Reprezentanta unui salon de tatuaj a fost reținută pentru exercitarea fără drept a unei profesii, după ce a fost depistată că făcea intervenții chirurgicale fără a deține calitatea de medic specialist în chirurgie plastică, a informat marți Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța.
Femeia, în vârstă de 48 de ani, și-a desfășurat ilegal activitatea timp de aproape doi ani.
Conform sursei citate, urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de exercitarea fără drept a unei profesii sau activități, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economico-Financiare, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut o femeie, de 48 de ani, cercetată pentru săvârșirea faptei.
'Din cercetările efectuate de către polițiști a reieșit faptul că, în perioada august 2024-iunie 2026, femeia în cauză, în calitate de reprezentant legal al unei societăți comerciale cu profil salon de tatuaj estetic și body piercing din municipiul Constanța, ar fi efectuat acte medicale rezervate profesiei de medic, folosind instrumente și materiale de uz medical (bisturiu, seringi) și anestezic injectabil local. De asemenea, persoana în cauză ar fi efectuat intervenții de chirurgie estetică minoră - volumizare, corecție, implantare subcutanată și injectare substanțe', reiese din comunicatul transmis de IPJ.
Cercetările arată că femeia nu deține calitatea de medic specialist în chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă și nu îndeplinește condițiile prevăzute de Legea 95/2006 pentru exercitarea profesiei de medic.
Suspecta a fost reținută pentru 24 de ore, urmând ca împotriva sa să fie dispusă o măsură preventivă. AGERPRES/(AS - redactor: Nona Jalbă, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dădârlat)
Constanța: Reprezentanta unui salon de tatuaj, reținută pentru că făcea intervenții chirurgicale fără a fi medic estetician

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vâlcea: Bărbatul bănuit că și-a ucis iubita și a aruncat-o în râul Olt a ajuns în arestul IPJ
Vlad Bălțățeanu, principalul suspect în cazul tinerei al cărei cadavru a fost găsit într-o valiză pe râul Olt, a ajuns marți seara în custodia autorităților judiciare din Vâlcea, pentru continuarea cercetărilor în dosarul de omor deschis de procurori pe numele lui. Bărbatul în vârstă de 30 de ani era dat în
CCR stabilește în ce situații pot fi ridicate la percheziții obiecte și înscrisuri
Curtea Constituțională a stabilit, marți, că excepția din Codul de procedură penală care instituie obligația de a fi ridicare în cadrul perchezițiilor, întotdeauna, obiectele și înscrisurile în privința cărora există 'suspiciuni' că pot avea o legătură cu săvârșirea unei infracțiuni pentru care acțiunea penală se pune în mișcare di
DGPMB: 5 persoane, cercetate pentru că ar fi înșelat bătrâni cu vânzarea unor dispozitive ce ar fi vindecat afecțiuni inventate
Polițiștii Capitalei au pus în executare, marți, cinci mandate de percheziție într-un dosar de înșelăciune în care cinci persoane sunt cercetate pentru că, în perioada iulie 2025 - septembrie 2026, sub paravanul unor societăți comerciale prezentate ca centre de sănătate și sub pretextul accesării unor fonduri destinate programelor de sănătate, a
CCR: Dispozițiile din lege ce împiedică unii funcționari publici să candideze la funcții de demnitate publică - neconstituționale
Curtea Constituțională a României a stabilit, marți, că sunt neconstituționale dispozițiile potrivit cărora înalții funcționari publici și funcționarii publici de conducere pot candida pentru funcții de demnitate publică numai după încetarea raporturilor de serviciu. Potrivit unui comunicat al CCR transmis AGERPRES, judecătorii constituțional
Bihor: Nouă persoane, reținute în dosarul șpăgilor de la punctul de frontieră Halmeu
Nouă persoane, între care șeful Sectorului Poliției de Frontieră Halmeu și șeful Biroului Vamal de Frontieră Halmeu, au fost reținute de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) - Serviciul teritorial Oradea, într-un dosar în care sunt cercetate infracțiuni de constituire a unui grup infracțional organizat și luare de mită, informează un comunicat
VIDEO Cristela Georgescu îl acuză pe Nicușor Dan de presiune politică și reclamă modul 'traumatizant' de încătușare a soțului ei
Soția lui Călin Georgescu, Cristela, a reclamat marți, după ce a stat mai multe ore în sediul DIICOT, modul 'brutal' și 'inuman' în care polițiștii au intrat peste familia ei în vila din Mog
Dâmbovița: Percheziții la un administrator al unor firme de construcții; impozite și contribuții neplătite la buget de 27 de milioane de lei
Polițiștii au efectuat, marți, șase percheziții, în Dâmbovița și Prahova, în cazul unui administrator de firme de construcții care nu a plătit impozite și contribuții la buget în cuantum de 27 de milioane de lei, informează IPJ Dâmbovița. 'La data de 6 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Econ
DNA: Primarul Iașiului - urmărit penal după ce ar fi aprobat achiziția fictivă a peste 500 de tone de păcură
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a fost pus sub urmărire penală de procurorii anticorupție într-un dosar în care este acuzat că ar fi aprobat plata a peste 2 milioane de lei din bugetul local către Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale pentru o achiziție presupus fictivă a unei cantități de 542 tone de păcură.









