Bilanțul dublului cutremur din Venezuela a continuat să se agraveze vineri, ajungând la 920 de morți și peste 50.000 de dispăruți, iar disperarea crește în fața ajutorului limitat din partea autorităților, transmite AFP.
Cutremurele cu magnitudinea 7,2, respectiv 7,5 care au lovit nordul țării miercuri seara (ora locală) au lăsat în urmă un peisaj al devastării, cu nenumărate clădiri prăbușite, în special în La Guaira, în vecinătatea capitalei Caracas, unde populația denunță insuficiența operațiunilor locale de salvare.
Un nou seism, cu magnitudinea 4,7, s-a produs vineri în largul coastei de nord a Venezuelei, potrivit Centrului Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC), la două zile după cele două cutremure devastatoare care au lovit regiunile nordice și centrale ale țării, transmite sâmbătă agenția de presă Xinhua.
Seismul a fost înregistrat la ora 22:16 GMT, la 86 de kilometri vest-nord de capitala Venezuelei, Caracas. Acesta a avut epicentrul la o adâncime de 10 kilometri, a precizat EMSC.
La Geneva, responsabilul ONU pentru ajutor umanitar, Tom Fletcher, a declarat pentru AFP că peste 50.000 de persoane sunt date dispărute. Bilanțul ar urma, așadar, să 'crească considerabil', în contextul 'unei operațiuni de salvare extrem de complexe'.
În orașul La Guaira, multe clădiri nu mai sunt decât mormane de moloz.
Familiile, vecinii și voluntarii solicită utilaje specializate pentru a putea tăia barele de oțel sau pentru a muta blocuri imense de piatră.
Marlon Ochoa a supraviețuit prăbușirii unui bloc. 'Îmi caut mama, soția și fiul', a declarat el. 'Avem nevoie de ajutor, mai sunt oameni în viață' și 'nu ni se dau unelte' pentru a-i scoate din dărâmături.
Într-un discurs ținut în noaptea de vineri spre sâmbătă, președintele interimar al Venezuelei, Delcy Rodriguez, la putere din ianuarie, după capturarea lui Nicolas Maduro de către Statele Unite, a anunțat că 14.000 de militari și polițiști au fost mobilizați în statul La Guaira, 'militarizat pentru garantarea securității'.
Agenția AFP a constatat joi că au avut loc jafuri în această zonă.
La aproape 48 de ore după cele mai devastatoare cutremure înregistrate în Venezuela din 1900, echipe internaționale de căutare și salvare din cel puțin 17 țări au început să intervină în această țară aflată în criză, al cărei sistem sanitar se află într-o stare deplorabilă.
SUA au anunțat vineri că vor trimite o echipă de 250 de persoane la fața locului, după ce au oferit 150 de milioane de dolari și au trimis două nave militare, avioane de transport și elicoptere.
În fața unui ansamblu de cinci clădiri prăbușite în La Guaira, șeful unui contingent de salvatori chilieni, Nadiomar Polanco, a estimat că există 'din păcate (...) puține șanse de a mai găsi persoane în viață'. Echipa pe care o conduce, care, potrivit spuselor sale, a fost prima ajunsă la fața locului, se concentrează pe căutarea cadavrelor.
Printre victime se numără cel puțin 28 de persoane de naționalitate sau origine portugheză, șapte chinezi, cinci spanioli, doi brazilieni, un chilian și un italo-venezuelan.
În La Guaira, unde se află principalul aeroport al țării, devenit inutilizabil în urma cutremurului, unii locuitori încearcă să-și dezgroape singuri rudele îngropate.
'E acolo', a declarat printre suspine Alessandro del Giudice, un tânăr de 23 de ani care încerca să-și găsească tatăl sub o grămadă de moloz.
Bunica sa, Amparo, disperată, se străduia să îndepărteze dărâmăturile cu mâinile goale pentru a-și găsi fiul. 'Sunt multe blocuri de piatră, nu le putem îndepărta cu mâinile', a spus ea, neputincioasă.
'Autoritățile nu sunt de niciun folos, de niciun folos. Militarii ar trebui să fie acolo cu toată tehnica de care dispun', a declarat Argenis Mendez, un locuitor.
Șefa statului, Delcy Rodriguez, a fost huiduită vineri lângă un bloc prăbușit într-un cartier înstărit din Caracas. 'Gata cu campania electorală în mijlocul unei tragedii ca cea pe care o trăim', i-a strigat un grup de locuitori și de rude ale persoanelor prinse sub dărâmături, după cum a constatat o jurnalistă AFP.
Rodriguez a declarat ulterior că a primit un telefon de la președintele american Donald Trump și de la secretarul său de stat Marco Rubio, care și-au reiterat sprijinul 'în această perioadă dificilă pentru Venezuela'.
Lidera opoziției, laureată a Premiului Nobel pentru Pace, Maria Corina Machado, a cerut eliberarea 'tuturor prizonierilor politici', atât civili, cât și militari, 'pentru ca aceștia să se poată reuni cu familiile lor în aceste momente tragice'.
Cele două cutremure, produse la mai puțin de un minut distanță unul de celălalt, au fost resimțite până în Columbia și Brazilia. De atunci, au fost semnalate peste 300 de replici.
Venezuela este o țară cu risc seismic, chiar dacă nu s-a mai înregistrat niciun cutremur major în regiune din 1997. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Cutremure în Venezuela/ Cel puțin 920 de morți și 50.000 de dispăruți; statul La Guaira a fost 'militarizat'

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bilanțul inundațiilor din Thailanda urcă la 60 de morți; meteorologii au emis noi alerte de furtună
Bilanțul inundațiilor din Thailanda a crescut la 60 de morți, conform datelor anunțate miercuri dimineață de Departamentul pentru prevenirea și gestionarea dezastrelor, citat de agenția de presă Xinhua. Inundațiile persistă la Bangkok și în alte 27 de provincii, aproximativ 1,15 milioane de gospodării fiind afectate în prezent, a p
Un seism cu magnitudinea 5,5 s-a produs la Aleneva, Alaska (USGS)
Un seism cu magnitudinea 5,5 s-a produs marți la Aleneva, Alaska, a anunțat Serviciul Geologic al Statelor Unite (USGS), potrivit Reuters. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 87,3 kilometri, potrivit USGS. USGS a raportat inițial că seismul s-ar fi produs la Kokhanok.AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu ,editor onlin
COP31/ Electrificarea, banii, deșeurile, principalele subiecte de pe ordinea de zi
Energia, finanțele, deșeurile sau metanul se numără printre temele aflate pe ordinea de zi a celei de-a 31-a reuniuni a Conferinței Părților (COP31) la Convenția-cadru a ONU privind schimbările climatice (UNFCCC), care va avea loc în noiembrie în Antalya, Turcia, deși niciun subiect nu se impune cu adevărat în fruntea agendei, țările având de
Un ghețar din Slovenia ar putea dispărea în câteva zile, potrivit cercetătorilor
Odinioară punct de atracție pentru schiorii din timpul verii și celebrat de mai multe generații drept un simbol al moștenirii alpine a Sloveniei, unul dintre cei mai mari ghețari din această țară s-a micșorat la doar câteva porțiuni de gheață care, potrivit cercetătorilor, ar putea și acestea dispărea în câteva zile, informează Reuters. Oamen
Japonia/ Record de precipitații la Tokyo, cu 37 de zile ploioase consecutive
Un weekend însorit la Tokyo a pus capăt unei serii record de 37 de zile ploioase consecutive în capitala Japoniei, a anunțat luni agenția meteorologică japoneză, citată de AFP. Sezonul ploios se manifestă de obicei în acest megalopolis în luna iunie, însă anul acesta capitala Tokyo a fost afectată de averse regulate pe tot parcurs
Cercetătorii apelează la AI pentru a identifica enzime care pot descompune poluanții plastici
Oameni de știință din Australia apelează la biotehnologii bazate pe inteligență artificială (AI) pentru a identifica enzime capabile să descompună plasticul și alți poluanți nocivi, transmite luni Xinhua. Cercetătorii combină tehnologia de învățare automată (machine learning) cu biochimia pentru a analiza milioane de enzime stocate &icir
Mesaje ''SOS'' gigantice în albia secată a unui lac de la granița franco-elvețiană (GALERIE FOTO)
Lipsit de apă aproape toată vara, Lacul Brenets, situat la granița franco-elvețiană, are albia aproape complet secată, acoperită de vegetație, iar localnicii au scris recent în albie mesajele ''AJUTOR'' și ''SOS'' cu litere gigantice, transmite vineri AFP. Yvan Durig, proprietarul și căpitanul companiei de
VIDEO O persoană a murit în urma furtunilor abătute asupra insulei Creta
Furtunile și ploile torențiale s-au dezlănțuit asupra Cretei și a numeroaselor insule din Marea Egee, un deces fiind confirmat până la această oră, informează DPA. Un păstor și-a pierdut viața după ce a fost luat de apele provenite de la inundații într-o zonă muntoasă din Creta, au anunțat serviciile de urgență. P&ac









