Trei persoane, cu vârste cuprinse între 31 și 72 de ani, au fost audiate de polițiștii băcăuani, iar două dintre acestea au fost reținute pentru 24 de ore, într-un dosar de contrabandă cu țigarete.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Bacău, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bacău, împreună cu criminaliști, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Onești, au efectuat vineri, 21 august, șase percheziții domiciliare în municipiul Onești.
În urma perchezițiilor, anchetatorii au descoperit și ridicat 17.720 de țigarete, dintre care 11.520 fără timbre fiscale, iar 6.200 cu timbre fiscale de proveniență din Republica Moldova. De asemenea, au fost ridicați 32.000 de lei și 750 de euro.
Cele trei persoane au fost conduse la sediul poliției pentru audieri, iar în urma probatoriului administrat, două dintre acestea au fost reținute pentru 24 de ore.
La activități au participat jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău și ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău. AGERPRES/(AS - redactor: Eugenia Pașca, editor: Mihai Simionescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Bacău: Două persoane, reținute într-un dosar de contrabandă cu țigări la Onești

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bihor: Polițist de frontieră din Borș, cercetat pentru luare de mită, pus sub control judiciar
Un agent de poliție de frontieră este cercetat pentru luare de mită și a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, după ce ar fi cerut și primit 300 de euro de la un cetățean străin, pentru a-i permite continuarea deplasării prin România, informează, joi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor. Potrivit procurorilor, în noaptea de 1
Iași: Primarul Chirica afirmă că sunt nefondate acuzațiile procurorilor DNA din dosarul 'Păcura'
Primarul Mihai Chirica a declarat, joi, în cadrul unei conferințe de presă, că sunt nefondate acuzațiile procurorilor DNA din dosarul referitor la păcura din rezerva de stat, el afirmând că 542 de tone de păcură nu puteau dispare în două săptămâni, așa cum este intervalul indicat în documente. Mihai Chirica susține că acuzațiile p
Sibiu: Fostul manager al Filarmonicii de Stat, trimis în judecată de DNA
Fostul manager al Filarmonicii de Stat Sibiu, Cristian-Călin Lupeș, a fost trimis în judecată, de către Direcția Națională Anticorupție (DNA) - Serviciul Teritorial Alba Iulia, după ce ar fi încheiat, cu încălcarea prevederilor legale, mai multe contracte de asistență/reprezentare juridică cu o serie de cabinete de avocatură, creându-se astfel un prej
CCR: Dispoziții ce atrag suspendarea calității de practician în insolvență după punerea sub urmărire penală - neconstituționale
Curtea Constituțională a României a stabilit, joi, că este neconstituțională sintagma 'infracțiuni de natură să aducă atingere prestigiului profesiei' din Ordonanța de urgență a Guvernului privind organizarea activității practicienilor în insolvență, punctând că aceasta nu permite determinarea, pe baza unor criterii 'obiective, clare și previzib
ICCJ recunoaște că interdicția de 3 ani aplicată lui Fritz e 'severă', dar poate munci în mediul privat/(motivare)
înalta Curte de Casație și Justiție recunoaște faptul că interdicția aplicată președintelui USR, Dominic Fritz, de a mai ocupa o funcție publică pe o perioadă de 3 ani este una 'severă', dar admite că decizia instanței nu îi îngrădește dreptul la muncă și fostul primar al Timișoarei poate activa în mediul privat. înalta Cu
Înalta Curte amână a șaptea oară pronunțarea în procesul cu Guvernul privind restanțele salariale ale magistraților
înalta Curte de Casație și Justiție a amânat joi, pentru data de 15 octombrie, pronunțarea unei soluții definitive în procesul pe care l-a câștigat în primă instanță cu Guvernul și Ministerul Finanțelor privind plata unor drepturi salariale restante către magistrați, rezultate în urma unor majorări stabilite retroactiv prin hotărâri
DNA: Șeful Poliției Locale Constanța - trimis în judecată pentru abuz în serviciu
Directorul general al Direcției Generale de Poliție Locală Constanța, Ionuț Dumitru, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție într-un dosar în care este acuzat că ar fi dispus scoaterea administrativă din circuitul civil a 60 de procese-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, cu un cuantum total al amenzilor de peste 100.000 de l
Iași: Europarlamentarul Rareș Bogdan, audiat la DNA în dosarul Bogos
Eurodeputatul PNL Rareș Bogdan a fost audiat, joi, la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Iași, ca martor, în dosarul omului de afaceri vasluian Fănel Bogos. La ieșirea din sediul DNA Iași, Rareș Bogdan a declarat jurnaliștilor că a avut cu procurorii o discuție 'absolut firească' în timpul căreia le-a oferit toate informațiile so








