Poliția Română informează că a derulat peste 2.500 de activități de prevenire și informare în unitățile de învățământ preuniversitar, în perioada 11-17 septembrie.
Totodată, polițiștii au inclus unitățile de învățământ în itinerariile de patrulare, în special pe timpul venirii și plecării elevilor, reiese dintr-un comunicat transmis, duminică, AGERPRES.
Acțiunile în sistem integrat vor continua pe tot parcursul anului școlar, menționează sursa citată.
În cadrul a 1.133 de activități au fost abordate tematici pentru prevenirea infracțiunilor comise cu violență, având ca scop creșterea gradului de conștientizare privind fenomenele de bullying și violență școlară.
Pentru conștientizarea riscurilor în ce privește consumul și traficul ilicit de droguri, au fost derulate 192 de activități. De asemenea, au avut loc 436 de activități pentru instruirea personalului de pază în vederea intervenției în diferite situații.
Au fost controlate 190 de unități de învățământ preuniversitar pentru verificarea modului de asigurare cu pază. Totodată, au fost realizate 156 de întâlniri ale Grupului de acțiune, constituit la nivelul unităților de învățământ preuniversitar, la care au participat și polițiști.
Au fost organizate 165 de activități pentru verificarea amplasării corespunzătoare a mijloacelor de semnalizare, la nivelul trecerilor pentru pietoni, din zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar.
De asemenea, a fost asigurată intervenția la 36 de evenimente sesizate în incinta sau în zona adiacentă unităților de învățământ.
În contextul debutului noului an școlar, a fost lansat proiectul 'Doar pentru că nu se plânge, nu înseamnă că nu mai are nevoie de tine', realizat în cadrul campaniei 'Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția'.
Proiectul are ca scop crearea unui mediu de siguranță pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor prin implicarea părinților în prevenirea situațiilor de risc din mediul școlar. Un alt obiectiv este creșterea gradului de conștientizare a elevilor cu privire la recunoașterea și raportarea faptelor de violență. Proiectul va fi implementat pe parcursul anului școlar în curs.
'Totodată, la nivelul Poliției Române, a fost inițiat Planul de măsuri pentru creșterea gradului de siguranță școlară, care presupune organizarea de activități în sistem integrat pe tot parcursul anului școlar, atât de către structurile de poliție de la nivelul Poliției Române, cât și din cadrul Jandarmeriei Române, pentru prevenirea și combaterea delincvenței juvenile, a traficului de droguri și a infracționalității din mediul școlar', reiese din comunicat. AGERPRES / (AS - redactor: Irinela Vișan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Anda Badea)
Poliția Română: Peste 2.500 de activități de prevenire și informare, derulate în unitățile de învățământ, în ultima săptămână

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vâlcea: Bărbatul bănuit că și-a ucis iubita și a aruncat-o în râul Olt a ajuns în arestul IPJ
Vlad Bălțățeanu, principalul suspect în cazul tinerei al cărei cadavru a fost găsit într-o valiză pe râul Olt, a ajuns marți seara în custodia autorităților judiciare din Vâlcea, pentru continuarea cercetărilor în dosarul de omor deschis de procurori pe numele lui. Bărbatul în vârstă de 30 de ani era dat în
CCR stabilește în ce situații pot fi ridicate la percheziții obiecte și înscrisuri
Curtea Constituțională a stabilit, marți, că excepția din Codul de procedură penală care instituie obligația de a fi ridicare în cadrul perchezițiilor, întotdeauna, obiectele și înscrisurile în privința cărora există 'suspiciuni' că pot avea o legătură cu săvârșirea unei infracțiuni pentru care acțiunea penală se pune în mișcare di
DGPMB: 5 persoane, cercetate pentru că ar fi înșelat bătrâni cu vânzarea unor dispozitive ce ar fi vindecat afecțiuni inventate
Polițiștii Capitalei au pus în executare, marți, cinci mandate de percheziție într-un dosar de înșelăciune în care cinci persoane sunt cercetate pentru că, în perioada iulie 2025 - septembrie 2026, sub paravanul unor societăți comerciale prezentate ca centre de sănătate și sub pretextul accesării unor fonduri destinate programelor de sănătate, a
CCR: Dispozițiile din lege ce împiedică unii funcționari publici să candideze la funcții de demnitate publică - neconstituționale
Curtea Constituțională a României a stabilit, marți, că sunt neconstituționale dispozițiile potrivit cărora înalții funcționari publici și funcționarii publici de conducere pot candida pentru funcții de demnitate publică numai după încetarea raporturilor de serviciu. Potrivit unui comunicat al CCR transmis AGERPRES, judecătorii constituțional
Bihor: Nouă persoane, reținute în dosarul șpăgilor de la punctul de frontieră Halmeu
Nouă persoane, între care șeful Sectorului Poliției de Frontieră Halmeu și șeful Biroului Vamal de Frontieră Halmeu, au fost reținute de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) - Serviciul teritorial Oradea, într-un dosar în care sunt cercetate infracțiuni de constituire a unui grup infracțional organizat și luare de mită, informează un comunicat
VIDEO Cristela Georgescu îl acuză pe Nicușor Dan de presiune politică și reclamă modul 'traumatizant' de încătușare a soțului ei
Soția lui Călin Georgescu, Cristela, a reclamat marți, după ce a stat mai multe ore în sediul DIICOT, modul 'brutal' și 'inuman' în care polițiștii au intrat peste familia ei în vila din Mog
Dâmbovița: Percheziții la un administrator al unor firme de construcții; impozite și contribuții neplătite la buget de 27 de milioane de lei
Polițiștii au efectuat, marți, șase percheziții, în Dâmbovița și Prahova, în cazul unui administrator de firme de construcții care nu a plătit impozite și contribuții la buget în cuantum de 27 de milioane de lei, informează IPJ Dâmbovița. 'La data de 6 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Econ
DNA: Primarul Iașiului - urmărit penal după ce ar fi aprobat achiziția fictivă a peste 500 de tone de păcură
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a fost pus sub urmărire penală de procurorii anticorupție într-un dosar în care este acuzat că ar fi aprobat plata a peste 2 milioane de lei din bugetul local către Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale pentru o achiziție presupus fictivă a unei cantități de 542 tone de păcură.









