia mafiei privilegiaților de a scăpa de mine îi face să acționeze disperat până într-acolo încât demolează bazele democrației. Un stat de drept care există doar atunci când PSD își dorește, nu mai este stat de drept. Art. 15 din Constituție - 'legea dispune numai pentru viitor' - a fost suspendat azi pentru mine. Mâine poate fi suspendat pentru oricine. De azi înainte, orice majoritate parlamentară poate inventa pedepse pentru trecut, croite pe numele unui adversar politic, iar CCR-ul controlat politic le va parafa'', a scris Dominic Fritz pe pagina sa de Facebook. AGERPRES/(AS - redactor: Mihai Stoica, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)
CCR: Reglementarea măsurilor de sancționare a conflictului de interese intră în marja de apreciere a legiuitorului

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
CCR admite sesizarea pe legea prin care comuna Cociuba Mare devine zonă cu resurse turistice
Curtea Constituțională a României (CCR) a admis miercuri sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea pentru modificarea OUG privind aprobarea planului de amenajare a teritoriului național, secțiunea a VIII-a - zone cu resurse turistice, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR. Actul normativ modifică anexe ale OU
CCR: Sesizarea președintelui Nicușor Dan asupra Legii privind utilizarea plajei Mării Negre - amânată
Curtea Constituțională a României a amânat miercuri, pentru 21 octombrie, decizia în cazul sesizării președintelui Nicușor Dan asupra Legii privind utilizarea plajei Mării Negre. în luna noiembrie a anului trecut, șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii pentru modi
CCR amână sesizarea lui Grindeanu privind conflictul de natură constituțională între Guvern și Parlament
Curtea Constituțională a României (CCR) a amânat miercuri, pentru 22 octombrie, decizia în cazul sesizării președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, privind un posibil conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, declanșat prin emiterea Ordonanței de urgență referitoare la Programul SAFE.
Procurorii DIICOT au pus sechestru pe conturile lui Călin Georgescu
Procurorii DIICOT au pus sechestru pe conturile bancare deținute de Călin Georgescu, în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale este acuzat că a înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. 'La data de 7 octombrie 2026, procurorii DIICOT - Structura Centrală au dispus instituirea măsurii as
CCR: Nu a existat conflict juridic între Guvern și ICCJ în legătură cu restanțele salariale ale magistraților (surse)
Curtea Constituțională a României a stabilit miercuri că nu a existat conflict juridic de natură constituțională între Guvern și înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) în legătură cu plata restanțelor salariale ale magistraților, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR. Instanța constituțională a respins, ca n
Giurgiu: Femeie din Republica Moldova, descoperită de polițiștii de frontieră cu bijuterii de peste 650.000 lei ascunse în perne
O femeie în vârstă de 37 de ani, din Republica Moldova, este cercetată penal după ce polițiștii de frontieră giurgiuveni au descoperit că aceasta transporta 1.100 de grame de bijuterii din metal galben cu aspect de aur, în valoare de aproximativ 660.000 de lei, disimulate în două perne. ' Polițiștii de frontieră din
DGPMB: 21 de persoane vor fi audiate în dosarul protestului de pe 15 septembrie din Capitală
Polițiștii Capitalei pun în executare, miercuri, 21 de mandate de percheziție domiciliară și 21 de mandate de aducere în municipiul București și în județele Giurgiu, Călărași, Teleorman, Argeș, Brăila, Maramureș, Galați, Sălaj, Mureș, Brașov și Iași, în dosarul penal legat de incidentele violente de la protestul din 15 septembrie.
Cristela și Călin Georgescu - a doua zi la DIICOT
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost scos miercuri dimineața din Arestul Central și dus la sediul DIICOT, unde continuă perchezițiile informatice asupra dispozitivelor electronice ridicate de la vila lui din Mogoșoaia. La sediul DIICOT a ajuns și soția lui, Cristela, care a venit însoțită de un bodyguard și a









